Rezistența la manipulare

                                                           de Gheorghe Pârja

Ultimele săptămâni m-au consumat foarte mult, atât din punct de vedere emoțional, cât și profesional. Cuvintele au început să nu mă mai asculte. Mă puneau să trag cu urechea la sunetul lor, iar ele, cuvintele, primeau sfaturi din locuri oculte. Cum s-ar zice, alții le șopteau mesajele. Ar putea fi vorba de trădarea bunelor mele prietene, cuvintele? Nu a fost greu să mă dumiresc că povestea este veche, de pe vremea când minciuna stătea cu regele la masă. Acum fapta cuvintelor mele se numește manipulare. Adică o minciună spusă din convingere. Și atunci, ascultătorul de vorbe în loc să o ia pe cărarea cea dreaptă și luminoasă, este ademenit spre negură.

Așa, poporul pierde și mai mulți mânuitori de cuvinte câștigă. Până vin unii, cu lanterna, să limpezească drumul, se poate vinde o țară, cu vorbe răsucite. Am alergat la o definiție. Cică manipularea reprezintă un proces prin care o persoană își urmărește propriile interese, în detrimentul celuilalt, apelând la tehnici ascunse, înșelătoare și abuzive, în vederea controlului credințelor și emoțiilor, pentru cucerirea puterii de orice fel. Despre manipulare s-au scris multe rafturi de bibliotecă. Nu doresc să dau lecții, dar îmi îngădui să mă mir de lumea în care trăiesc. În care răsucirea faptelor, jocul cu alba-neagra este o practică, uneori dominantă. Că nu mai știm cât îi pădure și cât frunziș.

În săptămânile de campanie electorală s-a folosit din plin manipularea. Operațiunea continuă. Pentru prostirea omului de rând. Da, sunt foarte multe atacuri la instituția adevărului, încât nu mai facem deosebire între bine și rău. Îmi aduc aminte de atmosfera crispată, strigată în piața mare că apa acelei vremi este otrăvită, că vom fi atacați de elicoptere din Răsărit, că una, că alta. Era prin 1989. S-au dovedit a fi serioase pilde de manipulare. Se vede că am ajuns de unde am plecat. Manevrarea informației s-a dovedit a fi o armă redutabilă pentru câștigarea puterii. Că puterea este fruct divin, cine apucă să o guste! Fotografia momentului nu mai are nuanțe.

Acum ni se livrează ruptura dintre pro-europeni, globaliști, și suveraniști. Apariția unui personaj lustruit cu tăceri și contradicții a scos la iveală cât de prețuită este arta manipulării în aceste vremuri. Cu exprimări pretențioase, bine țintite, se propagă un conținut rudimentar. Te crucești câte năzbâtii trec prin capul unui candidat al acestor vremuri. Și este crezut de mulți. Vinovate pe față sunt partidele înstărite din democrația românească. Au guvernat cu aroganță, împotmolite în măsuri haotice, cu multă incompetență, certându-se în numele câștigării puterii, ca acum să se îmbrățișeze din nou.

Acest tangaj a nemulțumit electoratul și într-o liniște suspectă au prins cheag mișcări de tristă aducere aminte, precum fantomele legionare. Unii analiști chiar se întrebau dacă celor care au atribuții în apărarea statului li s-a pus somnifere în pahare! Sau energizante relaxante. Iar jocul politic aparține rețelelor de socializare. Cu multă agresivitate. Hrănită și amplificată în spațiul virtual, cu urme dureroase în mentalul colectiv. Încât e firească întrebarea: Pe noi cine ne apără? Cum ne apărăm de această dură manipulare? Din păcate, nu am la îndemână un tratat de apărare colectivă. Fiecare pe cont propriu poate afla soluții adecvate. Adică să avem capacitatea să deosebim adevărul de minciună. Greu, dar nu imposibil. România a lovit aisbergul, multe mandate de percheziție, judecătorii plasează sub control judiciar, se șterg mesaje de pe internet… Ne așteaptă multe necunoscute, în timp ce se tot discută despre majorități stabile. Iar într-o cheie simplă tot la păstrarea puterii ajungem. O fi vorba despre trădarea bunelor mele prietene, cuvintele, sau…?