Sâmbătă - Ziua în care tăcerea plânge și speră

Sâmbăta Mare este ziua în care timpul stă în loc. Cerul tace. Pământul nu respiră. Hristos este în mormânt.

Trupul Său, coborât de pe cruce, este înfășurat în giulgiu și pus în mormântul nou, săpat în stâncă. Maica Sa plânge în tăcere.

Apostolii sunt ascunși de frică. Poporul, bulversat. Iar iadul, neatins până atunci, tremură…

Dar în taina acestei zile, se pregătește minunea. Nu e doar o zi de doliu - e ziua celei mai adânci coborâri a lui Dumnezeu în istoria lumii: Hristos se pogoară la iad.

Coboară nu ca prizonier, ci ca biruitor. Străpunge întunericul, sparge porțile cele veșnice și scoate sufletele drepților din robie. Este începutul eliberării universale. Este ziua în care moartea, pentru prima oară, se teme.

Sâmbăta Mare este deci ziua tăcerii adânci dinaintea învierii, în care Hristos sfărâmă moartea în iad și cheamă la înviere întreaga umanitate.

În biserici, încă e tăcere. Se așează în inimi ca o mantie de cenușă. Se pregătesc florile, veșmintele, lumânările. Se aprind candele în așteptare.

Între suferință și speranță, sufletul omenesc veghează...