DUMINICA A 22-A DUPĂ RUSALII (BOGATUL NEMILOSTIV ŞI SĂRACUL LAZĂR) LUCA 16, 19-31
Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în
porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un
sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature
din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele
lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A
murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi, în iad, ridicându-şi ochii, fiind
în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el,
strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi
ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în
această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele
bune ale tale în viaţa ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; şi acum aici el
se mângâie, iar tu te chinuiești. Şi, peste toate acestea, între noi şi voi s-a
întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu
poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte,
să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea,
ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe
proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva
dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă
de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți.
În textul Epistolei către Galateni, citit la
Dumnezeiasca Liturghie, Sfântul Apostol Pavel ne vorbește despre „făptura cea
nouă” (Galateni 6, 15). Scopul întregii
iconomii a lui Dumnezeu este de a-i da posibilitatea omului să devină făptură
nouă.
Drumul pe care îl parcurge omul în viața lui
personală, ocaziile pe care Dumnezeu i le scoate acestuia înainte de-a lungul
vieții sunt tot atâtea momente în care Creatorul dialoghează cu omul prin
cuvinte, evenimente, persoane, fapte etc. Acestea îi oferă omului ocazia de
a-și scruta propria viață, de a se cunoaște pe sine însuși, de a radiografia
propriul său parcurs și de a privi toate acestea din perspectiva providenței
lui Dumnezeu, a luminii dumnezeiești transfiguratoare și a chemării la viața
veșnică pe care Acesta o adresează omului.
Asemenea Sfântului Apostol Pavel, care dobândește o
nouă înțelegere a vocației și drumului său în viață datorită experienței
întâlnirii lui cu Dumnezeu pe calea Damascului, putem și noi la rândul nostru
înțelege că Ziditorul ne oferă ocazia, de fiecare dată când întâlnim o persoană
sau participăm la un eveniment, să adâncim înțelegerea vieții noastre în
legătură cu El, să o îndreptăm și să o așezăm pe făgașul care ne poartă prin
transfigurare spre El și spre Împărăția cea veșnică. Spune Sfântul Apostol
Pavel că nimic nu este mai important ca devenirea întru făptura cea nouă, adică
persoana care reflectă în viața proprie chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Bogatul
avea prea multe preocupări şi griji
În Evanghelia de la Sfântul Apostol și Evanghelist
Luca, citită astăzi, se vorbește despre parabola pe care Mântuitorul Hristos o
prezintă ascultătorilor Săi. Un om bogat petrecea în fiecare zi în desfătări și
petreceri, bucurându-se de darurile lui Dumnezeu revărsate asupra lui, fără însă
a se îngriji de semenul său. Aproapele lui era un om sărac pe nume Lazăr, care
pătimea din cauza bolii sale și din cauza sărăciei. Deși era la poarta casei
omului bogat, acesta nu-l vedea de prea multele preocupări și griji lumești.
Numele bogatului este anonim, dar pe cel sărac Hristos îl cheamă pe nume –
Lazăr.
Fericitul Augustin, comentând acest pasaj, spune:
„Iisus a trecut sub tăcere numele omului bogat, dar a menționat numele omului
sărac. … Nu fi surprins. Dumnezeu a rostit cu voce tare ceea ce era scris în
cartea Sa. … Vezi, Dumnezeu, care trăiește în cer, a trecut sub tăcere numele
omului bogat, pentru că nu l-a găsit scris în cer. El a rostit numele omului
sărac pentru că l-a găsit scris acolo” (Omilia 33A.4 în Vechi comentarii
creștine asupra Sfintei Scripturi/ Noul Testament III. Editor general Thomas C.
Oden, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, SUA, 2003, col. 1, p. 261).
Deja înțelegem din cuvintele Fericitului Augustin că
tot ceea ce poate părea neimportant în ochii oamenilor aici, pe pământ, cum
este cazul săracului Lazăr, este important înaintea lui Dumnezeu și în
perspectiva Împărăției cerurilor. De aceea, este de mare însemnătate pentru
noi, oamenii, să privim cu atenție tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și
să acordăm atenție persoanelor și situațiilor pe care le întâlnim pentru că ele
sunt ocazii de a descoperi privind cu ochii și înțelegerea izvorâtă din
lucrarea harului și comuniunii cu Dumnezeu, cum El dialoghează cu noi prin
intermediul realității din jurul nostru. Acest lucru ne poate ajuta să câștigăm
viața veșnică.
Bogatul îl vede pe acest sărac la poarta sa în
fiecare zi. El ar putea să-i ușureze suferințele prin ajutorul pe care i l-ar
putea oferi, dar nu o face. O fac animalele din jurul săracului care arată mai
multă solidaritate și compătimire pentru el, prin apropierea pe care o dovedesc
față de cel suferind și sărac.
Fiecare zi este o ocazie și pentru omul bogat și
pentru cel sărac să dobândească veșnicia, fiecare în felul rânduit de Dumnezeu:
cel bogat prin a face milostenie și prin mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru
acest lucru; cel sărac prin primirea acestei milostenii și prin mulțumirea
adusă lui Dumnezeu pentru ea. Viața omului este un dialog permanent cu Dumnezeu
și între oameni. Dobândirea vieții veșnice se face prin dialogul cu Dumnezeu și
între noi înșine, prin cuvânt și faptă.
Legătura
vie între viaţa de aici şi cea veşnică
Hristos în această parabolă ne arată că este o
legătură adevărată între viața și faptele de aici și viața veșnică și răsplata
care ne va fi dată acolo. Există o corelație între viața de aici și cea de
dincolo, între lumea de aici și cea veșnică. Nu este între cele două nici
continuitate perfectă, pentru că viața de aici este afectată de păcat față de
cea de dincolo, dar nu este nici complet desprinsă de ea pentru că ambele
includ persoana noastră în stadiul pământesc aici sau transfigurat de făptura
nouă în cea de dincolo.
Și bogatul, dar și săracul își sfârșesc viața aici
și o primesc pe cea de dincolo, însă fiecare după faptele făcute: bogatul
departe de Domnul din cauza lipsei lui de participare la harul și dragostea lui
Dumnezeu pentru aproapele; săracul Lazăr, în sânul lui Avraam, aproape de
Dumnezeu, datorită asumării suferinței în boală, smereniei și răbdării sale în greutățile
vieții.
Din răspunsul pe care bogatul îl primește de la
Avraam la rugămintea de a-i ușura suferința setei și văpăii, înțelegem cât de
importante sunt faptele noastre în viața pământească și cât de mare este
distanța ontologică, calitativă, a vieții de sfințenie și a celei de păcat.
Prăpastia neiubirii, a lipsei de fapte bune, de dragoste și atenție față de cel
de lângă noi, este una care odată creată, nu mai poate fi desființată de om.
Esența ei, prăpastia despre care vorbește Avraam, înseamnă lipsa harului și
prezenței lui Dumnezeu în viața și faptele omului care nu iubește. Acestea,
adică harul și dragostea lui Dumnezeu, nu pot fi înlocuite cu nimic, căci ele
sunt atribute ale lui Dumnezeu. Omul nu le poate crea prin sine, post-factum.
Doar Dumnezeu, izvorul lor și a toate, poate schimba lucrurile prin dragoste și
iertare.
Pe parcursul vieții învățătura și exemplele Sfintei
Scripturi sunt oferite tuturor spre folos în vederea schimbării vieții. La
cererea bogatului ca Avraam să-l trimită pe săracul Lazăr în casa tatălui său,
la frații lui, pentru a nu ajunge și ei în suferință ca şi el, acesta îi
răspunde că întreaga Sfântă Scriptură cu învățătura și exemplele ei – Moise și
prorocii – au fost și sunt tuturor oferite spre folos. Este suficient să te
apropii, să citești și să urmezi îndemnurile pe care ei le oferă pentru a
începe schimbarea vieții, pentru a deveni făptura cea nouă. Dumnezeu a pus
totul la îndemâna noastră pentru a deveni chip și asemănare a Lui.
Patriarhul Avraam a lăsat totul pentru o făgăduinţă
Mântuitorul Hristos dă exemplul lui Avraam în
această parabolă, ne spune Sf. Grigorie de Nissa, pentru un motiv: „Acest
patriarh a fost prima persoană pe care o știm, care a ales speranța bunurilor
ce aveau să vină, preferându-le bucuriei de moment. Fiind lipsit de toate cele
ce le avea la începutul vieții lui, trăind printre străini, el a căutat spre
bogățiile viitoare privind dincolo de suferința vieții prezente” (Părinții Bisericii 58, 232-34, University of
America Press, Washington, D.C. Catholic, 1947, col. 2, p. 261).
Avraam devine exemplul înstrăinării de lucrurile
imediate, de confortul și atașamentul de lume, de împătimire, prin trăirea
vieții lui în perspectiva cuvântului și făgăduinței lui Dumnezeu.
Fericitul Ieronim, comentând pasajul despre Moise și
proroci, spune: „Nu înțelegi ceea ce Avraam spune? Faci bine să aștepți pentru
Cel ce va învia din morți, dar Moise și prorocii proclamă faptul că El este Cel
care va învia din morți. Hristos, în fapt, vorbește prin ei. Dacă îi asculți pe
ei, Îl auzi pe El” (Despre Lazăr și cel bogat 86 în Părinții Bisericii 57, 208,
Catholic University of America Press, Washington, D.C., 1947, col. 2, p. 264).
A asculta cuvintele Drepților Vechiului Testament,
ale prorocilor, ale Sfintei Scripturi, înseamnă a asculta cuvântul lui
Dumnezeu. Ei toți au vorbit din inspirația lui Dumnezeu despre învierea din
morți a Domnului Hristos. Ei toți au simțit în cuvintele rostite suflarea
prevestitoare a evenimentului învierii lui Hristos, temelia vieții noastre
veșnice. Aceste cuvinte au pregătit poporul ales de-a lungul timpului ca să-L
poată primi pe Fiul lui Dumnezeu născut după trup din Fecioara Maria, singurul
care putea desființa blestemul morții și dărui viața veșnică.
La cea din urmă cerere, bogatul vorbește despre puterea
exemplului învierii cuiva care poate schimba viața fraților săi. Mântuitorul,
prin acest exemplu, prezintă înainte de vreme chiar exemplul vieții Sale. Omul,
din cauza păcatului și căderii, a îndepărtării lui de firescul existenței în
Dumnezeu, chiar dacă i se va arăta cineva înviat din morți, este foarte posibil
să nu se schimbe mult. O vedem nu numai în viața dușmanilor Mântuitorului, a
mai marilor templului în timpul vieții pământești și chiar și în viața
ucenicilor Lui după înviere – cu femeile mironosițe, cu Sfinţii Apostoli Petru
și Ioan, cu Luca și Cleopa pe drumul spre Emaus, cu ucenicii pe malul Mării
Galileii. Toți au avut nevoie de ceva timp să se dumirească după întâlnirea cu
Hristos cel înviat. Toți au avut nevoie de frângerea pâinii, de părtășia ei și
de inspirația Sfântului Duh pentru a-L recunoaște deplin pe Mântuitorul Hristos
și pentru a se întări și continua misiunea de vestire și mărturisire a
Evangheliei și pentru întărirea Bisericii.
Să
fim pildă pentru ceilalţi prin credinţa şi fapta noastră
Întâlnirea cu diferiți oameni de diferite condiții,
trăirea anumitor evenimente, citirea Sfintei Scripturi sau a altor texte
importante, a vieții sfinților, sunt tot atâtea ocazii de a ne apropia de
Dumnezeu, de a ne cunoaște pe noi și propria vocație din perspectivă
dumnezeiască și de a-I vorbi Domnului prin cuvânt și faptă. Avraam îi aduce
aminte bogatului în răspunsurile sale ocaziile pe care acesta le-a neglijat, pe
care le-a ignorat sau nu a vrut să le vadă din cauza lucrurilor prea mărunte
sau neimportante cu care și-a umplut viața. Acestea l-au împiedicat să vadă
lucrarea lui Dumnezeu în aproapele său și legătura ei cu sine. Cuvintele lui
Avraam ne aduc aminte de esența vieții noastre. Ca zidiri ale lui Dumnezeu,
suntem chemați să ne transfigurăm viața, să întrupăm în ea sfințenia și
virtuţile datorită lucrării harului lui Dumnezeu.
Drumul vieții fiecăruia dintre noi are un parcurs
care se întrepătrunde cu cel al altora, dar toate aceste drumuri nu se
întâlnesc și se întretaie în mod întâmplător. Ele ne ocazionează întâlnirea cu
cei de lângă noi, spre folosul nostru și al lor, prin ajutorul pe care îl putem
acorda. În felul acesta devenim ceea ce este Hristos Domnul, un exemplu de
bunătate, de dragoste, de atenție, de milostivire, de compasiune și de răbdare.
Toate aceste întâlniri și evenimente ne pregătesc și ne șlefuiesc
personalitatea în vederea asemănării din ce în ce mai mult cu Fiul lui
Dumnezeu. Ele ne ajută să împlinim vocația noastră adevărată, aceea de a deveni
fiii și fiicele lui Dumnezeu.
De aceea, să privim la toți cei pe care îi întâlnim
sau la evenimentele la care participăm, din perspectiva drumului pregătitor
care ne poate schimba progresiv viața prin credință și har, pentru a deveni
semeni ai lui Hristos.
Oricâte minuni s-ar întâmpla în jurul nostru,
oricâți oameni sfinți am vedea, oricâte cuvinte cu putere multă am auzi, fără
această atenție și golire de sine, spre a primi persoana pe care Dumnezeu ne-o
trimite ca mesager al Lui în viața noastră, care are nevoie de ajutor spre
sporirea noastră duhovnicească, este puțin probabil să dobândim mântuirea și
viața veșnică.
Iată cum, prin exemplul simplu al parabolei de
astăzi, înțelegem importanța responsabilității noastre creștine în această
viață pământească, a rolului relațiilor umane, a dragostei și atenției față de
aproapele, dar și rolul credinței și faptelor bune în dobândirea vieții
veșnice.
Devenind făptură nouă, dobândim cetățenia Împărăției
veșnice. Nu mai suntem străini şi locuitori vremelnici, ci împreună cetățeni cu
sfinții şi casnici ai lui Dumnezeu. Suntem zidiți astfel pe temelia apostolilor
şi a prorocilor, devenind locaș sfânt, piatra cea din capul unghiului fiind
Însuși Iisus Hristos (Efeseni 2, 19-22).
Autor:
† Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei – 03 Noiembrie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu