de Aurelia OANCĂ
Plânge-o albină necăjită
Pe o petală ruptă toată,
Căci toamna asta prea grăbită,
Deși este frumoasă fată,
A risipit peste natură
Și ploi, și frunze, și noroi,
Și florile din bătătură
Le-a transformat în cârpe moi.
De unde să adun eu mierea?
Și ce să duc acum în stup?
În suflețel are durerea
Că toate-n jurul ei s-au rupt.
Nici oamenilor nu le pasă,
Trec peste toate-n pas grăbit,
În urma lor urâtu-l lasă
Și parcă-n ură s-au vorbit.
Mai semănați dacă se poate,
Flori multe pe întreg pământ,
Nu ură care-n suflet bate,
Vă rog să faceți legământ!
21.09.2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu