Un incendiu a izbucnit, în această seară la locomotiva trenului de pasageri de pe ruta Baia Mare - București, în gara Băbuțeni din județul Sălaj, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Jibou intervenind pentru limitarea și lichidarea focului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj.
„La fața locului s-au deplasat doua autospeciale de stingere cu apă și spumă. Trenul era staționat în gara din localitatea Băbuțeni, județul Sălaj, iar la sosirea echipajului incendiul se manifesta la compartimentul motor al locomotivei diesel. Locomotiva era urmată de cinci vagoane, care au fost desprinse și cel puțin 30 de pasageri s-au autoevacuat în siguranță. Nu au fost persoane care au necesitat îngrijiri medicale', precizează informarea transmisă de ISU Sălaj.
Potrivit sursei citate, incendiul a afectat compartimentul motor al locomotivei, iar intervenția promptă a echipajului de pompieri a limitat propagarea flăcărilor la vagoane, prin decuplarea locomotivei de restul garniturii.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu