Lecții de faună şi zoologie în Școala Verde predată elevilor lucăceni şi mirişeni, care au mers într-o excursie organizată, în cânt şi multă veselie!
Elevii din clasa pregătitoare și clasa I, structura Lucăcești și clasa I din Mireșu Mare, îndrumați de profesorii Mariana Ilucz, Mikloș Beata, consilier psihologic școlar Ionela Amalia Sima și Gelu Dragoș, au vizitat Grădina Botanică "Vasile Fati" Jibou, în cadrul activităţilor desfăşurate în Săptămâna Verde.
Elevii au avut parte de ghid profesionist, care le-a explicat micilor vizitatori că este important să iubim plantele şi animalele fiindcă ele ne înfrumuseţează viaţa, ne încântă ochiul şi ne ajută să fugim de singurătate. O lecţie de hărnicie ne-au dat muncitoarele grădinii botanice care seamănă bulbii laleleor ce vor înflori anul viitor, spre încântarea miilor de vizitatori! Peste tot am fost întâmpinaţi cu zâmbete şi multă prietenie! Mulţumim!
Elevii noştri s-au comportat minunat tot timpul, au fost atenţi la tot ceea ce au văzut în grădina botanică, iar când am mers să vedem un cerb, un elev a exclamat: "Mergeţi pe vârful picioarelor să nu-l deranjăm!" Am văzut cactuşi înfloriţi, peşti enormi sau coloraţi, curăţenie peste tot. A fost o trăire de convieţuire edenică!
De fapt, a fost o adevărată lecţie de biologie (zoologie) "pe viu" şi am reuşit să fim prieteni pentru o zi măcar - ne dorim pentru mai mult timp, o viaţă dacă se poate- să fim buni, empatici, creștini buni, iar Grădina botanică din Sălaj care ne fascinează în orice lună a anului, să fie un punct de plecare pentru asta! Exemplul elocvent ni l-a dat sau oferit şi astăzi!
G.D.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu