1. Liliana Moldovan (L.M.): În acest an ați publicat, la
editura Globart Universum antologia „Stelaris”, o carte în 3 volume despre care
scriitorul Al. Florin Țene scria că „poate fi considerată un seismograf al
valorilor literare contemporane românești actuale”. Câte „proiecte antologice”
ați finalizat în cadrul editurii din Canada?
Johnny
Ciatloş Deak (J.C.D.):
Răspuns 1
Editura Globart Universum și-a propus să vină în întâmpinarea scriitorilor români din lumea întreagă și în acest sens în anul 2020 am creat Programul de promovare al scriitorilor și artiștilor
români contemporani, de pretutindeni, program ce cuprinde mai multe proiecte comune, care se
desfășoară an de an pe durata mai multor
ani.
Primul proiect a fost antologia Universum în 5 volume,
care a reunit creațiile literare a peste 200 de autori români de pe întreg globul, însumând peste 2000
de pagini editate, antologia în 5 volume Universum fiind lansată la GALA artelor ediția
a 2-a in anul 2021 si bucurându-se de un
imens succes mediatic.
Al doilea proiect în cadrul programului a fost cartea de interviuri GENESIS-
ce însumează 40 de interviuri
inedite cu scriitori români de pretutindeni
lăsând amprente scriitoricești
în literatura contemporană. Cartea de
interviuri Genesis a fost lansată în
cadrul evenimentului SA IUBIM ÎN
ORICE ANOTIMP de la HANUL MOLDOVENESC în mai 2022.
Al treilea proiect
s-a adresat de aceasta dată ARTIȘTILOR români de pretutindeni și se numește
GLOBART (de la glob și artă) , fiind
o antologie de arta în imagini în
care sunt cuprinși artiști români de
pe mapamond. Este vorba de un album
foarte elegant de artă care a fost și un
proiect delicat și costisitor dar foarte reușit.
Al 4 -lea proiect în cadrul acestui program poartă numele de GALAXY -antologie de
ecouri literare, un proiect
grandios în 4 volume ce aduce în lumina reflectoarelor creații
literare ale autorilor români contemporani din întreaga lume. Proiectul
adună în cele 4 volume, 147 de autori români
de pe mapamond, însumând peste 1500 de pagini editate. Aceasta antologie GALAXY in 4
volume fiind lansată la GALA
artelor ediția a 3-a in anul 2022.
Al 5 -lea proiect în cadrul programului poartă numele de ÎMPREUNĂ – și este
vorba de o colecție de 3
antologii cu următoarele titluri :
Împreună să dăruim iubirea prin vers – antologie de versuri nemuritoare, Împreună să ne păstrăm credința – antologie de creații literare creștine, Împreună să
facem o lume mai bună – antologie de
texte literare. Aceste antologii
ÎMPREUNĂ au fost lansate în cadrul Galei Artelor ediția a -4 a în anul 2023
Al 6-lea proiect în cadrul acestui program poartă numele de STELARIS, este vorba de o
antologie de creații literare în 3 volume ce aduna într-un mănunchi stele ale
literaturii române contemporane din întreaga lume. Aceste antologii STELARIS au
fost lansate în cadrul Galei Artelor ediția a -5 a în anul 2024.
2. L.M.: Când a început activitatea editurii Globart Universum și care a fost motivul înfințării ei?
J.C.D.:
Răspuns
2
Editura Globart Universum a fost înființată în urmă cu aproximativ 9 ani, ca un proiect de suflet, din pasiune și din dorința
de a răspunde cerinței de editare, promovare și publicare a scriitorilor și artiștilor
romani sau de alte naționalități din regiunea metropolitană Montreal.
Pornind de la sloganul
editurii Globart Universum :”Spune
lumii că exiști, spune lumii despre tine!”, editura noastră a creat o
revistă de literatură artă și cultură în limba română ‘’Poezii pentru
sufletul meu’’ aici în Canada și a
lansat în urmă cu 5 ani un program de suflet românesc, pentru
promovarea scriitorilor români din lumea întreagă.
3. L.M.: De la activitatea de antologator, editor de
carte și coordonator al unei edituri, ați schimbat registrul devenind
proprietarul unui studio de televiziune și realizatorul emisiunii „Salut
românesc din Montreal”. Ce provocări ați întâmpinat ca anteprenor și realizator
al unei emisiuni care promovează valorile tradiționale românești în Canada?
J.C.D.:
Răspuns
3
Da,
în urma cu câțiva ani am construit la Montreal
UNIVERSUM VIP STUDIOS unde am început cu o mână de oameni să realizăm
emisiunea SALUT ROMÂNESC DIN MONTREAL pe care o transmitem pe platformele
noastre digitale și pe canalul nostru de youtube. Provocări au fost multiple și
încă mai sunt pentru că nu-i ușor să faci lucruri extraordinare fără nicio finanțare, nicio subvenție, totul numai din fonduri proprii. Pentru unii acest
lucru pare o nebunie dar noi am dorit prin acest proiect să încurajăm și să promovăm talentele din comunitate și să
le facem cunoscute lumii întregi. Peste tot în lume trăiesc români iar în
fiecare comunitate există diamante nedescoperite. Noi asta facem, le descoperim
și le prezentăm publicului larg.
4. L.M.: Care este statulul editorului de carte, în
Canada? Este dificilă înfințarea și susținerea activității unei edituri care
promovează scriitorii români?
J.C.D.:
Răspuns
4
În Canada,
statutul editorului de carte este reglementat de diverse legi și politici
culturale care sprijină industria editorială. Editorii pot fi înregistrați la
organizații sau pot fi independenți nu sunt obligați să obțină o licență
specifică pentru a opera, dar trebuie să respecte legile privind drepturile de
autor (Copyright Act). Ca trend, piața editorială canadiană se îndreaptă în mare parte, tot mai mult spre regimul de self-publishing.
Guvernul federal nu oferă finanțare pentru reviste și publicații în
limbile minorităților (deci nici pentru limba română), ei au programe diverse pentru
cărți în engleză sau franceză (cele două limbi oficiale) care ajută editorii să publice și să promoveze
cărți canadiene, dar nu există niciun sprijin pentru cărțile sau periodicele (revistele) în limba română.
Tocmai de aceea,
fiind dificil din punct de vedere material, nimeni nu vrea să publice cărți și reviste în limba română.
Atât la nivel federal cât și la nivel provincial este practic
inexistentă susținerea activității de
publicare în limba română.
5. L.M.: Institutul de statistică din România, stabilea,
cu doi ani în urmă, că interesul românilor pentru lectură este de 30%. Care fi
cifra ce reflectă apetitul canadienilor pentru lectură, frecventează
bibliotecile ori îi vedeți prin librării?
J.C.D.:
Răspuns
5
Canada are o rețea extinsă de biblioteci publice și un
sector editorial activ, cu foarte multe librării, ceea ce dovedește un interes
semnificativ pentru lectură în rândul canadienilor. De exemplu, Biblioteca Publică din
Toronto este una dintre cele mai mari din lume, cu milioane de vizitatori
anual.
Conform
unui studiu realizat în 2016 de compania de cercetare de piață GfK, 11% dintre
canadieni au declarat că nu citesc niciodată cărți, iar 36% dintre femei și 23%
dintre bărbați din Canada au afirmat că citesc zilnic sau aproape zilnic. Când
am venit în Canada am fost șocat să observ că oriunde mergeam în avion,
metrou sau autobus toată lumea avea o carte în mână. Acum însă îi vedem
pe toți cu telefoane în mână.
6. L.M.: Despre românii stabiliți în Canada, ce ne puteți
spune? Sunt la curent cu noile apariții editoriale din România? Participă cu
interes la lansările de carte ale autorilor români stabiliți acolo?
J.C.D.:
Răspuns
6
Pentru
a vă răspunde la întrebare trebuie să specific mai întâi că aici distanțele
sunt foarte mari iar comunitatea românilor stabiliți în Canada este practic răspândită pe mii de kilometri. De
aceea nu suntem toți românii concentrați într-o singură comunitate ci în mai multe. Numai în zona
metropolitană Montreal, sunt 17 biserici ortodoxe și aproape tot atâtea asociații românești. Dorul
de casă de tradiții și de tot ce este
românesc îi face pe aceștia să participe
la activități literar artistice, lansări de carte, spectacole culturale,
vernisaje și expoziții.
Datorită internetului în ziua de azi accesul
la informație este practic nelimitat. De aceea românii din diaspora sunt la curent cu tot ce se întâmplă în România, inclusiv în lumea politică, dar și
în lumea literară.
7. L.M.: Cu ce proiecte editoriale și culturale doriți să
le stârniți interesul în 2025?
J.C.D.:
Răspuns
6
Bineînțeles
că ne propunem și în acest an, să continuăm cu același elan activitatea
editorială și culturală. Acest an, 2015 vine însă și cu mari provocări din
punct de vedere socio-politic și economic. Perioada aceasta tulbure, plină de nesiguranță
și-ar putea pune amprenta și pe proiectele noastre și aici mă refer la toate
activitățile culturale din comunitate, lansări, vernisaje, evenimente
artistice, spectacole etc.
Din
punct de vedere editorial, în acest an avem
în plan publicarea mai multor scriitori români inclusiv în lucrări individuale,
(cărți de texte literare, poezii, proză scurtă, romane, note de călătorie,
critică literară) sau în lucrări comune,
de grup, cărți de interviuri și de asemenea în revistele noastre POEZII PENTRU
SUFLETUL MEU.
Vă
mulțumesc pentru onoarea și atenția acordată!
Cu deosebit respect,
Johnny
Ciatloş Deak
Să punem în perspectivă acest tablou. În 1944,
România pierdea războiul coaliției europene contra Rusiei Sovietice și sfârșea
ocupată de aceasta, cu încuviințarea ocultă a Statelor Unite și Angliei.
Ocupantul instala un regim marionetă comunist, oficial numit „democrație
populară”, care a făcut o prioritate din exterminarea fizică a naționaliștilor denunțați
ca extremiști, a potențialilor opozanți democrați, a elitelor țărănești,
culturale, bisericești.
Pe lângă suferințele reconstrucției de după războiul
în care pierduse 800.000 de bărbați și femei, țării i-a fost impus un regim de
extracție de tip colonial, prin care fabrici întregi sau produsele lor erau
confiscate cu titlul de despăgubiri către URSS. Regimul internațional-comunist
ducea o politică deschisă de depersonalizare la nivel național și religios.
Câteva schimbări geopolitice au întors neașteptat
cursul istoric. În 1948, se înființează statul Israel, unde încep să emigreze
în masă sute de mii de comuniști, care deținuseră poziții cheie în aparatul de
propagandă și represiune, în Securitate, presă, ministere și conducerea de
partid. Situația nu era diferită în alte țări comunizate în același timp, ca
Polonia și Ungaria, ultima cunoscând chiar o revoltă eșuată în 56, considerată
a fi avut aspecte antisemite. Părăsirea lagărului comunist era un privilegiu,
pe care cei de etnie română nu îl aveau.
În 1956 moare Stalin, înlocuit de Nikita Hrușciov,
care începe să se distanțeze de aspectele mai dure ale dictaturii lui. Acceptă
retragerea armatei sovietice din România, care oficial „asigura securitatea” ca
„eliberator de sub jugul fascist” și mare aliat. Operațiunea se încheie în
1958. Spre comparație, ultimii militari ruși au părăsit Ungaria în 1991 și
Germania de Est în 1994. (În același an, Ungaria și alte țări estice intrau în
Parteneriatul pentru Pace cu NATO și erau invitate să adere în 1997, în primul
val de extindere.)
Tot după virajul lui Hrusciov, pe care Mao Tzedong
l-a considerat o erezie, începe să apară o ruptură în blocul comunist, între
China și URSS. Conflictul mocnit devine tot mai evident la începutul anilor 60,
când consilierii sovietici sunt retrași de la Beijing și cele două țări își
afirmă public viziuni diferite despre interpretarea marxismului și raporturile
cu Vestul capitalist. (La acea dată, China maoistă era mai dură, iar sovieticii
încercau o deschidere, rapid întreruptă.)
În 1964, comuniștii români lansau ceea ce s-a
interpretat ca o „Declarație de Independență” față de controlul total al URSS.
După două decenii, erau desființate închisorile politice și eliberați cei care
supraviețuiseră torturilor, înfometării și muncii forțate. Gheorghiu Dej murea
în condiții suspecte, după un cancer galopant și era înlocuit de tânărul
ministru al Apărării, Nicolae Ceaușescu.
Între 1965 și 1980 a fost cea mai spectaculoasă
dictatură de dezvoltare din istoria țării. Diplomatic, s-a folosit inteligent
concurența de imagine între Est și Vest și conflictul intern sino-sovietic.
Independența relativă față de Moscova a fost afirmată tranșant prin refuzul de
a participa la coaliția armatelor comuniste, care au invadat Cehoslovacia
pentru a răsturna un regim reformist în 1968.
Ceaușescu a importat tehnologie vestică, americană,
franceză, britanică și a luat credite de la băncile occidentale pentru a ridica
o întreagă industrie. Suma pentru care a intrat în impas la începutul anilor 80
era undeva la 10-12 miliarde de dolari. Sigur, nu mai sunt aceiași bani. O
estimare ar fi că 100 de dolari de atunci ar fi echivalentă cu 375 de dolari
din prezent. Deci cele zece miliarde ar valora cât 37,5 miliarde sau 45 de
miliarde în estimarea maximală.
Datoria publică a țării se apropie acum de 200 de
miliarde de euro. Dar, spre deosebire de atunci, au datorii și economii
separate și cetățenii, și firmele, și orașele. Iar o parte din firme, active,
resurse, terenuri, imobile, nu ne mai aparțin. Întrebările cheie sunt: ce s-a
făcut din cele două seturi de credite și cu ce suferințe se vor returna ele?
Din creditele angajate de regimul care devenea
treptat unul mai mult naționalist decât comunist, s-a făcut cea mai mare parte
din infrastructura pe care o folosim și azi. A le enumera într-un paragraf,
nici nu e cu putință: toate barajele de hidrocentrale, singura centrală
nuclear-electrică, majoritatea blocurilor în care locuiesc orășenii (unele
pentru care, ironic, se fac rate pe 30 de ani ca să fie răscumpărate cu
ajutorul băncilor), sistemul de irigații, scoaterea din mlaștini a celui mai
fertil pământ din țară (Insula Marea a Brăilei, acum deținută de un șeic arab),
metroul, fabrici capabile să producă mai bine sau mai rău aproape orice produs
imaginabil al epocii, cam toate aeroporturile, spitalele și școlile folosite în
prezent, rețelele de termoficare și canalizare aferente noilor cartiere, a doua
flotă comercială din lume, industrie de armament în primii patru exportatori de
pe glob, majoritatea stațiunilor turistice folosite azi, Transfăgărășanul, un
canal navigabil care scurta drumul de la Dunăre la Mare (altul decât cel la
care săpaseră deținuții în anii 50), portul Constanța, majoritatea rețelei
feroviare, investiții în dezvoltarea Africii și a țărilor petroliere….
Ce putem pune între realizările celor 200 de
miliarde datorate acum? Un trai mult mai îndestulat pentru consumatorii
supermarketurilor franco-germane, în care poți găsi orice capriciu.
Termoizolarea blocurilor vechi și cam un oraș de vile noi. Un parc auto de
mașini străine scumpe sau la mâna a treia. Câteva sute de kilometri noi de autostradă,
asfaltarea celor vechi, cârpirea rețelei de încălzire, termopane, țoale de
firmă sau chinezării. Tributul de miliarde pentru arme americane, dobânzi la
bănci, ajutoare necunoscute către Ucraina. Un miliard de euro pentru sistemul
Big Brother al SRI de ascultare a comunicațiilor, salarii și pensii speciale de
lux pentru colaboraționiștii și gardienii noului regim. Sute de milioane de
euro către televiziuni pentru propagandă partizană, isterie pandemică și
agitație pro război.
Între 1981 și aprilie 1989, România a făcut ceva ce
nicio țară din istoria consemnată n-a mai făcut: și-a achitat integral datoria
externă. Unii spun că nu era necesar și că a fost o ambiție nebunească.
Suferințele îndurate în acel deceniu de austeritate au fost crunte: cozi zilnice
la alimentele insuficiente și periodic la benzină, rații instituite la ulei,
zahăr, carburant, salam, local chiar și la pâine; curentul și încălzirea oprite
câteva ore frecvent pentru economisire, sistarea aproape a tuturor importurilor
materiale și culturale, cenzură și o propagandă delirantă în contrast cu traiul
fiecăruia.
Asasinarea rituală a lui Ceaușescu în ziua de
Crăciun a fost pusă de unii tocmai în seama îndrăznelii de a ieși din
dependența perpetuă de cămătarii internaționali. La data respectivă, și poporul
îl ura, considerând că mai rău de atât nu putea fi.
Nu se pune problema să returnăm în următorii zece
ani toate cele 200 de miliarde, fără să mai luăm alte credite. Dar nici să ne
imaginăm că nu le vom da înapoi. Cum va arăta acest deceniu, când economia
mondială se îndreaptă spre o mare depresiune, ca în 1929? Și în condițiile în
care unii conducători europeni ne văd capabili să ne înarmăm pentru un război,
care să reușească ce n-a izbutit Ucraina. În 1989, România atinsese și cea mai
mare populație din toată istoria ei, de 23 de milioane, avea o școală serioasă,
care putea da specialiști, nu îmbătrânită și în curs de înlocuire. Dar,
teoretic, a crescut PIB-ul și ne va fi mai ușor să returnăm creditele…
Preluare:
Reacțiunea
“Ce e pentru inima noastră o lume fără iubire? E ca o lanternă fără lumină” –
(Johann Wolfgang von Goethe)
În universul poeziei românești contemporane, puțini
autori au reușit să păstreze cu aceeași noblețe și vigoare estetico-afectivă
flacăra unei poezii de factură clasică, dar totodată profund umană, vie,
emoționantă, cu rezonanțe ample în sufletul cititorului. Mircea Dorin Istrate,
o adevărată somitate în peisajul literar românesc, revine în atenția
cititorilor cu un nou volum antologic NEUITATELE IUBIRI, care adună în
paginile sale o selecție lirică de o remarcabilă coerență tematică,
muzicalitate și delicatețe stilistică.
Publicat în anul 2025 la editura Tipomur din Târgu Mureș volumul antologic NEUITATELE
IUBIRI vine să ne amintească de eleganța și puterea
iubirii adevărate, dincolo de timp și spațiu. Acest volum nu este doar o culegere de poezii de
dragoste, ci și un itinerariu afectiv, o cronică a iubirilor ce nu au fost
îngropate în uitare, ci păstrate cu sfințenie în sanctuarul memoriei lirice.
Mircea Dorin Istrate este o personalitate marcantă a literaturii române contemporane, fiind recunoscut pentru lirica sa
tradiționalistă, ancorată în valorile și trăirile autentice ale spațiului
românesc, publicând zeci de cărți personale de autor, participând la nenumărate
antologii și publicând în zeci de reviste, opera sa a fost cunoscută și apreciată
de cele mai înalte foruri literare fiind recompensat cu numeroase diplome,
premii, medalii și distincții literare.
Într-o epocă în care efemerul pare să fi contaminat inclusiv fibrele cele
mai intime ale vieții afective, volumul NEUITATELE IUBIRI al poetului Mircea Dorin Istrate se impune ca un gest de recuperare lirică
a unui spațiu uitat, acela al iubirii trăite cu plenitudine, în taina
sufletului și în răbdarea amintirii. Poezia acestui volum este o poezie a
memoriei afective, a nostalgiei tandre și a conștiinței că timpul, oricât de
necruțător ar fi, nu poate șterge urmele unei iubiri trăite cu adevărat. De la
primele versuri și până la ultimele, cititorul este invitat să pătrundă într-un
tărâm al trăirii plenare, unde iubirea nu este doar sentiment, ci destin, har,
suferință și izbăvire deopotrivă. ‘’ Aşa
mereu rămână în inimile noastre/Îmbietoarea vrajă din vremi ce încă-s vii,/Cu
ea urca-vom tainic cărările spre astre/Să veşnicim în raiul, eternelor iubiri.’’( Măr văratic, Mircea
Dorin Istrate)
Titlul, NEUITATELE IUBIRI are o rezonanță de ecou etern ce funcționează ca o cheie ce deschide bolta întregii construcții poetice.
Ne aflăm în fața unui altar al trăirilor esențiale, al momentelor care au fost
poate aparent banale în ordinea lumii, dar cu valoare de eternitate în
arhitectura interioară a eului liric, trimițând atât la fidelitatea sufletului
care nu renunță la ceea ce a iubit cu adevărat, cât și la ideea de memorial
poetic, în care iubirile se transfigurează în versuri și astfel își asigură
nemurirea. Iubirile din acest volum nu sunt doar experiențe trecute, ci
entități vii, care supraviețuiesc în memorie, în vers și în conștiință,
purtându-și cu demnitate condiția de „neuitate”. Poetul devine astfel arhivarul
sensibil al timpului afectiv, al clipelor care, deși au trecut, își păstrează
puritatea și intensitatea prin actul artistic. ‘’Să vii iubită-n umbra nopţii,/Să ne
iubim pe-ndestulat,/Afară-ţi lasă-n faţa porţii/ Ruşinea ludului păcat.’’
(În umbra nopții, Mircea Dorin Istrate)
Volumul NEUITATELE
IUBIRI al poetului Mircea Dorin Istrate reprezintă o
incursiune profundă în universul iubirii, al trecerii timpului și al
amintirilor, teme fundamentale ce definesc condiția umană. Poezia sa, un tezaur
de rimă și armonie, reflectă o
sensibilitate aparte față de temele iubirii și ale timpului, explorând
complexitatea sentimentelor umane și efemeritatea existenței. ‘’Când nopţi sub bolte
înstelate/Ardeam în focuri de divin,/Şi-n jurăminte preacurate/Croiam speranţe
şi destin’’(A fost cândva, odată, Mircea Dorin Istrate)
Un aspect definitoriu al acestei antologii îl constituie muzicalitatea
absolut fascinantă și desăvârșită a poeziilor. Acest fapt tot mai
rar întâlnit, este cu atât mai mult apreciat cu cât trăim într-o epocă în care
poezia liberă domină. Distinsul poet Mircea Dorin Istrate alege, cu suverană
încredere în meșteșugul poetic și în tradiție, forma clasică a poeziei cu rimă
și ritm, redescoperind forța incantatorie a versului meticulos alcătuit, în
care fiecare cuvânt pare să fi fost ales cu grijă, nu doar pentru sensul său,
ci și pentru vibrația și sunetul pe care îl poartă. Această formă nu este
aleasă întâmplător. Rima devine ecoul inimii, ritmul e respirația
sentimentului, iar structura prozodică a poeziilor reflectă echilibrul interior
al unei iubiri profunde, trăite în armonie. Poetul construiește, poem cu poem,
un veritabil templu liric al iubirii, în care fiecare strofă este o coloană,
fiecare metaforă e o frescă, fiecare tăcere e o rugă. ‘’Azi, citind scrisoarea din cel timp
de miere/Vin spre tine vremuri în văpăi trăite,/Ţi se-ascund în minte, suflet
în durere,/Că nimic acuma, nu-i ca mai ’nainte.’’(Uitatele scrisori, Mircea Dorin
Istrate)
Distinsul poet Mircea Dorin Istrate abordează tema iubirii cu o sinceritate dezarmantă,
evidențiind atât frumusețea, cât și durerea pe care aceasta o poate aduce.
Iubirea este prezentată ca o forță vitală, capabilă să ofere sens și profunzime
vieții, dar și ca o sursă de melancolie atunci când devine doar o amintire.
Această dualitate este esențială în înțelegerea poeziei sale, unde iubirea nu
este idealizată, ci prezentată în toată complexitatea ei. ‘’Şoapte nerostite, plânset şi
durere,/Nopţile-n păcate, ruguri de iubire,/Toate-au fost odată fagure de
miere,/Taină-n gând să-mi steie, sfântă amintire.’’ (Toate-au fost odată,Mircea Dorin
Istrate)
Trecerea timpului este o altă temă centrală în creația sa. Poetul meditează
asupra efemerității vieții și asupra modului în care timpul modelează
experiențele și amintirile noastre. Această reflecție asupra timpului este
adesea însoțită de o nostalgie profundă, o dorință de a păstra vii momentele
prețioase ale trecutului. În poeziile sale, timpul este un companion nevăzut al iubirii, care ne
însoțește discret, dar ireversibil. Timpul nu este, în poezia lui Mircea Dorin
Istrate, doar un element contextual, ci o prezență care modelează, adâncește și
uneori chiar purifică trăirea amoroasă. Poemele sunt, astfel, expresia unei
duble tensiuni: între clipă și durată, între intensitatea momentului și
reverberațiile sale în memorie. Din această tensiune se naște poezia, în forma
ei pură și meditativă, căci iubirea adevărată, așa cum ne sugerează poetul, nu
se măsoară doar în flăcările începutului, ci și în candelele aprinse ale
rememorării. ’’Cărarea şerpuită şi toamna cu cocori/S-or tot lungi
o vreme, noi, veşnic trecători/Ne-om rândui cu toţii în pururea uitare,/În
ţintirim sub cruce, acol’, pe Coasta
Mare’’(Cărarea întomnată, Mircea Dorin Istrate)
Amintirile joacă, de asemenea, un rol crucial în poezia sa. Ele sunt
prezentate ca punți între trecut și prezent, ca elemente care ne definesc identitatea
și ne oferă continuitate. Prin rememorarea experiențelor trecute, poetul
reușește să redea intensitatea emoțiilor trăite, subliniind importanța memoriei
în păstrarea esenței umane.
‘’Nu pierdeţi clipa,
ziua, noaptea, că nu se-ntoarc nicicând ’napoi,/Rămâne doar o amintire, ce
veşnic o purtăm cu noi,/Să ne-nfioare clipa vieţii, când ne-amintim de ea ca-n
vis,/Şi-n taina gândului ne facă, cuibar de dulce paradis.’’ (Mai rupe-o strună, lăutare, Mircea Dorin Istrate)
Stilul poetic al lui Mircea Dorin Istrate este caracterizat de o limbă
bogată și expresivă, îmbinând armonios elemente tradiționale cu o abordare
personală și introspectivă. Versurile sale sunt adesea încărcate de imagini
sugestive și simboluri care amplifică impactul emoțional al poeziilor. Această
combinație de profunzime tematică și măiestrie stilistică conferă poeziei sale
o autenticitate și o rezonanță aparte. ‘’Iubiri mereu s-or naşte ca stele călătoare/Şi încă pe atâtea s-or sting-n
neştiut,/Rămân pe cerul vieţii puţine lucitoare,/Să ardă cum îmi ars-au,
atunci, la început.’’( Cândva, Mircea Dorin Istrate)
Mircea Dorin Istrate nu este un poet al sentimentului facil, ci un
cultivator al reflecției asupra iubirii ca mod de ființare în lume. În viziunea
sa, iubirea nu este doar un accident al inimii, ci o axă verticală care
structurează timpul existenței. Din această perspectivă, fiecare poezie din
volum este activată afectiv de tăcerea clipelor de după acel timp. Limbajul
său, de o simplitate atent rafinată, amintește de marile modele ale liricii
românești, dar refuză patetismul, preferând sobrietatea unei sincerități
transfigurate artistic.
În același timp, volumul de față propune o viziune profund umană asupra
iubirii: iubirea ca destin, ca dor, ca absență, dar și ca promisiune. Nu lipsesc
din versurile lui Mircea Dorin Istrate tristețea, regretul, pierderea, dar ele
nu sunt tratate ca forme ale înfrângerii, ci mai degrabă ca etape ale unei
maturizări sufletești. Poetul nu plânge iubirile pierdute, ci le omagiază, le
reînvie în cuvânt, le dă un sens și le recunoaște rolul formator în construcția
sinelui.’’ De-ai să-mi vii iubito, cum veneai odată/ Să-mi stârneşti dorinţe ca să
mă-nfiori,/ Mincinoasa lume am lăsa-o baltă/Şi un câmp ne-am face, miruit cu
flori.’’(Nu-i păcat, Mircea Dorin Istrate)
Este de remarcat și discreția stilistică a poetului, care evită excesele
retorice și preferă subtilitatea metaforei, muzicalitatea lină, aproape
șoptită, a versului. Această reținere stilistică sporește forța emoțională a
textului, făcându-l să rezoneze cu autenticitate. Iubirea, în acest volum, nu
este un spectacol, ci o taină împărtășită, o intimitate oferită cu respect
cititorului. ‘’Rămasă-mi eşti icoană mereu de închinat,/Ce-mi reînvii trecutul înfiorând
simţirea,/Te-oi ţine-n gândul vieţii ferită de păcat,/Că-n lăcrimă sfinţit-ai
de-apururi amintirea.’’(Chip frumos, Mircea Dorin
Istrate)
Iubirea, în poezia lui Mircea Dorin Istrate, nu este efemeră. Ea devine,
odată trecută prin focul timpului, esență, poveste purificată, adevăr al inimii
care nu se dizolvă în uitare. Autorul ne oferă o viziune romantică, dar nu
iluzorie, asupra iubirii. Nu întâlnim aici doar idealizări diafane, ci și
momente de melancolie, de dor, de tăcere grea, însă toate acestea nu sunt
prezentate cu lamentație, ci cu nobila asumare a suferinței care înnobilează.
Este vorba despre o iubire trăită deplin, uneori pierdută, alteori regăsită în
vers, dar întotdeauna transfigurată în frumos. ‚’Eu te
vreau, cum nu vrea nimeni să te aibă pe pământ,/Necinstită, mincinoasă, înnegrită-n
al tău gând,/Tare inimă de piatră, rece suflet, fără milă,/Păcătoasă-n toate
celea, rea, urâtă, o ruină./Iară eu, îndrăgostitul, să te fac cu-a mea
iubire/Frumuseţe de poveste, bunătate, fericire,/Caldă ca o zi de vară, dulce
ca o pară coaptă,/Gura, miere de cuvinte îndulcită-n caldă şoaptă.’’( Eu te
vreau, Mircea Dorin Istrate)
Lectura acestei cărți oferă o experiență magică și unică ce transcende
planul estetic. Este o călătorie interioară, o oglindire în vers a propriei
noastre memorii afective. Ne recunoaștem în versurile lui Mircea Dorin Istrate
nu doar prin conținutul trăirilor, ci prin autenticitatea cu care ele sunt
rostite. Poetul nu își propune să impresioneze, ci să comunice; el nu scrie ca
să epateze, ci ca să mărturisească. Fiecare poezie este o confesiune stilizată,
o filă de jurnal sufletesc, în care intimitatea este înnobilată prin cuvânt.
‘’Miresmele
mă-ncântă-mbătătoare,/Iar vântu-aduce şoapte-n mângâiat,/Tu vii plutind iubito
pe cărare /Să mă îmbii cu dulcele-ţi păcat.’’ (S-a înierbat cărarea, Mircea
Dorin Istrate)
Mircea Dorin Istrate se înscrie așadar, prin acest volum, în galeria
poeților care nu abandonează esența lirismului, aceea de a transforma trăirea
în artă, emoția în formă, tăcerea în vers. Este un poet al memoriei și al
nobleței inimii, un cronicar al iubirii care a trecut prin timp, dar nu a
dispărut, ci s-a sedimentat adânc în suflet, precum aurul în stâncă.‘’Şi-ai
să-mi trimiţi în gând o sărutare,/Pe-o aripă de simţ dumnezeiesc,/Eu încă am
să-ţi spun, ca la plecare,/Te voi iubi iubito, cât trăiesc.” ( Cărări cu
amintiri, Mircea Dorin Istrate)
Volumul NEUITATELE IUBIRI este, în fond, un testament poetic al
unei iubiri durabile, o scriere care contrazice ideea că sentimentele sunt
perisabile. Această carte vine ca un act de rezistență lirică în această lume
care uită ușor, care consumă repede și iubește superficial, fiind în același
timp o reală pledoarie pentru adâncime, pentru fidelitate,
pentru rememorare. Este un volum care reînvață sufletul să simtă și cuvântul să
rostească iubirea în formele ei cele mai pure. ’’ Vieţi la rând de fi-vom doi
îndrăgostiţi/Ce se ard în chinul veşnicei iubiri,/Vom fi plini de doruri,
patimi, şi dorinţi,/Doi amaní ai sortii, întru nemuriri.’’ (Neuitatele iubiri, Mircea
Dorin Istrate)
În paginile acestei antologii nu se simte doar măiestria extraordinara a
unui poet consacrat, ci și demnitatea unei vieți trăite poetic. Cititorul nu va
găsi doar rime și versuri frumos așezate, ci o lume întreagă, cu parfum de
demult, cu amintiri vibrante, cu emoții vii jucăușe și nepieritoare. ‘’Când vei pleca în zorii zilei,/Îţi
număr paşii care-i faci,/Tu-ai să mă laşi la mâna milei/Şi cu-a mea soartă să
mă-mpaci.’’(În gând îți număr pașii care Mircea Dorin
Istrate)
Asemenea unui grădinar care își cultivă cu grijă florile inimii, Mircea
Dorin Istrate ne oferă, prin această carte, buchetul cel mai rar, iubirile care
nu au murit, ci s-au transformat în poezie. Prin NEUITATELE
IUBIRI Mircea Dorin Istrate își afirmă, o dată în plus,
vocația incontestabilă de poet al inimii profunde, al sincerității delicate și
al memoriei care sfințește, o voce inconfundabilă, o conștiință poetică
echilibrată, profund ancorată în valorile tradiției și ale umanismului clasic,
dar totodată deschisă către nuanțele subtilității afective specifice
sensibilității moderne.
Prin rigoarea versului său, prin eleganța construcției stilistice și prin
constanța tematică, Mircea Dorin Istrate a devenit, un reper al poeziei
românești cu rimă și ritm în secolul XXI. Într-o epocă în care aceste elemente
sunt adesea abandonate în favoarea unei lirici eliptice și eliberate de
constrângeri formale, poetul rămâne fidel unei estetici a armoniei, a
proporției și a muzicii interioare, amintind de marea poezie clasică, dar infuzând-o
cu vibrația trăirii contemporane.’’Încetinească-mi pasul pe cărare/Să-l
potrivesc cu-al tău din vremi trecute/Și-așa ne prindă clipa de visare/În
desfătarea zilelor pierdute,/Și-a tainelor de nimenea știute’’ (Simt c-a
trecut pe-aici… Mircea Dorin Istrate)
Desăvârșit poet al iubirii, al
patriei, al sacrului și al memoriei, Mircea Dorin Istrate reușește să
articuleze, prin fiecare volum al său, o etică a cuvântului, în care poezia nu
este doar expresie, ci și mărturisire, nu doar ornament, ci revelație. Astfel,
Mircea Dorin Istrate ocupă astăzi, fără echivoc, un loc de onoare în ierarhia
poeților români contemporani, fiind recunoscut nu doar pentru valoarea operei
sale, ci și pentru contribuția constantă la păstrarea unui ideal poetic clasic,
înalt, uman și durabil. Este un poet care scrie pentru suflet și pentru
adevărul cald și universal al iubirii, iar acest adevăr, în poezia sa, rămâne
viu, prin cuvânt, prin ritm, prin frumusețea veșnică a simplității rafinate.
Volumul antologic NEUITATELE IUBIRI, este o sinteză diamantină a creației sale sentimental- erotice și vine să confirme nu
doar o dimensiune tematică predilectă a autorului, ci și expertiza și
maturitatea unei viziuni asupra lumii, asupra trecerii vieții și asupra felului în care poezia poate
salva ceea ce viața pierde. Este o antologie a sinelui afectiv, dar și un act
de cultura profundă, un model ce exprimă cum poate fi poezia în același timp
emoționantă, nobilă, elevată și
accesibilă, fără a face niciun compromis estetic. Cartea sa este un itinerar
liric prin spațiul invizibil al sentimentelor care ne definesc, o carte care se
citește cu rouă de lacrimă în colțul ochiului, cu sufletul deschis și cu inima
pregătită să revină, măcar pentru o clipă, în locurile din noi unde iubirea nu
a murit, ci a devenit cântec.
Adevărata poezie nu trece, ci rămâne, la fel ca iubirea autentică. NEUITATELE
IUBIRI este o astfel de poezie, o dovadă că versul mai poate
emoționa, răscoli, vindeca. Și mai ales ne poate învăța că ceea ce iubim cu
adevărat nu se pierde niciodată. O dată ce ai invitat
iubirea adevărată în inima ta ea va trăi acolo veșnic fără să plătească
chirie…“Vino să trăiești în inima mea. N-o să-ți cer chirie” (Samuel
Lover)
Felicitări binemeritate autorului!
Mihaela CD
TWUC, LSR, WPAC
