La 30 de ani, cantautoarea Paula Hriscu pare un personaj artistic decupat din romanul ”Baltagul” de Mihail Sadoveanu, o Vitoria Lipan mai tânără și mai frumoasă, dar cu aceeași încăpățânare de a urma potecile bătute și nealterate ale tradiției naționale și ale folclorului românesc. S-a apucat relativ târziu de muzica populară la modul profesionist, în urma unei boli grave și a dramei trecerii la cele veșnice ale tatălui ei datorită pandemiei de Covid 19. Paula Hriscu a evoluat frumos artistic urmând cursurile Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la secția canto. Dar a devenit extrem de cunoscută abia acum cu melodia ”Românie, mândru plai!”, care a devenit adevăratul Imn Național popular al României, interpretat la mitingurile patriotice și suveraniste din România. Pe ariile acestui cântec românii își cântă bucuria de a fi români, adică mândria patriotică de a fi român. Cântecul are un mare succes, mai ales la românii din Diaspora. Paula Hriscu originară din inima Munților Apuseni, acolo unde este inspirată de ”duhul lui Iancu”, a reușit să compună melodia pentru ”Românie, mândru plai!”. Această melodie se unduiește ca apele năvalnice și cristaline ale Arieșului, care aduc înspre câmpia transilvană lacrimile și durerile nesfârșite ale moților. Paula Hriscu prin acest cântec folcloric a surprins drama și bucuria unui neam care renaște după ani de internaționalism comunist și globalism post-decembrist. Melodia este un strigăt cântat al reîntoarcerii la tradiție, obiceiuri și dragostea de țară. Deși melodia a fost postată pe canalul YouTube pe 25 noiembrie 2022, aceasta a devenit o adevărată melodie de top în ultimul ani, fiind cântată, fredonată cu ardoare și dansată la manifestările patriotice ale românilor din țară și Diaspora, care-și afirmă mândria de a fi români și rostesc cu patos că-și iubesc țara și că nu și-au uitat patria. Muzica Paulei Hriscu este de excepție și aduce spre o sinteză între ”Rapsodia română” de George Enescu și ”Balada” lui Ciprian Porumbescu. Aranjamentul și orchestrația cântecului este realizată de Ovidiu Szilaghi și Paul Morar, iar versurile sunt create de Teodora Larisa Petruț, absolventă de FSPAC la UBB din Cluj-Napoca. Versurile sunt din punct de vedere literar de un neo-romantism entuziasmant. Chiar dacă nu aduc o noutate literară deosebită din punct de vedere stilistic și prozodic, versurile merg la inima cititorului și ceea ce este important converg foarte bine în consonanță stelară cu melodia Paulei Hriscu. Așa că azi Imnul popular al României suverane este ”Românie, mândru plai!” De la titlu suntem chemați să rostim numele țării ”Românie, mândru plai”. Cântecul ne introduce într-un tărâm fermecat, de basm ieșit din arhetip, o țară de pe ”un picior de plai”. Este o referință clară la balada ancestrală ”Miorița”, la un pământ al transhumanței eterne.
”Avem
câmp de aur făurit din spicele de grâu
Da,
da ea este țara mea!
Macii
roșii din poiene, tricolorul de la brâu
Da,
da ea este țara mea!”
Prima strofă te induce la un Tricolor simbolic,
realizat din bogăția naturii ”câmp de aur făurit din spicele de grâu”, iar
”Macii roșii din poiene” este ”tricolorul de la brâu”. Recurența simbolică din
trecut atrage ca un magnet pe cei care ascultă melodia – această referință a
bogăției naturale ”Da, da ea este țara mea!”. Ascultătorul e dus cu gândul la
vremea copilăriei edenice a fiecăruia, când ”aurul grânelor” eras galbenul,
”sângele roșu” era culoarea roșie, iar ”imaginea Mării Negre” era albastru din
Tricolor. Este o afirmație de mândrie a patriotică, un sanctuar al arhetipului
și ancestralității, o chemare a ”dragostei de glie”. Apoi cade cadențat
refrenul:
”Și
e despre tine,
Dulce
Românie,
Mândru
plai
Cu
pământ rupt din Rai!”
România este eminescian de ”dulce” ca în poemul
Poetului Național arhicunoscut ”Ce-ți doresc eu dulce Românie”, deci un
”mândru” plai al strămoșilor, un ”pământ rupt din Rai”, vers ce face translația
subtilă spre credință a unei țări ce este ”ruptă din Rai”, acolo unde frumosul
și binele este un ”rai dumnezeiesc”, dar și o referire simbolică la ”România, o
grădină a Maicii Domnului”. Este despre tine ”dulce Românie”, țara devine
astfel un personaj, o ”iubită” înveșnicită pentru români. Este o melodie cu un
ritm legănat de parcă ar fi despre leagănul ancestral al liniștii și copilăriei
noastre imemoriale. Vocea blândă și caldă a cantautoarei induce reveria unui
topos melodic originar.
Versurile cântecului continuă cu corespondența
”doinei”, cea mai vibrantă cântare ancestrală a neamului românesc de o tristețe
sfâșietoare, dar care ne leagă de pământul strămoșesc și de credința în
Dumnezeu, care ne înalță ca neam și ne mântuiește. Dar există și o absconsă
referință la credința geto-dacilor în Zalmoxis, făcându-se și o referință
solară:
”Doina,
dorul, poezia și credința-n Dumnezeu
Da,
da ea este țara mea!
Ne-au
sădit în suflet soare și ne-au ocrotit de rău
Da,
da ea este țara mea!”
În următoarea strofă se observă influența din poemul
”Deșteaptă-te, române” a poetului Andrei Mureșanu prin amintirea unor eroi, dar
nu toți sunt domnitori, aici intră în enumerare și Crăișorul Munților Apuseni
de unde provine autoarea. De remarcat este și sintagma versificată: ” Să nu
calce sfânta glie vreun străin nebotezat”. Subsidiar cântecul intră direct în
inima românilor confirmând astfel o paradigmă milenară: poporul român este
creștin de la începuturi și strămoșii au luptat pentru libertatea de a fi o
”poartă a creștinătății” recunoscută de toți europenii și de papii de la Roma.
”Avram
Iancu, Ioan Cuza și cu Ștefan au luptat
Da,
da aici în țara mea!
Să
nu calce sfânta glie vreun străin nebotezat
Da,
da aici in țara mea!”
Românii nu vin de nicăieri este mesajul cântecului,
ci dintr-un arhetip, acolo unde ”opinca” care face legătura omului cu pământul
și din obiceiul care ne identifică ca neam originar și ancestral, un popor de
aici din ”spațiul mioritic” dintotdeauna. Este o identitate dintre vechimea,
tradiția și legea pământului, o suma care reprezintă o ”Românie eternă”. Suntem
aici de când este creată lumea. Este un imn al Rezistenței neamului în istorie.
”Obiceiul
și opinca moștenite din străbuni
Da,
da ea este țara mea!
Au
sădit în noi dorința de a fi români mai buni
Da,
da ea este țara mea!”
Cântecul Paulei Hriscu – ”Românie, mândru plai!”
este un imn popular al zilelor noastre, care răspunde sentimental, mitologic și
simbolic la ceea ce-i frământă astăzi pe românii dezrădăcinați de diluarea
sentimentului patriotic indusă de politici publice de aici și de aiurea, dar
răspunde și la dorul de casă nesecat al conaționalilor noștri din Diaspora,
care atunci când ascultă melodia și versurile se gândesc la o Românie mitică,
la sanctuarul de acasă, la un ”un picior de plai” mioritic care îi așteaptă să
se întoarcă. Pământul strămoșesc este o mamă mereu iubitoare, acolo unde îi
așteaptă ”sfânta glie”, unde nu a călcat niciodată ”un străin nebotezat”.
Cântecul Paulei Hriscu este o chemare sfântă a străbunilor pentru fiecare român
care îl ascultă, în care se identifică cu Țara mamă. Desigur versurile și
melodia nu au puterea și forța de seducție a Imnului Național al României de
azi sau al celor trecute ”Tricolorul” sau ”Imnul regal”, dar are ceva tainic,
înduioșător și sentimental care merge direct la sufletul unor români
dezrădăcinați de un sistem ce încearcă să abolească prin lege și cenzură
iubirea de țară și dragostea pentru strămoși și atinge direct inima milioanelor
de români care străbat continentele ca un popor care-și caută destinul și își
regăsește liniștea sau pacea doar în sanctuarul național. Doar aici în spațiul
mioritic românul – axis mundi - poate să rostească cu mândrie și împăcat cu
sine: ”Da, da aici in țara mea!
Ionuț
Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu