(Autor Vasile Bele)
Și a fost miercuri! Ultima zi de miercuri din făurar. S-au făcut câteva modificări în ceea ce privește desfășurarea ședinței de cenaclu literar din cadrul LS.R. Cluj-Napoca. Concret, nu mai se ține sedință în zi de joi (ultima din lună!), ci... miercuri (ultima din lună!)... asta pentru cei interesați!
Am ajuns la Cluj-Napoca, cu doar câteva minute înainte de ora 17.00. Clementina Mireșan, a fost întâia persoană cu care m-am întâlnit. Exact în secunda următoare a apărut și Iulian Patca. Ne-am bucurat. De revedere. Și Clementina Mireșan și Iulian Patca, îmi sunt dragi, precum mulți prieteni din acest cenaclu. Altfel nu cred că aș ,,bate drumul", doar de ,,dragul dragului". Aici, la Cluj-Napoca, atmosfera cenaclieră este una primitoare. Oamenii sunt prietenoși. Colegii de cenaclu, mai tineri și mai bătrâni, aș zice, chiar sunt niște oameni minunați și amabili. Aș putea să dau nume - Lucia Elena Locusteanu, Clementina Mireșan, Eugen Emil Coța, Marieta Coman, Gavril Moisa, Simion Gicu Legian Gicu Simion Legian, Teofil Mândruțiu, Antonia Bodea, Gădălin B. Vasile, Voichița Vereș, în cap de listă Al. F. Țene (familia Titina și Al. Florin) - și lista poate fi mult mai lungă, stau mărturie emoționantă. Mă revăd cu oameni minunați și talentați literar. E o bucurie de fiecare dată. Cei peste 300 de kilometri, dus-întors, nu sunt nici pierdere de vreme și nici făcuți în zadar. Asta mă atrage aici - prietenie, sinceritate, ambiența, colegialitatea.
Azi, au prezidat Al. Florin Țene (președinte național al L.S.R.), Iulian Patca și Gavril Moisa. Era anunțată și prezența distinsei doamne Antonia Bodea, dar din motive de sănătate i-a fost motivată absența - vă dorim sănătate multă.
Al. Florin Țene, după imnul ligii, a făcut bilanțul ultimei luni, cu activitățile literare desfășurate, de filialele din țară, apoi a prezentat cele mai proaspete apariții editoriale - volumul ,,Gânditorul", fiind unul din acestea. Ne-a convins că este un volum reușit și că merită să îl citim.
Iulian Patca, a prezentat revista ,,Agora literară", cel mai recent număr, în care semnează nume importante din istoria literaturii contemporane. Tot Domnia Sa, a anunțat faptul că ar trebui să existe mai multă seriozitate în trimiterea materialelor pentru revistă, altfel riscăm să nu mai apărem în timpul programat, în timp util. Printre cei cuprinși în acest număr (50!), aș aminti numele lui Carmena Felicia Băințan (președinte L.S.R., Filiala Maramureș), Zenovia Zamfir , Luci Trusca ,(președinte L.S.R., Filiala Vâlcea), pe lângă Marinela Belu Capșa, Teofil Mândruțiu, Gavril Moisa, Titina Nica Țene, Iulian Patca, Eugen Emil Coța, Coța Eugen-Emil, Mihaela CD Mihaela Miha sau Al. Florin Țene. Și lista cu cei cuprinși este mare... Concret, mă voi opri asupra acestui număr de revistă pentru un semnal editorial aprofundat. Cert este un lucru - s-a ajuns, deja, la numărul 50, cu urări de bine și multă sănătate celor care trudesc întru realizarea acestuia.
S-au mai prezentat reviste literare, ce apar sub egida L.S.R. Personal, am prezentat volumul ,,OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE -MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP! ACROSTIH ȘI POEZIE - PORTRETE LITERARE", în care sunt incluși prof. Lucia Elena Locusteanu, prof. Voichița Vereș și Teofil Mândruțiu - toți trei, din cadrul L S.R., Filiala Cluj-Napoca. Fiecare a primit câte un exemplar din volum. Un exemplar l-am lăsat comenzii cenaclului, pentru concursul ,,Cărțile anului", ediția 2025. Curând, vom prezenta și următorul volum, cu alte nume și cu alte portrete literare. Fiecare dintre cei trei, a primit câte un exemplar din volumul amintit.
Distinsa prof. Lucia Elena Locusteanu, a prezentat ,,Memoria calendarului", aducând în discuție nume de referință din istoria literaturii române. Chiar am fost niște răsfățați, din acest punct de vedere. Simion Gicu Legian, a fost fotograful de serviciu. Nu a scăpat niciun ,,instantaneu". Te felicit, nenea Simion! Fiecare poză este o probă incontestabilă a prezenței noastre la acest măreț cenaclu. Te felicit pentru spontaneitatea și implicarea dumitale!
Te-am îmbrăcat în șoapte
și te-am așezat în fața rugăciunii
doar aici cresc cuvintele tăcerii
iarba își naște semințele
iar tu îți culegi anotimpul.
Te-am îmbrăcat în rouă
și abia apoi am scuturat umbra visului
să îți fie îmbrățișare
printre smaraldele puse cunună
de catifea albastră...
Te-am îmbrăcat în iubire
și te voi zidi în întâiul
verde-miracol țesut din
glasul clopotului trimis să se adape
în izvorul de mir.
Te-am îmbrăcat în ecoul răsăritului
- întâiului răsărit ce urcă pe treptele
zâmbetului crescut doar cu refren
pictat cu aromă de speranță...
Te-am îmbrăcat cu colind să îți fie
îmbrățișarea stelelor și a gândului
călcat doar de adevărul privirii
care așteaptă să fie mângâiat
sau cel puțin atârnat în liniștea
dinaintea înălțării cuvintelor.
Te-am îmbrăcat în foșnetul de vânt
și te-am căutat prin amiezile
trimise în umbră de curcubeu
pentru a nu te pierde printre
lacrimile rămase în clepsidra timpului...
Întâia oră, a trecut pe neobservate. Gavril Moisa, a anunțat că se intră în partea a II-a a acestei ședințe de cenaclu și a invitat participanții, fără a stabili o anumită ierarhie/regulă să își prezinte poemele, dedicate lui Dragobete, Mărțișor sau, de ce nu, celor nouă Babe, cu care se intră în luna martie. Au citit poeme, catrene sau epigrame despre iubire, despre dragoste sau Dragobete - Emil Eugen Coța, Iulian Patca, Lucia Lucia-Elena Locusteanu Lucia Elena Locusteanu, Vasile B. Gădălin, Teofil Mândruțiu, Vasile Bele.
Felicitări, tuturor celor care au participat la această ședință de cenaclu. Sănătate celor care din motive medicale nu au putut onora această întâlnire literară. Succes tuturor celor care trudesc pentru promovarea valorilor culturale și a unei literaturi de calitate superioară. Aici, la Cluj-Napoca, originalitatea și autenticitatea, se prind mâna în mână cu profunzimea. Aici, la Cluj-Napoca, în cadrul ședinței de cenaclu, se promovează nu cantitate, ci calitate.
Respect și prețuire adâncă tuturor!
Deja aștept revederea de luna viitoare, miercuri 26 martie, orele 17.00, aceeași locație - Cercul Militar!
Foto: Simion Gicu Legian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu