Bufeu de iulie

Am trăit „epoca de aur” a lui Ceaușescu și am crezut că e maximul de imbecilizare a unui popor. Astăzi constat că vremea aia a fost „parfum” față de ceea ce mi-e dat să văd în realitatea politică a prezentului.Amintirea „epocii de aur” a lui Nicolae Ceaușescu nu este una romantică pentru cei care au trăit-o pe pielea lor. Lipsurile, frica, propaganda sufocantă, cenzura, alimentarele goale și cultul absurd al personalității făceau parte dintr-un tablou cenușiu, aproape grotesc, al unei societăți obligate să mimeze entuziasmul în timp ce se afunda tot mai mult în disperare. Am crezut atunci că mai jos de atât nu se poate coborî. Că am văzut culmea manipulării și a îndobitocirii în masă. Dar viața – ironică, cinică și surprinzătoare – mi-a demonstrat că degradarea unei societăți poate lua forme și mai perverse.Într-un mod straniu și dureros, prezentul ne face să reevaluăm trecutul. Nu pentru că vrem să îl idealizăm, ci pentru că, privind ce a devenit politica românească, ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva am înlocuit o dictatură rudimentară cu o anarhie mascată sub democrație. Atunci știam clar cine ne minte și de ce. Astăzi, manipularea e mult mai rafinată, iar minciuna e amestecată cu divertisment, cu breaking news-uri inutile, cu scandaluri montate și cu „influenceri” care dau lecții de viață de pe marginea piscinei. O formă nouă de imbecilizare: una colorată, stridentă, aparent liberă, dar profund toxică.Politica actuală pare un teatru ieftin în care actorii nu doar că joacă prost, dar nici nu înțeleg textul. Promisiunile sunt lipsite de substanță, proiectele de țară sunt înlocuite de certuri sterile și declarații populiste, iar meritocrația e doar un cuvânt gol într-un dicționar prăfuit. Dacă în comunism aveam „omul nou” – obedient, spălat pe creier, dar măcar educat într-o formă structurată –, astăzi avem o masă de oameni bombardați zilnic cu zgomot informațional, incapabili să mai distingă adevărul de manipulare. S-a trecut de la frica impusă de partid la confuzia întreținută de haos.Ce este și mai trist este că actuala „imbecilizare” nu mai vine doar de sus în jos, ci e întreținută și din interior. Mulți par să nu mai dorească un sistem sănătos, ci doar avantaje personale, confort imediat, distracție continuă. Am ajuns să fim, cum spunea un scriitor, „o colonie de consumatori fără memorie și fără idealuri”. Dacă înainte ni se cerea să stăm drepți în fața minciunii, acum suntem ademeniți să ne așezăm confortabil în ea.În concluzie, „epoca de aur” a fost o lecție dură, dar clară. Ce trăim azi este o stare difuză, periculoasă prin ambiguitatea ei, în care degradarea nu mai are chipul unui dictator, ci se ascunde în zâmbete politice false, în ecrane luminoase și în promisiuni strălucitoare, dar goale. Dacă atunci credeam că mai rău nu se poate, realitatea de azi ne demonstrează că întotdeauna se poate mai rău, mai subtil, mai pervers. Și tot mai greu de trezit din această stare.

Ovidiu Vasile - Cluj-Napoca 2025