Până când?

Doamne, câte pătimesc,

Când toate mă sărăcesc,

N-am nădragi și nici obdele,

Numa grijă, numa jăle.

N-am cămeșă, nici suman,

Nu știu de-oi trăit vreun an,

Că-s lefter șî rupt în cur,

Domne, pă cine-să-njur?

Zdeară prunci sara-n casă,

Că nu au pită pă masă,

Iară când să hodinesc,

Mațăle le corăiesc.

Io, de muncă n-am fujât,

Da, domnii m-o pedepsât,

Că beu apa neplătită,

Din fântână-mi construită.

Amu, nu știu ce să zâc,

Tomna, să n-avem nimnic?

Să umblăm în cur gol,

Șî când merem pă ogor?

C-amu văd, c-așă-i regula,

Să-ți închidă domni gura,

Cu leji aspre, cu leji dure,

Și să-ți pună-n coste sule.

Nu-i bugăt, c-a-ta-i uzată,

Și-i ca rota desumflată,

Iar motorul nu mai mere,

Ș-ai rămas fără muiere?

Ești colduș, ești amărât,

Nimnic nu țî potrivit,

Stai acasă pă lăicioară,

C-ai rămas în puța golă.

Amu ești cum vre ministru,

Să fii smerit, să fii sinistru,

Să te joce cum vre dânsul,

Până ce te-apucă plânsul.

C-a veni vremea, măi frate,

Că nu-i mai ave bucate,

Nici pământ, da nici putere,

Și nici de la cine cere.

Că domnii ț-or vre taxare

Șî pă razăle de soare,

Iar de t-i uita la lună,

De prin carceră te-adună.

Domne, câte pătimesc,

Chiar de-s om, vreu să trăiesc,

Da, nu ca râma pân pământ,

Că-s făcut de Domnul Sfânt.

Autor Iacob Oniga,

cu toate drepturile ce decurg din lege.