Am jurat să nu. Am zis că lăsăm să treacă. Să nu dăm importanță Evului Mediu mai mare decât ar trebui să aibă, azi, în secolul 21 mileniul 3. Să vă amintim cum s-a numit în engleză Evul Mediu, perioada de dominație totală a Bisericii asupra societății? The dark ages, vremurile întunecate. Dar dom’le, băgatul în față a prezidențiabililor la moaște, pozatul, dat mâna cu băbuca ce stă de 2 zile la coadă ne-au revoltat puțin.
Și dacă ar fi fost acolo doar prezidențiabilii ce se
adresează unui anume tip de electorat, mai că înțelegeam. Sunt ai lor, oamenii
lor. Dar au fost acolo oameni ce și-au jignit, zgâriat la creier propriul
electorat, în căutarea altuia nou. Am auzit om spunând: „Dă să văd lista
prezidențiabililor de la moaște, toți se descalifică în fața mea, nu-l votez pe
niciunul”. Fără supărare, unii n-aveau ce căuta acolo, nici măcar pioșenia n-o
știu simula. S-au dus să bifeze, c-așa le-au zis consilierii că dă bine. Așa va
fi și la Ziua Națională, la următoarele moaște etc. Și-atunci, dacă toți sunt o
apă și-un pământ, toți se adresează exact aceluiași electorat, noi, noi cu cine
votăm? Nu mai bine cităm? “Brânzovenescu: Să fie trădare la mijloc?
‘Ai?/Farfuridi: Eu merg și mai departe și zic: trădare să fie, dacă o cer
interesele partidului, dar s-o știm și noi!…” (Ion Luca Caragiale – O scrisoare
pierdută)
Dacă observați, candidații nu se prea omoară cu
mesajele proeuropene, proNATO. Eventual, cei contra mai aruncă una alta, dar cu
teamă, de când cu suspendarea unei candidaturi. Cum ar veni, la un electorat
sărăcit, mințit repetitiv în stil mitralieră, sătul de povești și mai ales de
chiorăitul din burtă, nu mergi cu europenisme. Sună cunoscut? Să vedem… „Dacă
Europa… să fie cu ochii ațintiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel,
care lovesc soțietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor… și… idei
subversive… (asudă și se rătăcește din ce în ce) și mă-nțelegi, mai în sfârșit,
pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact… vreau să zic într-o
privință, poporul, națiunea, România… (cu tărie) țara în sfârșit… cu bun-simț…
Ce zice soțietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de
lucruri este intolerabilă! Până când să n-avem și noi faliții noștri?…
Anglia-și are faliții săi, Franța-și are faliții săi, până și chiar Austria-și
are faliții săi, în fine oricare națiune, oricare popor, oricare țară își are
faliții săi… Numai noi să n-avem faliții noștri!… Cum zic: această stare de
lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!” Superbă incoerență, vezi
conflictul celor doi reprezentanți de mari partide pe subțierea banilor
europeni PNRR pe seama angajamentelor neîndeplinite.
Desigur, între candidații noștri, dar mai cu seamă
între cei de la moaște, nu există niciun orator. Ajungem să-l regretăm pe Vadim
Tudor? Nu ca prezidențiabil, doar oratoria sa. Pe care dintre cei contemporani
îi vedeți vorbind liber, convingător, credibil, jucând chiar puțin teatru? Iar
cităm… „ CAȚAVENCU: Domnilor!… Onorabili concetățeni!… Fraților!… (plânsul îl
îneacă) Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de
tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune și eu… (plânsul îl îneacă
mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al țării sale… în aceste momente
solemne… (de abia se mai stăpânește) mă gândesc… la țărișoara mea… (plânsul l-a
biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… la
progresul ei!… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare) Mi s-a
făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist… că sunt
liber-schimbist… că voi progresul cu orice preț. (scurt și foarte retezat) Da,
da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze
prelungite.) Fraților! (toți se-ntorc și-l ascultă) După lupte seculare, care au
durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva
timp înainte de Crimeea? Am luptat și am progresat: ieri obscuritate, azi
lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!…
Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional!” (Ion
Luca Caragiale, 1884. Acum 140 de ani)
Autor:
Alexandru Ruja
Sursa:
Graiul
Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu