sâmbătă, 31 mai 2025

Jurnal cenaclier


            „
La mulți ani copii de toate vârstele!”

Sâmbătă – 31.05.2025, orele 11,oo Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană  „Petre Dulfu”, Baia Mare – a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș.Sâmbătă fiind astăzi, ultima zi a lunii mai, o lună mai posomorâtă, greu de înțeles. Cerul a fost mai mult noros decât senin, unde a plouat, ploaia a adus tristețe, unde norii doar s-au scuturat, nu a fost, nici senin, nici prea cald. Totuși, ieri și azi, soarele ne-a zâmbit, cât de cât. După cum am anunțat în „Întâlnire cenaclieră”, am avut un lector debutant în cenaclul nostru, ceva mai copt, domnul inginer Marcel Foltoș. Dar am avut și o surpriză, un tânăr,  Bogdan Călăuz, elev al Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, autor al unei cărți de poezie. Am avut un „punct administrativ”, numit impropriu așa, înmânarea de diplome, celor ce au participat la Festivalul Internațional „Cuvânt în lume”, ediția din acest an. Și, uite cum ne-am amintit cu plăcere de  întâlnirea  cenaclieră din data de 10 mai, când am avut oaspeți din țară și oaspeți din localitate: elevii și cadrele didactice ale Colegiului Național „Mihai Eminescu” Baia Mare,  împreună „punând la cale” o nouă ediție a Festivalului Internațional „Cuvânt în lume”, festival ce a fost o adevărată sărbătoare, atât pentru noi cât și pentru oaspeți. Așadar, dimineață am primit diplome, cei ajunși mai devreme am socializat, cei întârziați au primit și ei o cafea cu noutăți și uită-ne gata să îl ascultăm pe domnul inginer Marcel Foltoș. Domnia sa a pregătit pentru noi câteva poezii, câteva epigrame și o poveste, nu degeaba, mâine este „1 Iunie” - Ziua Copilului”. 

Domnul Marcel Foltoș, chiar fiind tatăl Flaviei Oltea Foltoș cea dezinvoltă, tot a avut emoții, mai ales că s-a așezat lângă domnul profesor Ioan Șiman, președintele Clubului Epigramist  „Spinul”, club acum în păstrare, „mare mâncător” de epigrame și epigramiști pe pâine, de preferință de secară. Domnul profesor Ioan Șiman are nouăzeci și trei de ani, o mulțime de cărți de epigrame și poezie și o durere legată de prozodie și de poezia cu vers alb. Să nu vă închipuiți că este vreun căpcăun, dar nu face nici un rabat de la principiile sale. De data acesta era fericit, căci Antoaneta Turda, colega noastră de cenaclu, care din motive de sănătate nu mai participă la întâlnirile noastre, a făcut o cronică pertinentă ultimului său volum. Tineri ori bătrâni, noi scriitorii ne bucurăm când cineva se oprește cu atenție asupra cărților noastre. Îl voi lăsă pe colegul Ioan Șiman cu durerile și bucuriile lui, întorcându-mă la domnul Marcel Foltoș., care  a citit poezie, epigrame și „Povestea Spiridușului Kado”. Au fost prezenți la cenaclu scriitorii:  Rodica Brad-Păuna, Maria și Pamfil Bilțiu, Șarlota-Lotica Vaida, Claudia Tomescu, Maria Gârbe, Lucia-Virginia Pop, Janeta Coroiu, Flavia-Otea Foltoș, Ana Dobrican, prof. Vasile Leschian, prof. Ștefan Herțeg,  prof. Gelu Dragoș, Vasile Bele, pr. dr. George Nicoară, prof. Liviu Coroiu, Vasile Dan Marchiș, Vasile Tivadar, rapsodul Vasile Boiciuc Rogneanu, ș.a.

Toți cei prezenți au făcut comentarii, precizări, observații ori încurajări. Unora le-a plăcut o parte din poezii, altora, „aproape-epigramele”, cum le-a numit maestru Ioan Șiman, care deplânge moartea epigramei în lume, și a celei românești aflată la A.T.I. A plăcut tuturora Povestea Spiridușului Kado. Rămâne de văzut spre ce se va îndrepta scriitorul Marcel Foltoș. Noi îi urăm succes.

Ziceam, dacă va veni curierul la timp, vom avea plăcerea de a ține în mâini exemplarul prim al noii cărți, o carte amplă despre activitatea noastră literară și, nu doar despre a noastră, ci în context lărgit. Este vorba de volumul meu: „În căușul veacului. Scriitori în Maramureș”, aflat sub tipar  la Editura „Actaeon Books”, Baia Mare, având prefața semnată de scriitoarea Daniela Sitar-Tăut și pe coperta patru, „Cuvântul” acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. Dar din păcate, curierul  nu a venit. O vom vedea doar săptămâna viitoare, urmând să o  lansăm cât de curând, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”. Vom anunța activitatea din timp. Până atunci, scriitoarea Valeria Bilț ne invită la o lansare dublă, lansarea va fi la ora 12,00 la Căminul Cultural Mireșul Mare. Până atunci vă doresc o lună iunie ceva mai caldă și prietenoasă. La mulți ani, copii!

Florica Bud,

președinte.

Cenaclul Scriitorilor din Maramureș

31.05.2025 




























Foto: Gelu DRAGOȘ, Vasile BELE, Vasile TIVADAR

Un comentariu:

  1. Felicitari Marcel Foltos pentru epigrame! Umor suta la suta! nici povestirile nu sunt de lepadat! va asteptam in continuare!

    RăspundețiȘtergere