Gustul ciudat al puterii

                                                        de Gheorghe Pârja

Stări cu multe întrebări și cu răspunsuri imprevizibile am traversat în campania electorală pentru președinția României. Nu prea am scris despre acest eveniment, care va rămâne un reper în destinul nostru curgător prin acești ani. Cu privirea mea nordică, am văzut că România s-a împărțit în două tabere, care au pus între ele fie o tăcere suspectă, fie o înverșunare care a dus la închiderea ferestrelor la case, să nu se audă zgomotul din mințile răzvrătite. Am făcut o listă cu vorbe nepotrivite, care nu fac laudă împricinaților, mai ales a unora. Dar le-am pus la adormit. Cu toate valurile furtunoase, cele două Românii au un președinte, pe numele lui Nicușor Dan. Celălalt candidat a fost votat și el de peste 5 milioane de români din țară și diaspora.

Un număr impresionant, dacă ne gândim la însușirile intelectuale modeste ale lui Simion. Ca să nu spun despre limbajul agresiv și disprețuitor. Este părerea mea, și nu doresc să mă pun în poară cu votanții lui, un om care numai suveranist nu a fost și nu a știut nici să piardă până la capăt. După ce și-a recunoscut înfrângerea la miezul nopții, s-a răzgândit, cum a făcut-o de multe ori, și nu a mai recunoscut rezultatul alegerilor. Chiar dacă matematica îl contrazicea. Aici mi-am adus aminte de versurile poetului Gheorghe Pituț, care în luna aprilie ar fi împlinit 85 de ani. Zicea poetul: Puterea este fruct divin, cine apucă să o guste! Sau râvnește la fotoliul ei.

Cu toate frecușurile postelectorale, a fost desemnat președintele. O mobilizare națională de luat în seamă în turul doi, pentru ca Nicușor Dan să recupereze diferența dintre el și Simion. Cei care n-au vrut să accepte numărătoarea voturilor au recurs la folclorul fraudării alegerilor, amestecului unui stat străin, pe listă figurând și țări precum Republica Moldova și Franța. Cu peste șase milioane de voturi, Nicușor Dan a devenit președintele României. Doar că el este președinte și pentru celelalte cinci milioane, cu care trebuie să comunice. O falie care rupe țara și diaspora în două. O parte cu fața spre Vest, iar cealaltă cu multe frustrări, cu nemulțumiri și alte multe întrebări, care trebuie calmate.

Avem o singură Românie, cu parcurs explicit european, chiar dacă opiniile diferă, așa și trebuie într-o democrație. Prin noi înșine, în varianta unora, e mai greu într-o economie globală. Opinii diferite am văzut și față de războiul din Ucraina. Țară aflată lângă noi, cu multe suferințe și are nevoie de ajutor. Solidaritatea și umanitatea la greu se văd. Rămân la părerea că ne-am luminat în democrație și cultură învățând de la Apus încă de pe vremea pașoptiștilor. Că a trebuit Bălcescu să-și ia desa­ga-n spate să ardă pentru țară cu țara-n altă parte. Votul din această campanie a penalizat partidele tradiționale, nereformate și fără viziune politică asupra lumii, care au adus țara în această stare de derută.

De aceea guvernul care se va forma trebuie să aibă oameni pricepuți și devotați. Mi-au rămas în minte două imagini de la încheierea alegerilor. Președintele ales vorbea votanților entuziaști la Primăria Capitalei, iar în Parlament George Simion se proclama pe sine, orgolios, ba chiar invocând ceva sondaje, ca președinte al României. Apoi a venit deziluzia. Aici am văzut gustul ciudat al puterii. Apoi revolta învinsului manifestată în forme uneori violente. Așteaptă tinere, ai toată viața politică înainte! Dacă ai harul educației și științei politice! Învață că viața noastră oscilează între două contradicții, datoria de a spune adevărul și necesitatea de a-l ascunde. Că așa-i în politică! Și să nu uiți că ura în societate nu apare spontan, ea este cultivată. Funcționează prin polarizare. România mare, visată de unioniști, acum este împărțită în două. Țara trebuie pusă laolaltă! Să fie România dodoloață, cum constata Lucian Blaga după Marea Unire. Iubirea de țară nu înseamnă să lupți împotriva realității și a poporului. Cu jalba în proțap prin străinătate. Mai e de învățat! Știam că pământul este rotund încă din școala primară. Cum știam că doi și cu doi fac patru. Asta ne-o confirmă olimpicul Nicușor Dan, președintele României.

Care nu va avea o viață ușoară la Cotroceni. Cu orgolii politice, cu deficit bugetar, cu risc major pentru economie. Gustul ciudat al puterii și nepriceperii ne-a adus aici. Oamenii politici se pot consola cu gândul că pentru ei viața începe de mai multe ori. Și apoi nefericirea oamenilor de rând vine de la ușurința cu care se lasă păcăliți, cu orgoliul că și ei pot păcăli pe alții. Să lăsăm blestemele și să găsim cuvinte potrivite pentru calm și mersul înainte. Dacă am greșit cu ceva, îmi cer iertare. Cum ar trebui să facă cei care au greșit în politica țării!