Dacă Antonescu pierde alegerile, PSD ar trebui să intre în opoziție și să se reformeze din temelii!
După câștigarea alegerilor de către Crin Antonescu, spre exemplu – dacă va câștiga el – atunci probabil că se va merge cu o formulă remaniată de guvern comun, ceea ce însă va duce în continuare la tot felul de probleme. E nevoie de de o schimbare din anumite puncte de vedere. N-aș vrea să vorbesc mai mult despre asta, ca să nu pară cumva că sugerez unele lucruri.
Eu cred că PSD are nevoie de o cură puternică de vitaminizare și pentru a și reface leadership-ul. N-am mai văzut intelectuali, oameni dintr-o anumită categorie să vină spre partid.
Partidul are o problemă, nu mai este un magnet pentru zonele puternice din punct de vedere economic sau din punct de vedere intelectual, academicieni, scriitori și așa mai departe, oameni care sunt lideri de opinie.
Cei care în momentul de față asigură osatura partidului sunt baronii locali și sponsorii locali ai acestora, care se regăsesc și în Parlament și de aceea după părerea mea ar trebui urgent renunțat la formula actuală a Parlamentului și anunțat de pe acum că viitorul Parlament va avea 300 de parlamentari, conform referendumului lui Băsescu.
Nu eram de acord atunci, dar acum cred că această măsură ar fi utilă, pentru că ar purifica puțin, ar schimba puțin și ar crea o anumită presiune pentru ca în Parlament să vină nu numai tipi care n-au niciun fel de legătură cu marea politică, ci niște oameni care să fie calificați pentru a face într-adevăr politică în Parlament, pentru că noi în Parlament avem o mână moartă.
Avem practic o structură care nu funcționează. Parlamentul este o masă amorfă în momentul de față.
Adrian Năstase, în podcastul lui Ionuț Cristache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu