De n-aș fi frunză ruginită
Și-aș vrea în pom să stau mereu,
N-aș observa că-s obosită
Și parcă trece timpul meu.
Acum am haina colorată
Și vântul parcă-i mai ștrengar,
Mă ia în brațe dintr-odată
Și mă învârte iar și iar.
Deși sunt foarte amețită,
Îmi place valsul lui nebun,
Dar când de ploaie sunt lovită,
M-am deșteptat, nu-i vântul bun.
M-a aruncat în drumul care
Mai trece printre vechi castani,
Mă calcă lumea în picioare
Și nu mai fac nici cât doi bani.
O lacrimă încet se scurge
În solul-mamă primitor,
Îmi ia ușor haina de sânge
Și-mi face un culcuș de dor!
Autor: Aurelia Oancă
03.10.2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu