joi, 29 mai 2025

Ziua Eroilor comemorată la Mireşu Mare

 


Ca în fiecare an, de Înălţarea Domnului, se comemorează la Monumentul Eroilor din Centrul civic al comunei, eroii neamului românesc cu origini mirişene, căzuţi în Primul şi al Doilea Război Mondial.

 După slujba de pomenire ţinută de către preotul  Romulus Ioan Ciurdaş, a urmat un program artistic-muzical care a mers la sufletul celor prezenţi, alcătuit de către învăţători, catedra de limba română şi profesorul de educaţie muzicală Marius Achim. A urmat d-na profesor de istorie Rodica Prună care a spus: „Ploaia de acum poate fi considerată lacrimile miilor de copii, mame, soţii care au rămas singure prin dispariţia celor plecaţi pe front. Dragi elevi, să nu uitaţi că orice stat puternic se naşte prin sacrificii şi jertfă. Poporul român s-a născut şi dăinuieşte de peste două mii de ani pe temelia acestor jertfe de sânge.”

Domnul director, prof. Dorel Merciu, în discursul său a concluzionat „Sunt mândru că sunt român!”.

La final, primarul comunei Mireşu Mare, ing. Ioan Mătieş a spus „Mireşu Mare are, din păcate, doi eroi care au căzut la datorie destul de recent, fiind vorba de cpt. Adrian Marchiş şi maior Mircea Buie, iar datoria voastră ca elevi şi viitori cetăţeni români este să învăţaţi şi să vă cunoaşteţi istoria locală şi naţională. Să fiţi demni urmaşi ai înaintaşilor voştri!”

La final, s-a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor în cinstea Eroilor noştri! Dumnezeu să-i aibă în paza și grija Lui!

GDL



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu