Școala Gimnazială Mireșu Mare, Maramureș
Motto-“Cine nu e capabil să-şi stăpânească
emoţiile, sau, spus la modul mai cuprinzător, trăirile, îl vor stăpâni ele pe
el”- Juliana Mallart
Emoţiile sunt trăiri subiective ce rezultă din acordul sau discrepanţa dintre trebuinţele sau expectanţele unei persoane şi realitate. Sunt stări interne caracterizate prin: reacţii fiziologice, gânduri specifice şi expresii comportamentale.
Emoţia este combinaţia mai
multor modificări survenite la următoarele nivele:
Ø subiectiv - trăirea emoţiei
diferit de la o persoană la alta;
Ø cognitiv – tipul emoţiei resimţite (fericire, teamă,
furie, indignare, etc.) este dată de modul în care gândim despre situaţie. Felul în care interpretăm un eveniment
determină ceea ce simţim (frică sau furie, bucurie sau tristeţe, etc.);
Ø biologic / fiziologic – schimbări apărute în durata, ritmul şi amplitudinea respiraţiei, modificări în tabloul EEG, în tensiunea musculară, în compoziţia chimică a sângelui, precum şi la nivelul secreţiei salivare. Intensitatea trăirilor emoţionale pe care le trăim este dată de prezenţa acestor modificări;
Ø comportamental
-
mişcări grosiere ale corpului – pot fi îndreptate sau nu spre un scop precis;
-
expresiile emoţionale – manifestări comportamentale ca gestul, mimica, expresia
facială, tonul vocii, intensitatea vocii, coloritul epidermic, etc.;
Nivelul fiziologic determină intensitatea trăirii emoţionale, în timp ce
nivelul cognitiv determină tipul şi calitatea emotiei.
O emoţie este o stare afectivă pe care o experimentăm, o reacţie subiectivă faţă de mediu care este însoţită de schimbări organice (fiziologice și endocrine) ale unei origini înnăscute, influenţată de experienţă.
Emoţia este o trăire a unei persoane faţă de un eveniment important pentru aceasta şi apare ca urmare a modului în care acel eveniment. este interpretat.
Emoţiile indică stări interne personale, motivaţii,
dorinţe, nevoi . Fiecare individ experimentează o emoţie intr-un mod
particular, in funcţie de experienţele lor anterioare, de invăţătură, caracter
şi situaţia specifică.
Emoţiile sunt impulsuri ce te determină să
acţionezi, planuri imediate de abordare a vieţii, planuri pe care le avem
înnăscute. Emoţiile au o funcţie de adaptare a organismului nostru faţă de tot
ceea ce ne inconjoară. Este o stare care vine asupra noastră deodată şi brusc,
sub forma unor crize mai mult sau mai puţin violente şi mai mult sau mai puţin
trecătoare.
Emoţiile sunt “furnizoare” de informaţii atât
pentru persoana care le trăieşte cât şi pentru cei din jur, cu care aceasta
interacţionează .
Există şase emoţii de bază, universale: mânia, dezgustul, tristeţea, bucuria, teama
şi surpriza.
Abilităţile emoţionale
înseamnă a înţelege, a exprima şi a regla emoţiile.
Înţelegerea emoţiilor constituie cheia dezvoltării competenţelor
emoţionale. Ea presupune identificarea cauzei şi a consecinţelor exprimării
unei emoţii, fiind strâns legată de recunoaşterea şi exprimarea acestora. O
dată recunoscut, mesajul afectiv trebuie interpretat în mod corect. Înţelegerea
emoţiilor presupune:
Ø evaluarea iniţială a mesajului emoţional
transmis de celălalt ;
Ø interpretarea adecvată;
Ø înţelegerea mesajului prin intermediul
constrângerilor impuse de regulile contextului social.
Cercetările au arătat că, persoanele care au abilităţi emoţionale bine dezvoltate au mai multe şanse să fie mulţumite in viaţă, să fie eficiente in mai multe domenii, să îşi gestioneze stilul de gândire care stă la baza propriei productivităţi, să reuşească să comunice eficient cu ceilalţi, să stabilească şi să menţină relaţii adecvate.
Copilăria şi adolescenţa sunt ferestre de
oportunitate pentru a forma obiceiurile emoţionale esenţiale care ne vor domina
întreaga existenţă.
Cea de-a treia copilărie,
sau perioada şcolară mică, denumită şi marea copilărie, este prima, într-o
serie de perioade, care se caracterizează prin faptul că dezvoltarea psihică se
face sub influenţa foarte puternică a vieţii şcolare. În acelaşi timp, aceasta
este ultima perioadă a copilăriei, fapt ce o face să se caracterizeze prin
descreşterea treptată a unor trăsături proprii copilăriei şi prin apariţia unei
atitudini mai controlate şi mai mature faţa de lumea apropiată şi faţă de
sarcinile de învăţare. Şcoala constituie o formă de acţiune educativ
instituţionalizată.
Vârsta şcolară mică cuprinde elevii din
clasele I şi a IV-a care au vârsta între 6 / 7 – 10 / 11 ani. În jurul vârstei
de 6 ani, momentul intrării în şcoală, copilul are în general dezvoltate
premisele psihologice pentru începerea noii sale activităţi: învăţarea. Cele
mai importante dintre aceste premise sunt: trecerea gândirii la stadiul
operaţiilor concrete, când copilul este capabil să desfăşoare acţiuni nu numai
cu obiectele, ci şi acţiuni intelectuale, gândirea devenind astfel operatorie;
dezvoltarea limbajului este o condiţie pentru învăţare‚ dar şi pentru însuşirea
unor noţiuni cum este cea de număr; evoluţia suficientă a sistemului nervos,
necesară pentru învăţarea citirii; întărirea osaturii mâinilor şi a muşchilor
corespunzători, care să facă posibilă asimilarea scrisului; o anumită
dezvoltare a motivaţiei; un suficient echilibru afectiv şi, mai ales, dorinţa
si plăcerea copilului de a merge la şcoală.
Perioada între intrarea
în şcoală şi absolvirea primelor cinci clase se caracterizează prin adaptarea
copilului la condiţiile şcolare, condiţii cu totul noi pentru el. Între 7 şi 8
ani, dezvoltarea psihică se găseşte într-un stadiu de echilibru, care
favorizează activităţi de concentrare, prilejuind astfel situaţii adecvate
pentru asimilarea şi completarea de cunoştinţe, copilul are momente de revenire
cu funcţii importante în ordonarea şi stocarea noţiunilor sale. Destul de
frecvent poate fi auzit spunând: ,,..aşteaptă puţin… nu înţeleg, mai spune o
dată, cred că am să rezolv imediat….”. Astfel de exprimări pun în evidenţă
atenţia sa în creştere faţă de fenomenul înţelegerii, care are o natură afectiv
reflexivă. Copilul de 7 ani este atent , îi place să facă mici servicii cu
condiţia să nu fie prea izolate şi să nu-l reţină prea mult timp de la
activităţile ce nu-i fac în mod spontan plăcere, ceea ce îi denotă că
sociabilitatea este, la aceeaşi vărstă, relativ complexă. Foarte sensibil, la
aprecierile pripite copilul manifestă uneori accese de stări plângăcioase, fenomenul
fiind vizibil şi în relaţiile de joc. Între 8 şi 9 ani, percepţia la distanţă
se află în plin progres. De astfel, copilul se află într-o fază de expansiune
şi de extrovertire. Îl caracterizează rapiditatea, o atitudine manifestant
euforică . Toate acestea sunt o consecinţă a progresului înregistrat în
dezvoltarea personalităţii şi a creşterii curiozităţii copilului faţă de tot
ceea ce se petrece în jurul său. La 8 ani este veşnic grăbit, mănâncă în fugă,
pleacă la şcoală cu ghiozdanul nerânduit şi cu şireturile la pantofi neglijent
trase. La 9- 10 ani caracterul expansiv al conduitei se mai atenuează, copilul
devine din nou mai meditativ, îi place să insiste asupra unor activităţi mai
dificile, încearcă să-şi amelioreze rezultatele şcolare şi să-şi îmbogăţească
cunoştinţele. E perioada optimă pentru stimularea preocupărilor şi chiar a
capacităţilor aritmetice, mai ales prin faptul că micul şcolar lucrează atent
şi cu interes. Începe să simtă
necesitatea planificării timpului şi a activităţilor pe care trebuie să le
desfăşoare.
De asemenea, creează
satisfacție, optimism, siguranță, acționând asupra resorturilor psihologice
profunde. Iată cum dezvoltarea afectivității implică organizarea intensă a
sentimentelor și emoțiilor intelectuale. Acestea devin foarte active în mica
școlaritate. Satisfacția rezolvării unor probleme grele sau a unei probleme mai
puțin grele este diferită. Efectuarea unei teme sau a unei compuneri duce la
sentimente de satisfacție diferite. Această varietate de sentimente presupune
sentimente de certitudine, de îndoială, de uimire, dar mai ales de curiozitate
intelectuală. Acestea din urmă fac din copilul școlar un mic cititor pasionat,
dar este prezent și în activitatea practică, în atenția vie cu care el
iscodește “pentru sine” tot ceea ce îl înconjoară, tot ce nu pricepe.
BIBLIOGRAFIE:
- Psihologia
copilului, H. Rudolph Schaffer, Editura ASCR;
- Psihologia şcolară, Nicolae
Jurcau, Editura Polirom;
- psihologia generală, Andrei
Cosmovici, 1996, Editura Polirom;
- Psihologia şcolară, Andrei
Cosmovici, Luminiţa Mihaela Iacob, Editura Polirom, 1998;
- Psihologia copilului, Mihaela Găișteanu;
- Psihologia vârstelor, Grațiela
Sion.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu