Fie că are formă de floare, fluture, bănuţ sau chipuri zâmbitoare, mărţişorul este motiv de bucurie pentru orice doamnă sau domnişoară. Micul obiect prins într-un şnur alb cu roşu care este pus în piept de către femei la începutul lunii martie şi poartă numele de mărţişor este simbolul venirii primăverii.
Iata
cele doua legende ale Martisorului.
Tradiţia asociază legenda cu Baba Dochia, o femeie
care a trăit cu mulţi ani în urmă. Se spune că aceasta avea o fiică vitregă pe
care nu o îndrăgea. Într-o zi de iarnă geroasă, Baba Dochia şi-a trimis fiica
la râu să spele o haină foarte murdară, bătrâna sperând că tânăra nu va reuşi
să-i scoată faţă. Pentru că nu reuşea să o spele, tânăra începu să plângă cu
lacrimi amare. Şi cum încerca ea să frece haina murdară, a apărut un bărbat
tânăr şi frumos pe nume Mărţişor care a întrebat-o de ce plânge. Fata i-a
povestit tânărului ceea ce i se întâmplă, iar Mărţişor i-a spus ca posedă o
putere magică şi i-a oferit acesteia o floare cu petale roş-albe şi a
îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se ducă acasă. Când a
ajuns fata acasa haina era albă ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit să
credă că haina era curată. Când a văzut însă floarea în părul fetei, Baba
Dochia a întrebat-o: „De unde ai floare, căci este încă iarnă?”. Văzând că
tânăra nu răspunde, baba a plecat chiar ea pe munte să se convingă că a venit
primăvara. Baba Dochia nu a uitat să-şi
ia cu ea oile, dar şi nelipsitele 12 cojoace. Potrivit legendei, umblând cu
oile prin pădure, baba torcea lână din furcă şi găsind o para (ban vechi, de
origine turcească) i-a făcut o bortă, legând-o cu un fir de lână… De atunci a
apărut obiceiul mărţişorului. Renunţând la cojoace unul câte unul, peste Dochia
şi oile sale a venit iarna chiar când baba a crezut că este primăvară. Un ger
năprasnic a făcut ca bătrâna şi oile sale să îngheţe, transformându-se, conform
legendei, în stane de piatră. Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele
Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.
***
O alta legenda a martisorului este aceea ca Soarele
a coborat pe Pamant. Se spune ca intr-o zi Soarele a vrut sa danseze si el
intr-o hora, asa ca a venit pe Pamant luand infatisarea unui tanar. Ceea ce nu
stia Soarele era ca Soarele nu mai era pe cer, a profitat si l-a rapit pe Soare
si l-a inchis departe de ochii lumii. Pentru ca nu mai exista caldura soarelui
si razele acestuia nu mai mangaiau pe nimeni, lumea s-a schimbat si nici macar
copiii nu mai radeau. Un tanar pe nume Martisor a avut insa curajul sa il
infrunte pe zmeu pentru a-l elibera pe Soare. Dupa ce a strabatut un drum lung
de trei anotimpuri (vara, toamna si iarna), curajosul tanar a ajuns la zmeu si
s-a luptat cu acesta zile si nopti in sir, pana l-a invins. Soarele a fost
eliberat si a readus lumea la viata, insa tanarul nu a apucat sa se bucure de
el, din cauza ranilor din timpul luptei. Tot sangele lui s-a scurs pe zapada
imaculata, iar acesta este motivul pentru care snurul martisorului este rosu cu
alb. Snurul este, de fapt, ceea ce se daruieste de Martisor, conform traditiei
populare. Baietii sunt cei care ar trebui sa il primeasca, dar traditia s-a
modificat in timp si femeile sunt cele care primesc martisor in zilele noastre.
Rosul simbolizeaza sangele voinicului, dragostea si puterea de sacrificiu, iar
albul este asociat cu puritatea zapezii, dar si a ghioceilor, care, confirm
legendei, au inflorit in numar foarte mare exact in locul unde sangele eroului
s-a scurs.
GDL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu