Coiful de la Coțofenești aparținea primului rege geto-dac Charnabon din sec. V î.e.n. Un furt ritualic!

Toți românii sunt șocați de furtul a patru artefacte de aur pur ce aparțin tezaurului național al României din muzeul olandez Drents din Assen. Jaful s-a făcut ”simbolic”, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie a.c. – de Ziua Unirii Principatelor Române – când hoții au folosit explozibil pentru a sparge zidul și a fura din muzeu celebrele artefacte geto-dace de aur, care fuseseră transferate iresponsabil și suspect de la Muzeul Național de Istorie al României vara trecută pentru o expoziție provincială la un muzeu de mâna a treia din Olanda. Jaful cu grenade de la muzeul din Drents arată că Olanda este o țară nesigură pentru Europa, un fel de Afganistan, Cecenia sau o țară bananieră africană. Această țară coruptă și nesigură ne-a ținut 14 ani la ușa Schengen, țară care nu e în stare să asigure nici măcar paza unor obiecte de patrimoniu aflate într-un muzeu. Consider că furtul coifului dacic de la Coțofenești și a trei brățări dacice de la Sarmisegetuza Regia, nu a fost un simplu jaf, ci un atentat ritualic și simbolic la adresa identității naționale a României. Vechimea acestor artefacte sunt mărturia ancestralității poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic. Coiful de la Coțofenești este un coif geto-dac ce datează din prima jumătate a secolului al V-lea î.e.n. Coiful a fost descoperit în anul 1928 în satul Coțofenești, comuna Poiana Vărbilău, județul Prahova, de un elev al școlii primare din localitate. Este o piesă din aur masiv, aproape intactă, și cântărește 770 grame. Îi lipsește doar partea superioară a calotei topită de localnici în 1928, în rest, nici un detaliu de decor nu este deteriorat. Coiful de aur a fost adus inițial la Muzeul Național de Antichități din București și păstrat acolo până în 1970, fiind expus apoi la Muzeul Național de Istorie a României, în sala de tezaur.

Coiful de la Poiana Coțofenești este datat în jurul anilor 450 î.e.n. Foarte probabil, obiectul a aparținut unui mare rege geto-dac – căpetenie întemeietoare a unei formațiuni politice autohtone constituită în zonă, pe la sfârșitul secolului al V-lea, începutul secolului al IV-lea î.e.n. Coiful face parte din cultura geto-dacică din epoca La Tène. Formele ornamentale includ o calotă decorată cu nasturi radiați și un chenar spiral punctat. Pe partea din față, se regăsesc doi ochi cu pupile marcate prin cercuri duble și sprâncene dramatice, întoarse conferind coifului un aspect apotropaic, menit să protejeze purtătorul de spiritele rele, conform istoricului Mihail Macrea. Regizorul Sergiu Nicolaescu a folosit coiful de la Coțofenești în filmul ”Dacii” din 1966, când l-a purtat actorul Amza Pelea, care a jucat rolul lui Decebal. Este evident că coiful de la Coțofenești furat din muzeul olandez a aparținut probabil primului rege geto-dac recunoscut de istoriografie. Acesta a fost Charnabon, care a domnit pe teritoriul actual al Munteniei și posibil și peste Dunâre până la Munții Haemus. Cea mai veche mențiune a termenului get o găsim în secolul V î.e.n. la Sofocle, în tragedia Triptolemos, unul dintre personajele sale, Charnabon, este menționat ca domnind peste geți. De cealaltă parte, termenul daci este folosit prima oară abia în secolul I î.e.n., în lucrarea lui Caesar, ”De Bello Gallico”. În mitologia greacă, Charnabon (greaca veche „Χαρναβών”, gen. „Χαρναβώντος”) a fost un rege al geților subcarpatici. Rege get menţionat în tragedia lui Sofocle din Colonos (497 – cca. 405 a.Chr.) „Triptolemos” ca fiind şeful unor triburi de geţi, nefiind clar dacă din nordul sau sudul Dunării şi fără a se putea limita exact geografic arealul regatului său: „Şi Charnabon (Χαρναβών), care în timpurile de faţă domneşte peste geţi” (Tragicorum Graecorum Fragmenta, 210, frag.543). Sofocle este citat de gramaticul Herodian într-un tratat despre cazul genitiv şi menţionarea sună astfel: „kai Charnabontos (gen. Χαρναβώντος), hos Geton archei ta nun”. Semnalarea geţilor lui Charnabon se bucură, ca orice primă ştire, de o notă în orice tratat. Istoricul bulgar modern Ștefan Detchev propune din etnonim un sens derivat din char – sau chari – căpetenie războinică, ceea ce ar putea însemna că e vorba de un titlu regal mai degrabă decât de un nume dinastic – dar, oricum, nume comun sau nume propriu, poate fi un cuvânt tracic autentic, care a dat dinastia. Data şi contextul istoric la care apare menţiunea sofocleeană despre geţi sunt cât se poate de semnificative. Plinius cel Bătrân, care citează un vers din traducerea latină a dramei lui Sofocle, pentru a dovedi vechimea culturii grânelor în Italia, precizează că piesa a fost reprezentată la Atena cu 145 de ani înaintea morţii lui Alexandru cel Mare, adică fie în 468, fie în primăvara următoare, 467. Cum ştim că în 467, anul arhontatului lui Theagenides, participanţii la concursul de tragedie au fost Eschil, Pratinos şi Polyphrasmon, şi că Eschil a obţinut atunci premiul I pentru trilogia tebană, nu rămâne decât să acceptăm anul 468 ca dată pentru Triptolemos. Propusă pentru prima dată încă de Lessing, respinsă apoi de mari autorităţi ale domeniului, în frunte cu Wilamowitz, precizarea cronologică pe care o datorăm lui Plinius este azi unanim acceptată. Piesa dramaturgului grec a mai supraviețuit doar în fragmente scurte, mitul lui Charnabon și Triptolemus este păstrat în ”Astronomia poetică” de Hyginus (care se referă la regele get ca „Carnabon”). Mențiunile în operele tragice grecești arată importanța geților în imaginarul colectiv balcanic.

Dinastia regelul geto-dac Charnabon a continuat cu alți regi celebrii și puternici în epocă. Cum a fost marele rege Dromihete. Acest rege (sau Dromichaetes; greaca veche: Δρομιχαίτης) a fost conducătorul geților de pe ambele maluri ale Dunării (în prezent în România si Bulgaria) în jurul anului 300 î.e.n. Cronicarii antici (Diodorus Siculus, Polybius, Plutarch, Pausanias) au consemnat victoria geților conduși de Dromihete împotriva lui Lysimachus, Regele Traciei, fost general al lui Alexandru Macedon. Lisimah organizează în anul 300 î.e.n. o expediție împotriva lui Dromihete, care sprijinise lupta coloniilor elene de pe litoralul Mării Negre. Campania condusă de Agatocle, fiul lui Lisimah, se încheie cu un eșec total: armata elenistică este înfrântă iar Agatocle făcut prizonier. Opt ani mai târziu, Lisimah conduce personal o nouă ofensivă în ținuturile din nordul Dunării. Undeva în Câmpia Munteană, armata lui Lisimah cade în cursă, monarhul fiind făcut prizonier și dus la Helis, cetatea de scaun a lui Dromihete. Regele Charnabon care a purtat coiful de la Coțofenești este deci pe line dinastică strămoșul marilor regi daci Dromihete, Burebista, Zalmodegikos, Duras Diurpaneus, Rholes și Decebal. Deci furtul coifului de aur pur din tezaurul național a fost unul simbolic și ritualic pentru a se confisca un artefact ce ține de cea mai intimă, importantă și simbolică mitologie dinastică a geto-dacilor strămoșii românilor. Din muzeul Drents din Assen s-a furat și trei brătări dacice de la Sarmisegetuza Regia, pe care unii istorici consideră că le-au purtat regii Burebista, Zoltes sau Decebal. Este mai mult decât un furt ceea ce s-a întâmplat, este un atentat la identitatea națională a românilor, la coloana spirituală a valorilor noastre strămoșești. Un popor poate fi înfrânt doar dacă îi furi istoria. Conducerea Ministerului Culturii, Muzeului Național de Istorie al României trebuie să răspundă penal ca și posibili complici la scoaterea din țară a unor obiecte de patrimoniu inegalabil din tezaurul neamului românesc, fără să se asigure de paza strictă a acestora. Profesioniștii care au furat artefactele dacice au știut bine ce fac. Nu a fost un simplu furt, ci o acțiune deliberată de fraudare a patrimoniului național și istoric românesc, de a lovi în istoria milenară a poporului român. După tezaurul furat de Moscova comunistă la 1917, iată că azi o țară occidentală pare complice la dispariția unei părți a tezaurului istoric național românesc.

Ionuț Țene