GOPO, la 102 ani

Pe 1 mai se împlinesc 102 ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo, artist nepereche, cineast și mare artist plastic, creatorul Omulețului cu Floarea, cu care a cucerit tot pământul și nu numai, căci el a plantat floarea și pe alte planete. Este simbolul păcii și al iubirii, autorul de geniu al unei noi geneze, cum nici un alt artist al lumii nu a mai realizat.

L-am cunoscut foarte bine, mai ales în perioada când mă lua cu el să-i prezint filmele și el să-mi prezinte cartea de convorbiri cu D. I. Suchianu, pe care dădea autografe. Cum făcea? Îl punea pe cititor să facă trei „x”-uri pe pagina de gardă, albă, apoi el le unea într-un desen original, care avea o nuanță din chipul celui care stătea în fața lui. Acesta era autograful lui Gopo, care îl făcea fericit pe cititor.

Regreta că nu a fost scriitor, dar el era scriitor cu pana, cu pixul, cu creionul, cu pensula, fiindcă a realizat și desene color, chiar tablouri, așa cum se poate vedea în colița de ilustrații din volumul PRIVIREA LUI GOPO (2008). Nu a apucat să vadă acest volum, pentru care UARF mi-a dat Magna cum Laude. El a plecat dintre noi în prag de revoluție, mai exact, pe 29 noiembrie 1998. A făcut infarct în timp ce-și împingea mașina, în fața casei, să o scoată din zăpadă, fiindcă noaptea care trecuse a nins ca în basme.

A murit la 66 de ani. Era un om puternic, masiv, un copil mare, nici nu mă îndoiam că un astfel de exemplar al naturii nu va atinge 102 ani!

Dar mă bucur pentru el că nu mai trăiește în zilele noastre, fiindcă ar fi fost ignorat așa cum sunt toate valorile României. Așa s-a întâmplat și cu Eminescu, Brâncuși și Eliade, ultimii doi reușind evadări spectaculoase. Ar fi fost martor stupefiat de atâtea grozăvii. Nu știu ce ar fi făcut Omulețul, cui i-ar mai fi dat floarea? Lui Laurențiu Damian? Sau lui Tudor Giurgiu? I-am pomenit pe cei doi, fiindcă, după ce mi-a apărut albumul GOPO: DICȚIONARUL DE IMAGINI, la sfârșitul lui martie, le-am scris să facem o lansare a acestei cărți pe 1 mai, de ziua lui Gopo. Nu mi-au răspuns. A avut loc și Gala Premiilor Gopo, dar nu a fost luat în considerație acest volum fundamental, care conține peste 500 de desene originale ale lui Gopo și în care descriu Jaful secolului, cum i-a fost prăduită marelui artist comoara din Fondul „Gopo” de la ANF, în cârdășie cu CNC, instituții criminale! Nici Gala Premiilor Gopo nu e departe de un asemenea calificativ urât, fiindcă lui Gopo i s-a confiscat numele, așa cum Iliescu a confiscat revoluția, Gopo nu este pomenit sau omagiat ca artist și cineast, cum ar trebui. Fiecare gală ar trebui să fie deschisă cu un film de Gopo, ca tinerii să vadă cine a fost el. Sunt și premianți care nu știu cine a fost. E de datoria acestui eveniment să-l pomenească pe Gopo.

Din păcate, Invidia conduce și această gală, iar efortul tinerilor cineaști, loviți și de damblaua unui abonat la premii care întinde pelteaua, face din Moromete un fel de Șoșolacu interminabil, este judecat de găști, de jurii incompetente, lipsite de Spirit Critic, cu membrii compromiși, precum o fostă ICR-istă, care fac de rușine cultura română.

Gopo, din momentul în care a luat Palme d’Or la Cannes în 1957 pentru filmul Scrută istorie, a devenit cunoscut în toată lumea, prin Omulețul său, lansat atunci, prin acest film, ajungând la toartă cu Walt Disney și fiind angajat la OMS, pentru care a făcut atâtea punți, a lansat Omulețul cu Floarea, ca simbol al păcii între oameni.

V-am făcut aici o descriere punctuală cum este ignorată o valoare ca Gopo de cei îndreptățiți să nu o facă, fiindcă îi sunt datori lui Gopo. Ne plângem de monștrii conduc țara, dar nu văd ce diferență este între haidamaci, între un profitor șef de la UCIN sau CNC și fantoma Șoșolacu, huidume ale imperiului prostiei!

Intelectualii în funcții sunt ca și golanii de la putere. I-am scris și d-nei Intotero, ministrul culturii, să ancheteze cazul „Jaful secolului”, și să organizeze o lansare a DICȚIONARULUI DE IMAGINI. Credeți că s-a mișcat ceva în ființa ei?! N-au conștiință. Nu-i interesează Adevărul. Se mișcă numai dacă ceva le pică. Dacă nu li se indică de la „centru”, nu mișcă nimic, nici un pai. Sunt figuranți în funcții mari. Ca și Aurel-Ioan Pop, președintele Academiei („Cimitirul Elefanților”), căruia i-am dat romanul VIKING și l-am rugat să dea curs gestului nobil al Ambasadei Suediei, care a propus acest roman despre Scandinavia la Premiul Nobel pentru Literatură. Era nevoie de o susținere oficială. A făcut ceva? A întors spatele, ca și președintele USR, ca și Intotero, care ne arată că lumea în care trăim e în ceață deasă.

E o lume urâtă. De aceea, fug valorile din țară sau, văzând superficialitatea contemporanilor, decid, după cum a spus Mircea Eliade, să scrie numai pentru cititorii din viitor.

I-am dus DICȚIONARUL DE IMAGINI și lui Nicușor Dan, fiindcă termin cartea cu speranța că primarul va face în Cișmigiu o statuie a Omulețului cu Floarea, să o ofere trecătorilor, fiindcă Gopo a fost bucureștean get-beget și a făcut și un film dedicat Capitalei noastre, cu o parte din acțiune în acest parc. Să vedem, va face ceva? Sigur, acum are un motiv, că e ocupat cu un ciolan mai mare. Dacă îl va apuca, nu văd de ce nu ar rupe din el o așchie, să facă Statuia Omulețului lui Gopo.

Grid Modorcea

P.S. Deși nimeni din cei vizați nu ia în serios aceste mesaje-articole, fiindcă nu mai există nici un fel de respect pentru valori și nici o ierarhie a răspunderii, totuși ele rămân un document, dovada faptului public că există ca adevăr.