Când a venit Nichita la Desești?

                                                                       de Gheorghe Pârja

În această toamnă a anului 2024, întreb retoric când a venit marele poet Nichita Stănescu la Desești? Pentru liniștirea spiritelor curioase, pot să răspund cu propria mea mărturisire. Adică a omului care a fost de față. Din întrebarea din titlu se cer și alte întrebări. Cum a venit Poetul în satul de pe Mara? Oare de ce a venit? Ce urme a lăsat Nichita în spiritul satului…? Să o iau pe rând. La prima întrebare răspund cu un text scris de mine, și publicat în presa vremii, acum 45 de ani, ca un semn de întâmpinare a marelui poet pe plaiurile noastre. Era în ziua de 18 octombrie 1979. Reproduc articolul scris de mine atunci. Se intitula „Drumul poetului în Maramureș.”

Iată textul:„Am auzit că poetul Nichita Stănescu a părăsit Capitala, a renunțat pentru câteva zile la Piața Amzei, la masa lui ovală și a urcat pe trunchiul țării, în Maramureș. A venit pe mersul Stelelor coapte, după vuietul pietrei din munți, pe zborul păsării cu patru aripi, a venit să cunoască cuvintele din podul casei mele străpărintești. Noi am pregătit un anotimp ca o ființă transparentă și un culcuș din blană de urs, să mormăie pă durea peste cuvintele poetului și un ger astral să-i degere țeava armei care știe el din câte părți se compune. Poetul Nichita Stănescu vine să se măsoare cu vorba omului tăcut de aici.

Dar mă întreb cu ce a venit poetul în Maramureș? A venit, ori a trimis cuvintele și Necuvintele să-l reprezinte? Cei care vor fi prezenți la Desești și Sighetul Marmației vor putea da binețe poetului îndrăgit de chipul Madonei din grupul Pieta. Da, poetul Nichita Stănescu are drum prin Maramureș. Prietene întru Cuvânt, cărările nu te vor lăsa singur, că aici este lumină și ceea ce este frumos vederii poate să ție loc de cămașă. Aici nu vor locui în melancolie cuvintele. Ținutul Cuvântului Românesc te salută, cu toată alcătuirea lui.” Semnat Gheorghe Pârja, 18 octombrie, 1979.

După 45 de ani, am tresărit la lectura propriului meu text. Se mai întâmplă. Ideea chemării marelui poet pe cărările Nordului a aparținut profesorului, scriitorului Ion Ardeleanu-Pruncu, pe atunci directorul Casei de Cultură din Sighetul Marmației. Am fost desemnat eu să încerc frumoasa aventură, deoarece îl cunoșteam pe Nichita din studenția mea. Am coborât în București. M-am întâlnit cu Nichita și cu Dora, soția lui. Le-am mărturisit invitația. Dora mă atenționează că Nichita nu călătorește cu trenul până în Maramureș. A fost ziua descumpănirii, chiar a eșecului. Seara, mă consolez în singurătate la Restaurantul Scriitorilor din București. La o masă alăturată se așază prozatorul Damian Necula, pe care îl cunoșteam. Mă invită la masa lui. Când a venit momentul, i-am spus pricina călătoriei mele.

După multe discuții câștig aprobarea prozatorului de a fi șoferul lui Nichita până în Maramureș. A doua zi ne întâlnim cu Dora și Nichita și punem planul în aplicare. Cu această formă de călătorie, Nichita a fost de acord. M-am întors acasă cu promisiunea înalților invitați. Zilnic țineam legătura cu Dora despre starea călătoriei. Cert este că în ziua de 18 octombrie, Nichita, Dora și Damian erau la Sighetul Marmației. Iar Nichita a rostit celebra spusă:„Dragii mei, pentru prima dată țara aceasta mi s-a părut un imperiu”. A doua zi, am plecat spre Desești. Era în octombrie 1979. Înainte de a intra în sat, grupul de scriitori ne-am oprit la o livadă de la Coasta Grighi. Culegeau mere: Nichita și Dora, Damian Necula, Gelu Ionescu, Dinu Flămând, Laurențiu Ulici, Aurel Pantea, Ioana Crăciunescu și Tudor Gheorghe.

Am plecat spre centrul satului. Sala căminului cultural era plină cu oameni din sat și din împrejurimi. Nichita a susținut un recital de zile mari, iar Tudor Gheorghe ne-a încântat cu muzica lui. Apoi am intrat în atmosfera întâlnirii, bine strunită de învățătorul Vasile Pop-Taina. S-a ajuns că Nichita a jucat bărbătescul, un joc din sat, cu feciorii. De neuitat rămân dialogurile cu oamenii satului. Ne-a lăsat și o măgulitoare constatare:„La Desești, un sat al sufletului și al poeziei, acest plai maramureșean de o frumusețe naturală fără seamăn, cu o arhitectură țărănească demnă de Brâncuși, am avut cinstea să întâlnesc și să sărutăm mâna unor divine lucrătoare ale dealului și văii… Maramureșul, după părerea mea, este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care am putut să le văd vreodată.”

Nichita a mai fost la Desești și în martie, 1980. Cel mai important poet postbelic a lăsat în spațiul satului Desești pilda Cuvântului ales, devenit chemare pentru nume de prestigiu ale literaturii române și europene. Cu el am botezat manifestarea Serile de Poezie de la Desești, în 18 octombrie 1979. Atunci s-a cântat o hore lungă de se aude și astăzi. Deși au trecut 45 de ani. Atunci s-a pus o bornă pentru un nou destin cultural al satului Desești. De care ținem seama.