O nouă bijuterie spirituală, marca Emil Bălăi

 

Am primit, între Sărbătorile pascale și Izvorul Tămăduirii,prin grija și bunăvoința  universitarului băimărean Gherasim Solovestru Domide, volumul de poezii „Floare - de - colț” al poetului rodnean Emil Bălăi având o dedicație deosebită: „Distinsului Gelu Dragoș, competent comentator al meu, în semn de prețuire a întregii sale activități literar-culturale! Cu deplină apreciere, Emil Bălăi, Rodna, 27 martie 2025”.

Volumul „Floare - de - colț” a apărut anul acesta, la aniversarea celor 80 de ani ai poetului Emil Bălăi, la editura „Cetatea Romei” din Baia Sprie, director dr. Nicoară Mihali, ediție îngrijită de Gherasim Solovestru Domide, ilustrații de Florea Gușă, foto copertă: Dionisie Nagy si Marius Domide. Volumul cuprinde poezii din cărțile anterioare ale lui Emil Bălăi și o selecție din poeziile publicate de acesta în periodice precum: „Rodna Veche”, „Cetatea Rodnei”, „Răsunetul”, „Arhiva Someșeană”, „Studii și cercetări etnoculturale”, „Mesagerul literar și artistic”, „Litera Nordului”, „Cuibul visurilor”, „Vatra veche”, ș.a.

Volumul este structurat în așa fel încât cititorul să poată să-l cunoască cât mai bine pe ilustrul profesor și poet Emil Bălăi, cu poeziile de început, capitol care poartă titlul „Îngerul curgerii”, („Cântece de început”, perioada 1963-1968) continuând cu poeziile scrise între 1969-1975, grupaj numit simplu „Măiastră”, apoi poeziile intervalului 1976-1980, intitulat „Întoarcere ratată”, poeziile scrise între 1981-1983, numit „Peste mâine”. Capitolul următor „Suflet-Kilometrul zero” are două subcapitole: „Kilometru zero al sufletului” și „Limba aceea ciudată”; urmează „Lacrimi și aripi” cu subcapitolele „În umbra munților”, 2024- „Secțiuni prin tranziția originală”; urmează o ADDENDA, Comentarii ale operei și activităților literar-culturale ale autorului, unde aduc cuvinte omagiale omului, profesorului, poetului și magistrului Emil Bălăi următorii: Elena M. Cîmpan, Cornel Cotuțiu, Mircea Daroși, Ion Radu Zegreanu, Dan Popescu, Gelu Dragoș, regretatul conf. Univ.dr. Mircea Mureșianu, Iacob Naroș și, nu în ultimul rând, redactorul cărtii, Gherasim Solovestru Domide.

Dacă „Cartea este rod al scrisului” cum pe drept spune Elena M. Cîmpan, poezia este „comuniunea realității cu idealul”, este „ciupirea coardelor inimii şi realizarea muzicii cu ele”. Așa se întâmplă și-n cazul poetului Emil Bălăi: „Cu primele vorbe am început deja să mor,/ Umerii-mi încep să miroasă la fel ca pământul/ Coborând la aceeași înălțime cu a tuturor,/ Al cărei etalon de necontestat este numai cuvântul.” („Numai cuvântul”).

Anii de liceu și adolescența trăită la Năsăud, sub aura lui George Coșbuc sunt atât de bine descrise în poezia „Liceeni”: „Liceeni în uniforme uzate,/ Prin toamne vă văd, an de an,/ Porniți la școli de prin sate/ Cu-averea într-un geamantat.// Jumătate cu cărți, jumătate/ Ciorapi și cămăși...Dar în gând/ O mare de vise curate:/ vom fi cineva oarecând!(...) Liceeni în uniforme uzate,/ Larma și azi v-o aud -/ Septembrie v-adună din sate/ La școlile din Năsăud...”.

După ce în poezia „Libertate” laudă „Maica română din vremi depărtate” poetul Emil Bălăi știe că doar unirea cu Basarabia ne face împliniți ca nație și popor: „Ne trebuie atât de puțin să fim fericiți:/ Numai hora frăției radiind peste Prut/ Și va să vină lumina în noi/ Ca între filele vieții la început//(...)Vine îmbrățișarea prin mâini ca o poruncă primară:/ Hai, ochii deschideți-i larg, frați despărțiți,/ Să lovească răcoarea luminii în ei și să-i doară/ Cu nemurire și har...Și să fim fericiți!...”.

În poezia „La noi” ne amintim de poezia lui Octavian Goga, iar mesajul lui Emil Bălăi este atât de ofertant încât îl credem pe cuvânt, n-avem nevoie de reclame comerciale atât de plictisitoare date la TV, când ți-e lumea mai dragă: „Când urcușul ți-e greu și cărări se închid,/ Prietene, vino, hai la noi în Ardeal:/ Aici stelele știu să deschidă în zid/ Cerul – fereastră peste-al grijilor val.// Nu mi-e frică de neamț cât e gospodar,/ De maghiar că-i fălos, de țigan că iubește/ Jarul din sânge...Țărâna cu har/ Deopotrivă ne-nvinge, de-o simțim românește.// Căci aici parcă-i cerul mai cinstit cu cei buni/ Și iarba-i mai deasă-n culcușul din deal.../ Când ți-e greu în urcuș, să poți iar să te-aduni,/ Prietene, vino, hai la noi, în Ardeal!”.

Creștin practicant, Emil Bălăi sărbătorește cum se cuvine sărbătorile, urmând ritualile vechi. Cea mai cuprinzătoare definiţie a credinţei a lăsat-o, peste veacuri, Sfântul Apostol Pavel: „Credinţa este adeverirea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11. 1). Simplu şi la obiect. Teologia dogmatică, dezvoltând definiţia Sfântului Apostol Pavel, spune despre credință că este, mai întâi de toate, darul lui Dumnezeu. Este rodul conlucrării dintre Dumnezeu şi om, dăruită prin harul divin. Credinţa nu poate fi cumpărată sau învăţată. Dumnezeu nu poate fi cunoscut cu mintea, pentru că „lumea, prin înţelepciune, nu L-a putut cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Corinteni 1,21). Așadar, pentru poetul Emil Bălăi, credința este un dar al harului Duhului Sfânt. Este confirmarea faptului că întreaga viaţă trăită euharistic are drept început credinţa în Dumnezeu: „Iubire, care le-ai făcut/ Atâta de frumoase toate,/ Îți mulțumesc că m-ai durut/ Cu sporul Tău de bunătate,// Că m-ai lăsat, dintre oștenii/ Ce ostenesc în slujba Ta,/ Să strâng mireasma de pe măguri/ Și stropul de lumină grea,// Ca necuprinsul să-l cuprind/ În scoica inimii bolnavă,/ Stea firavă să Îți aprind/ În catedrala Nopții – slavă!”(„liturgică”).

O altă temă abordată este iubirea, sub toate formele ei. În „Sărutul” dragostea este: „Cât o mare albastră,/Cât o umbră de vânt”; în poezia „Cerc” poate deveni „amară”: „Prelinsă în streșini, amară, înoaptă/Sub cetina părului neagră, de scrum”, fiindcă dragostea este nu numai ceva ce facem, ci și ceea ce suntem noi cu adevărat.

Nu pot trece neobservate poeziile închinate naturii, anotimpurilor. Sunt adevărate tablouri vizual-auditive, de-o splendoare intrinsecă unică: „Aș putea convinge și munții/ că a coborât Dumnezeu,/ atâta-i minunea-n cireși/ în nou început!// Zăpada lor orbitoare-i/ dantelă cerească,/ aură suită din rădăcini/ în înaltul durut.” („Primăvară”) sau „Pe dealuri se revarsă tăcerea din iarbă/ țâșnind înspre stele izvor nesfârșit;/ E vremea minunilor vrajă să-și fiarbă/ Cât noaptea nuntește cu lutul sfințit.” („pe cerga de flori”) ori „Copacii se dezbracă de umbră ca de curcubeie înaltul./ Fetelor le ajung pletele la brâu de așteptare./ Amurgurile cresc și se îmbrățișează unul cu altul/ Ca un instinct cu a gheții luciditate mai tare.” („Anotimp”).

Fiind un volum aniversar, cu poezii mai noi sau mai vechi, alese pe sprânceană de lectorul universitar Gherasim Solovestru Domide, poetul-octogenar Emil Bălăi ne poartă prin „Rona Veche” dându-ne „Merinde cerească” la „Zăpada mieilor”. Ne aduce  „Lângă vesticii”, apoi „În umbra munților” având grijă să ne amintească faptul că au fost „Generații de sacrificiu”, dar au visat „Libertate”, să meargă „Spre altunde”, pornind de la „Kilometru zero”.

Am să închei cu poezia „Scolastică”, un adevărat ghid de urmat de către tânăra generație, un „Ars poetica” plină de metafore și conținut: „Să nu furi,/infatuat,/păcatele altora:/ îți sunt prea de ajuns/ ale tale câte/ cu gândul încă ne le-ai gândit.// Să nu ucizi,/ cinic învins,/ îngeri/ când se așează – imaculate/ fantasme – pe/ pleoapele norilor.// Să nuțți prelingi,/ indecent despuiat,/ sângele/ cheag peste puroaiele lumii.// Să nu-ți lași,/ mult prea credul,/ inima/ pradă vânturilor...”.

Așadar, un cadou minunat pentru poetul Emil Bălăi dar în primul rând pentru noi, cititorii lui. Și așa cum spune, pe ultima copertă,  Mircea Daroși: „Poezia lui Emil Bălăi este încărcată de mesaje, are o muzicalitate discretă, dă vibrații cuvintelor, se armonizează cu trăirile sale.”, eu aș plusa spunând că se armonizează și cu trăirile cititorului, sută la sută. Felicitări!

 Gelu DRAGOȘ, UZPR