Într-o lume aflată tot mai mult sub presiunea globalizării, păstrarea identității naționale este un act de rezistență și o datorie a fiecărui popor. Națiunile lumii sunt supuse fără voia lor unui proces de uniformizare treptată, în care valorile tradiționale sunt adesea marginalizate, iar cultura autentică riscă să fie înlocuită de un amalgam deșănțat și lipsit de rădăcini. În acest context, patriotismul nu mai reprezintă doar o emoție, ci o îndatorire absolut necesară, o atitudine morală și activă de apărare a identității culturale, economice și sociale.
Trezirea sentimentului de patriotism
nu se face automat prin dobândirea unei cetățenii și nici peste noapte. Educația joacă un rol
esențial în acest proces, oferindu-le tinerilor cunoștințele necesare pentru a
înțelege sacrificiile înaintașilor și pentru a prețui cu adevărat valorile
naționale. Fiecare generație are responsabilitatea de a-și cunoaște trecutul și
de a-l transmite mai departe urmașilor. O societate care își neglijează istoria
devine vulnerabilă în fața manipulărilor de tot felul și își pierde treptat
suveranitatea. Studierea marilor momente istorice, a personalităților care au
luptat pentru independență și a tradițiilor autentice contribuie la formarea
unui sentiment de apartenență și mândrie națională. De asemenea cunoașterea
geografiei patriei reprezintă un pilon important în înțelegerea istoriei și
aprecierea patrimoniului național. De aceea, acum mai mult ca niciodată, trebuie
să conștientizăm toți cetățenii de importanța și rolul educației în formarea
noilor generații și mai ales de necesitatea cunoașterii istoriei și geografiei
țării noastre.
Forțe oculte nevăzute care sunt
infiltrate la nivelul cel mai înalt al organizațiilor internaționale încearcă
din răsputeri să destabilizeze filonul patriotic al fiecărei națiuni,
încurcându-le rădăcinile, denominalizând și desființând identitar seminția
moralei creștine prin curente turbulente de tip woke, trans umanism și
identitate de gen.
Îmbrăcați în haina modernismului și
a trendurilor cool ale globalizării, tinerii pot fi atrași ușor în
capcana elitelor oligarhice care nu-și doresc o populație educată ci una
obedientă și uniformizată. Întrucât aceste ideologii globaliste ascunse sub
umbrela viu colorată a democrației împinsă la extrem, au început cu câteva
decenii în urmă, observăm o mai mare influență în rândul țărilor vestice
așa-zis’’civilizate și dezvoltate’’
unde putem sesiza că ’’s-au dezvoltat’’ și în acest sens. Cei care
locuiesc în vest știu despre ce vorbim aici: ideologii şi curente de tip nou
care propovăduiesc decadență, vulgarism, consum de droguri, imoralitate,
satanismșio lipsă totală a valorilor.
Constatăm că astfel, în absența
valorilor și a tradițiilor reale, se instalează o impostură a non-valorilor
creată dezordonat, fără nicio logică sau sens, dar care se pretinde plină de
originalitate, sfidând bunul simț, bunul gust și orice ar avea legătură cu
valorile normale sau tradiționale.
Pentru o comunitate needucată sau
incultă prin esență nu prea contează aceste lucruri și pot trece neobservate,
dar pentru un popor care are înțelepciunea si integritatea morală inserate în
ADN-ul său, aceste lucruri sunt greu de acceptat.
Tradițiile sunt expresia autentică a
sufletului unei națiuni. Fie că vorbim despre folclor, port popular,
gastronomie, religie sau obiceiuri străvechi, acestea sunt elemente esențiale
care definesc identitatea unui popor. În fața globalizării, există riscul ca
aceste tradiții să fie uitate sau înlocuite de practici importate din alte
culturi, fără o legătură reală cu specificul național. De aceea devine o
necesitate primordială, păstrarea și promovarea tradițiilor noastre, fiind esențial
ca părinții, educatorii și comunitățile să încurajeze cultivarea acestor valori
prin educație și prin implicarea activă în evenimente culturale și sărbători
tradiționale.
Pentru românii care sunt plecați
departe de țară, păstrarea datinilor, obiceiurilor și tradițiilor reprezintă
echivalentul identității lor. Oriunde s-ar afla în lume, românii se adună în
comunități și formează mici Românii. Chiar și la distanță de țară ei se gândesc
la binele României și al românilor rămași acasă, sprijinindu-i economic.
Un aspect fundamental al patriotismului
este susținerea economiei naționale unde sprijinirea producătorilor români
conduce implicit la suveranitatea și
independența economică a țării.
Într-o Românie dominată de
corporații multinaționale, cetățenii trebuie să conștientizeze că alegând
produse fabricate în țara lor,au puterea de a susține firmele autohtone, ceea ce
contribuie la dezvoltarea economiei locale și la menținerea locurilor de muncă.
În plus, promovarea agriculturii și industriei naționale reduce dependența de
importuri și întărește stabilitatea economică a țării.
Fiind invadați de produse alimentare
și de uz general din import, noi am devenit din producători, consumatori,
practic o super piață de desfacere pentru alte țări. În România europeană de azi
încurajarea și sprijinirea producătorilor locali a devenit un adevărat act de rezistență economică.
Rezistența împotriva mondializării forțate
și a uniformizării culturale presupune asumarea responsabilității de a păstra
tradițiile, de a cunoaște și respecta istoria, de a sprijini economia națională
și de a lupta pentru suveranitatea statului.
Fiecare dintre noi are un rol în
această luptă, iar unitatea națională este cea mai puternică armă împotriva
dezrădăcinării și a pierderii identității. Este momentul să ne reafirmăm valorile
și să ne asigurăm că viitoarele generații vor moșteni o țară puternică, mândră
și independentă.
Să ținem minte că patriotismul nu
este doar o declarație de iubire pentru țară, ci un angajament concret pentru
binele și viitorul ei.
Mihaela CD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu