miercuri, 25 decembrie 2024

Hristos s-a născut și odată cu El, mântuirea noastră, lumea nouă!

În aceste vremuri, în care demnitatea și libertatea noastră națională sunt ținute în lanțuri, vă îndemn să aveți Nădejde. Mă adresez în mod special românilor din Covasna și Harghita, care vor fi de acum încolo și mai greu încercați. Nădejdea înseamnă și curaj! Curajul de a merge pe același drum, în cazul celor care au înțeles esența luptei naționale și curajul de a lăsa în spate lumea veche a partidelor trădătoare, în cazul oamenilor care au ales să aibă încredere în ele. V-ati pus votul și energiile în speranța că aceste formațiuni vă vor reprezenta. În adâncul sufletelor voastre recunoașteți acum că v-ati înșelat, că a-ți fost mințiți si trădați. Aceste partide au cedat Ungariei mare parte din suveranitatea întregii Românii, prin cele doua ministere care reprezintă forța guvernării, Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice și Ministerul de Finanțe, prin acesta, Budapesta intrând nu doar la guvernare, ci și în Consiliul Suprem de Apărare al Țării! Asta înseamnă că, punctual, Covasna și Harghita au fost cedate complet, de facto, Ungariei. Aceasta este realitatea de la care pornim. Am atras atenția că voi doar credeți că votați candidați ai partidelor, unii dintre ei oameni buni, când de fapt nu a-ti votat oameni, ci partide trădătoare. Si orice om bun, faptă bună, pusă sub sigla acestor partide, nu face altceva decât să smintească alți oameni, legitimând esența nocivă a partidelor, sporind astfel răul. Asta vedeți însă clar de-abia acum, căci, iată rezultatul! Din postura mea de simplu român care luptă pentru cauza națională, vă îndemn să părăsiți aceste formațiuni, pentru a nu vă face părtași la actul lor de trădare națională, pentru a nu le mai legitima în continuare prin prezența voastră. Soluția este mai apoi, unitatea în această nouă etapă de luptă, mai grea decât până acum. Dacă nu se va înțelege acest lucru, viitorul va fi sumbru.

Poate nu vi se pare un mesaj adecvat de Crăciun, dar vă reamintesc că Nașterea Domnului este despre mântuirea sufletelor și doar o conștiință împăcată vă poate dărui o privire senină când vă uitați dimineața în oglindă și Sărbători fericite!

 

Dr. Mihai Târnoveanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu