Maluri mute

Pe sub podul adormit,

rezemat de maluri sparte,

trece un râu liniștit,

blând, cu mâinile la spate.

 

Sus, în salcia pletoasă,

stă luna cu șoldu-n mâini,

visătoare și frumoasă,

precum grâul copt în pâini.

 

Somnul de la ușa mea,

mângâie tâmple cărunte.

Noaptea, precum o cățea,

mi se-așează blând pe frunte.

 

Dincolo, un clopotar,

trage clopotul de limbă,

tăind zile-n calendar,

celui ce nu se mai plimbă.

 

Râul, curge liniștit,

spălând pietrele pe frunte,

pe sub podul adormit,

rezemat de maluri mute.

Puiu RĂDUCAN