CFR Cluj Napoca a câștigat clar ultimul meci jucat pe teren propriu în SuperLigă, 3-1 cu Farul, joc în care chiar fosta perlă a dobrogenilor, Luis Munteanu, a fost one man show, reușind un hat-trick. Ceea ce a frapat a fost absența de pe banca ardelenilor a antrenorului Dan Petrescu, explicată, diplomatic, printr-o viroză a acestuia.
În realitate, și s-a vorbit mult în
orașul de pe Someș despre aceste fricțiuni tot mai dure dintre cele două părți,
Bursucul este în dizgrația suporterilor, care îi cer insistent demisia, deși
CFR va merge sigur în play-off și are șanse la titlu.
Peluza Vișinie, una dintre paginile
oficiale de Facebook ale suporterilor lui CFR Cluj, a postat un comunicat în
care fanii își justifică protestul la adresa lui Petrescu.
Petrescu a fost informat asupra faptului
că suporterii urmau să fie extrem de virulenți la meciul cu Farul, pentru a
forța plecarea sa și de aceea a preferat să lipsească.
Aflat în Africa de Sud, patronul Neluțu
Varga a fost foarte iritat de atitudinea fanilor, cărora le-a cerut să sprijine
echipa și antrenorul și nu să strice atmosfera și a precizat sec pentru
ProSport faptul că singurul care poate demite antrenorul este el și nu are de
gând să facă acest lucru.
„Eu sunt plecat din țară. Nu înțeleg de unde apar atâtea prostii prin presă. Singurul om care poate demite pe cineva la acest club sunt eu, iar eu nu demit pe nimeni. Aceasta este decizia mea!” a declarat Varga.
Cristi SOMESAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu