Și-au făcut steag de luptă din
anticorupție, dar președintele interimar al USR e de acord cu decizia CCR!
„Mulți sunt revoltați pe decizia CCR de astăzi.
Curtea Constituțională a decis că demnitarii și funcționarii publici nu mai
sunt obligați să facă publice declarațiile de avere și că nu mai trebuie să
declare deloc averile soților/soțiilor sau copiilor.
Decizia este finală. Dar lupta anti-corupție nu s-a
terminat. Acum ne focusăm energia pe ce avem de făcut: USR propune să revizuim
rapid legislația astfel încât acest instrument vital al luptei anticorupție,
transparența averilor demnitarilor, să nu fie pierdut.
Dar adevărul este că declarațiile de avere și de
interes prea au devenit un pistol cu apă în lupta anti-corupție. Din păcate, ani
de zile, Agenția Națională de Integritate (dar și ANAF) a aplicat legea
partinic sau a închis ochii. E momentul să-i deschidă. Știm toți anchetele de
presă despre averi colosale care nu se regăseau în declarații de avere.
Reforma ANI și ANAF acum! Să ne asigurăm că au
instrumentele să-și facă treaba. Să se folosească de tehnologie pentru a
verifica automatizat și corect averile demnitarilor. Trebuie conduse de oameni
cinstiți.
Și, da, rescriem legea ca să obținem transparență cu
standardele de constituționalitate impuse de CCR azi, după ce vom analiza
motivarea.
Înainte să discutăm creșterea taxelor, lupta
anticorupție trebuie să devină o prioritate a noului guvern. Pe 18 mai, peste 6
milioane de români au votat pentru schimbare, pentru o clasă politică care să
nu se mai ascundă de propriii votanți.
USR va continua să lupte pentru transparență și
reforme”.
(Dominic
Fritz, președinte interimar al USR, pe facebook)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu