Amărât și (prea)fericit

Nimeni nu poate să spună că poporul român este un popor fericit. Starea poporului este rodul conducerii lui. Alegem un stat să ne conducă și el ne fură.

Ce distanță poate fi între un amărât și unul prea fericit? Aș zice că amărâtul îi face pe unii fericiți sau prea fericiți, de fapt... unul singur este preafericit. Cum poate să stea într-o țară o gloată de amărâți cu un prea fericit?

Amărâții merg să pupe moaște, preafericitul le spune să fie cuminți, să-ndure, că îndurarea vine de la Dumnezeu și că trebuie să mergem pe lumea cealaltă unde NU este supărare, nici suspin, evident nici amărăciune.

Punem amărăciunea noastră-n urne fudule pentru fericirea altora.

Noi... trebuie să mergem la moaște. Moaștele sunt viitorul nostru, speranța noastră, fericirea noastră.

Pupăm moaște și votăm moaște vii.

Ni se flutură pe la nas frânghii elegante și săpunuri occidentale, noi mergem la urnele moaștelor unde le încredințăm banii ca să se poată împrumuta, să ne împrumute țara.

Cât de curând prin ce alegem vom coborâ din rău în hău.

Traăiască moaștele!

 

Puiu RĂDUCAN

02112024-B. Olănești