Volumul de poezii „Câteva versuri”, editura
„Gutenberg” Târgu Lăpuș, 2024, are girul doamnei profesoare dr. Terezia Filip,
care-n prefața cărții scrie: „Răsfoind și uitându-mă în texte, ca să aflu
răspuns, fie nu găsesc nimic în cuvinte, fie am șansa de-a da peste stări și
momente ce emoționează, unele, altele înduioșează, unele stârnesc mirarea și
umorul, altele te fac să zâmbești, să cunoști întâmplări narate acolo. Ei bine,
nu limbajul, ci aceste aspecte emoțional-sentimentale ar putea fi indici de
originalitate ai cărții”.
Cunoscându-l de mai mult timp pe autor, aș putea să
spun că face parte din grupul poeților lăpușeni (Augustin Neaga, Nelu Danci,
Florin Dragomir ș.a.) cu exprimare de tip popular, cu versuri rimate. Ceea ce
place la poetul popular Grigoraș Ciocan este dragostea cu care își așterne
gândurile pe hârtie, emoția care o produce cititorului prin imaginile unei lumi
trecute, care nu mai există astăzi.
Scrie diversificat: pasteluri, rugi, meditații,
anecdote, ode, poezie din arealul în care s-a născut, unde a muncit și trăit
perioade din viața lui (Sălnița, Târgu Lăpuș, Țara Sfântă, Spania, Baia Mare).
Și ar mai fi ceva de spus, poetul Grigoraș Ciocan
este un nostalgic, care preferă viața simplă de la Sălnița decât luminile
strălucitoare ale occidentului. Scara valorică este cea corectă: familia,
nepoții, prietenii, consătenii și credința strămoșească.
Volumul începe cu poezia „Dor de băiat”, în care
dorul părinților este sfâșietor față de copilul plecat de tânăr să facă carte,
drama multor părinți, de altfel: „A făcut cam multă carte,/De noi tare s-a
îndepărtat,/ Are treabă multă și nu poate/ Să se întoarcă iar în sat”.
Mama, ființa cea mai iubită, este amintită în poezia
„Dacă mai aveți...” iar autorul îi
îndeamnă pe tinerii de azi să nu o neglijeze: „Dacă mai aveți o mamă care mai
trăiește,/Să-i dați câte o floare din când în când,/Din suflet cu drag ea vă
mulțumește,/Căci copiii îi sunt mereu în gând”.
Pentru Grigoraș Ciocan „Omul e un tren” care
„aleargă/Merge-ntruna tot mai mult,/ Dar se oprește într-o gară/Căci roțile
nu-l mai ascult”; lasă și un testament prin versurile poeziei „Când voi pleca
din lume”: „...Sper să am un mormânt/ Și-o cruce cu al meu nume./ Căci am fost
și nu mai sunt.//Nu doresc să vă-ntristați,/ Ceasul acela odată sosește,/
Uitându-te la el se oprește,/ Timpul trece iute și voi uitați...”.
Poeziile religioase sunt prezente, autorul fiind
ortodox-practicant. Iată câteva titluri: „Cred într-un singur Dumnezeu”, „La
Bethleem”, „Slavă Domnului să-i dăm”, „Acolo sus în cerul sfânt”, „Fata oarbă
(Pildă)”.
În poezia „M-am născut în România” poetul face o
radiografie a ceea ce este și simte: „M-am născut între izvoare/ într-o țară
țară minunată,/ Bucuria mea e mare/ țara-i mândră și bogată.// M-am născut în
România/ și mă simt aici stăpân,/ Tricolorul mi-e mândria/ Mă mândresc că sunt
român”.
*****
Volumul „Bancuri și iarăși bancuri”, editura „eCreator”
Baia Mare, colecția „Poesis”, 2024 conține un număr de patruzeci și una de
anectode (bancuri, catrene ori poezii
populare), care te fac să zâmbești sau să râzi în hohote! Temele abordate sunt
multiple și „atacă” viciile și defectele oamenilor (beția, preacurvia,
minciuna, lenea, fățărnicia, mândria și fala, surzenia, analfabetismul, ateismul, jocurile
de noroc, violența fizică și verbală, etc) numai că o face într-un mod plăcut,
umoristic și până la urmă cititorul vizat (sau care se simte în postura
personajelor lui Grigoraș Ciocan) nu se poate supăra, doar reflecta pentru a se
îndrepta.
O altă calitate a bancurilor lui Grigoraș Ciocan
(deși unele teme sunt arhicunoscute) este că folosește nume românești: Maria
(Mărie), Ioan (Ion), Vasile, Grigore, Gheorghe (Ghiță) dar și hazli, precum
Ioji, Piranda ori Bulă „cel de toate
bancurile”.
Studiind DEX-ul descoperim că bancul este un mod de creație umoristică,
unde personajele prin culoare și farmec prin trăirile și întâmplările lor iar
sinonim pentru cuvântul banc este anecdotă, glumă, snoavă ori spirit. Ce aduce în plus Grigoraș Ciocan
este umorul lăpușean, chiar dacă uneori scenele legate de sex sunt
prea...explicite și-l fac pe cititor să roșească. Una peste alta, cu toate
imperfecțiunile și stângăciile sesizate la unele versuri, cartea de „Bancuri și
iar bancuri” te amuză și-ți produce o stare de bine, chiar regretul că nu am
trăit și noi într-o lume mai liniștită, ca cea pe care o descrie autorul din
Țara Lăpușului.
Câteva exemple în acest sens: „La școală Bulă
e-ntrebat:/ - Știi lecția, ai învățat?/ Că mereu tu ești absent,/ o să te las
repetent...// -Da, am învățat, știu bine,/ Să mă ascultați pe mine.../ - Ștefan
cel Mare de cine-a fost bătut?/ - de mamă-sa ce l-a făcut...” („Bulă...la
școală”); „- Spune-mi plata, c-ai terminat,/ Aduc bani pe ce-ai lucrat./- Ca
vecin și drag amic.../ Pentru tine nu va fi nimic.../
-Mulțumesc Bunului Dumnezeu.../ La nimic
m-am gândit și eu. („Nu va fi nimic”); „Țiganul Ioji lucra pe o masă,/ L-am
oprit, l-am întrebat:/ -Tu nu mergi la colindat?/ - Când boierii nu-s acasă?/ Crede-mă că n-am uitat!” („Un banc”).
De apreciat faptul că fiecare „banc” este însoțit de
ilustrații sugestive temei abordate, aparținând autorului ceea ce denotă că pe
lângă arta scrisului cochetează și cu grafica și pictura. De altfel, acasă la
Sălnița deține o mică colecție de tablouri!
Concluzia o trage Gabriela Dimitriu: „Autorul
încearcă să creioneze și să scoată la suprafață o lume mai bună, o lume în care
bancurile Domniei sale să guverneze sufletele doritoare de armonie, de iubire,
de înțelegere, dar mai ales să străbată inimile și fețele celor dispuși să uite
de problemele cotidiene, dăruindu-le acestora cu ajutorul cuvintelor împletite
cu meșteșug, pacea unei minți odihnite și renăscute datorită glumelor presărate
în bancurile sale”.
Gelu DRAGOȘ, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu