de Gheorghe Pârja
La finalul acestui an agitat, cu multe surprize
păguboase pentru starea de lumină sufletească, a apărut revista de cultură NORD
LITERAR, tocmai pentru a oferi o oază mai liniștită pentru zilele din preajma
sărbătorilor creștine. Este vorba de numărul dublu, noiembrie – decembrie, cu
un conținut divers și o ținută grafică apreciată de mulți cititori. Chiar
invidiată de unii confrați. Dar așa-i Maramureșul, vestit prin bunătate,
frumusețe și culori inconfundabile. Oaspetele acestui editorial este apreciatul
scriitor Adrian Alui Gheorghe, un bun cunoscător și admirator al Maramureșului.
Unde are o livadă cu prieteni. În numărul de față, publică un eseu incitant,
despre un fenomen la ordinea zilei, care preocupă lumea în care trăim. Adică,
ce se întâmplă cu poezia și rugăciunea în era digitală?
Da, pășim prea repede pe un teren nou, într-o lume
nouă, într-o epocă nouă. Terenul nou este virtualitatea, lumea nouă este epoca
digitală. Se întreabă autorul nostru: „unde sunt poezia și rugăciunea în
această epocă? Mai sunt ele purtătoare de duh, sens, suflet, așa cum sunt
definite dintotdeauna? Greu de răspuns. Epoca noastră nu pare să mai fie una a
cuvântului. Puterea limbajului a fost înlocuită cu puterea vederii”. Este un
text provocator, cu soluții pentru liniștea noastră. Citiți și vă veți
convinge. Textul este un fragment din Conferința susținută de Adrian, la
Desești, în 19 octombrie 2024.
Dar să derulez sumarul. Poemul lunii este semnat de
Nichita Stănescu, rugându-ne poetul peste vreme să nu-l uităm pe Eminescu; „că
ar fi putut să stea la masă cu noi, la masa cinei celei de taină.” Criticul
literar Irina Petraș continuă serialul, răspunsuri-răspunderi. În acest număr
se aduce vorba despre revistele literare. Excelentul eseist Ion Papuc scrie
despre eminentul istoric literar Adrian Marino, cel care credea că „teoria
literaturii trebuie să aibă la bază racordarea la un sistem filosofic”.
Universitarul Gheorghe Glodeanu continuă comentariile la romanul „Casa din
Strada Sirenelor”, de Octavian Soviany.
Criticul literar Delia Muntean, colega noastră de
redacție, scrie cu aplicat har despre un recent popas liric al distinsului
cărturar și academician Ion Pop, „Proba focului”, în care poetul convoacă
înțelesuri ce merg dincolo de efemer. Daniela Sitar-Tăut scrie despre un recent
tom al scriitorului Petru Istrate, „un autentic scriitor ce trebuie să intre în
atenția lumii literare”, sugerează criticul literar. La rubrica Orfeu publică
poeme Marcel Mureșanu. Alături, parodia prețuitului confrate Lucian Perța.
Istoricul Ovidiu Pecican continuă scurta cronică în piatră a lui Radu de la
Afumați.
Gheorghe Pârja continuă seria de comentarii despre
scriitori din Cernăuți. În acest număr face portretul cărturăresc al lui Ștefan
Hostiuc, autorul volumului de interviuri „Dialoguri septentrionale”, în care
folosește dialogul ca o veghe românească în Nordul Bucovinei. Meritul cărții
este că reconstituie, în vremuri grele, scrisul în limba română. Un tablou
mișcător întru rezistența spiritului românesc în orașul tinereții lui Eminescu.
Criticul și istoricul literar Ion Dur scrie despre creatorul din matricea
fondatoare a culturii române. Adică Domnul Eminescu. Sub titlul „Nordul Literar
– literatura Nordului”, managerul revistei noastre, doamna Dana Buzura-Gagniuc
a consemnat, într-un stil atractiv, evenimente importante la care revista a
fost parte. Întâlniri unice, seri speciale, dialoguri cu miez și sens, oameni
cu povești, personaje cu istorie, locuri cu parfum.
Trei premii pentru scriitori maramureșeni, dobândite
la Colocviile „George Coșbuc” și la Festivalul Național de poezie de la
Bistrița: Dana Buzura-Gagniuc, Delia Muntean și Valeria Bilț. Delia Muntean
comentează volumul „Pescuirea minunată”, de Vasile Trif, născut în Baia Mare,
acum preot în Canada. Gheorghe Pârja evocă, prin intermediul unui interviu
recuperat, atmosfera din 1918, de la Alba Iulia, protagonist fiind săpânțanul
Gheorghe Pop-Chitru. Horia Bădescu cinstește opera profesorului și omului de
litere Adrian Dinu Rachieru, la împlinirea vârstei de 75 de ani. Colega Raluca
Hășmășan ne aduce aproape revista Littera Nova, care apare la Madrid, una
dintre cele mai importante reviste românești care apare peste hotare.
Proza este semnată de Cristian Meleșteu. Poezie:
Andreea Mara David, eleva din Bistrița care a obținut premiul revistei noastre
la Colocviile „George Coșbuc”. I se alătură Brandy Barasch – Germania, Liviu
Mircea, Adela Conciu și George Vigdor. Mihai Vintilă scrie despre comentariile
critice ale scriitorului, jurnalistul Menuț Maximinian. Criticul de artă Dalina
Bădescu ne aduce în atenție arhitectura memorială, cu referire la monumentul
martirilor români de la Moisei. Maramureșeanca noastră, Lucia Ileana Pop,
stabilită în Italia, traduce din poezia Eugeniei Serafini, o valoroasă poetă
din țara lui Dante. Sărbătorească este ilustrarea numărului cu fotografii din
colecția Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii
Tradiționale Liviu Borlan.
Din păcate, chioșcurile de presă se închid. Revista
poate fi cumpărată de la un singur loc din Baia Mare, din fața Magazinului
„Maramureș”. Vom căuta alte soluții de difuzare. La anul care vine, poate ne va
fi mai bine! La anul și La mulți ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu