Când am scris, imediat după 6 decembrie 2024, că anularea alegerilor prezidențiale este o crimă împotriva democrației, care, în istoria românească interbelică, de exemplu, a dus la dezmembrarea țării, am fost atacat de presa aservită sistemului și de ONG-iștii soroșiști.
Situația anulării alegerilor din România se complică
astăzi, mai ales că Departamentul de Stat al SUA a început o anchetă privind
anularea alegerilor prezidențiale din România în decembrie 2024, cu
posibilitatea unei anchete penale care să-i tragă la răspundere pe
organizatorii acesteia. După unele surse, anularea alegerilor prezidențiale din
decembrie 2024 a fost una dintre temele discuției Trump-Putin în Alaska.
Potrivit unei surse de la nivel înalt din administrația Trump, directoarea
Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, examinează acum un dosar
secret privind decizia anulării alegerilor din noiembrie 2024 din România. În
dosar ar fi implicați foști oficiali ai administrației Biden.
Toate aceste informații au speriat conducerea
sistemului din România, care nu este formată, în principal, din politicieni, ci
din unii șefi ai serviciilor secrete în funcție sau rezervă, cei care au permis
anularea alegerilor, postarea de marionete prezidențiale la putere în România
ultimilor ani. Decontul se apropie și va fi penal și pecuniar. De-a lungul
istoriei, sistemul de conducere din România a identificat soluții de
supraviețuire, măcar temporară. Vezi cazul 23 august 1944, când, din aliați ai
Germaniei naziste pe frontul de est în Rusia sovietică, am devenit, prin
întoarcerea armelor și arestarea mareșalului Ion Antonescu, cobeligeranți și
parteneri ai Aliaților în lupta contra fascismului. Astfel am recuperat
Transilvania, convingându-l pe Stalin prin armistițiul din 12 septembrie 1944.
De câteva săptămâni încoace, se întâmplă anumite
lucruri care arată că sistemul vrea să se reinventeze. De câteva săptămâni,
alesul sistemului Nicușor este trimis în pelerinaje ultra-ortodoxe la
mănăstirile în care, din 1990, se organizează evenimente cultural-spirituale
ale așa-ziselor organizații neo-legionare. Încercarea legitimării președintelui
sistemului, Nicușor Dan, ca patriot naționalist român, prieten și simpatizant
al neo-legionarilor este în plină desfășurare. Mai ales că a retrimis din nou
în Parlament cele trei legi Vexler, care cenzurau libertatea de expresie și
vulnerabilizau proprietățile statului român de după 1948, legi votate chiar și
de senatorii suveraniști, care sunt controlați parțial.
Deja membrii CCR încep să acuze autoritățile
statului că nu s-au informat corect în decembrie 2024 despre implicațiile unei
puteri străine, în speță Rusia, în campania electorală prezidențială, dovezi
care nu există, fiind doar un pretext politic al generalilor sistemului de a-și
păstra privilegiile și puterea nealterată. Judecătoarea CCR Iulia Scântei
recunoaște că nu are explicații clare pentru anularea alegerilor: „Poate alte
autorități ar fi trebuit să intervină și să detalieze mai bine. Poate trebuiau
să vină niște răspunsuri mai complete.” Judecătoarea a precizat că analiza
personală a cazului a fost complexă și a durat mai multe zile. „Cazurile de
fraudă derulate în ziua votării reprezintă ce poți sesiza cu privire la
nelegalitatea unui proces electoral”, a subliniat ea. Totodată, efectele unei
eventuale fraude trebuie să fie „o anumită amploare, respectiv să fie atât de
mare frauda, încât să ducă la schimbarea ordinii candidaților sau să altereze
rezultatul final”. Scântei a menționat că „Curtea a avut o decizie în care a
constatat că nu au existat fraude în ziua votării, care să fie contestate de un
competitor”. „CCR nu are competențe să analizeze modul în care își realizează
atribuțiile legale alte autorități ale statului, nici competența să fac o
verificare asupra modului în care CSAT a ajuns la o anumită constatare: Au
afectat procesul electoral prezidențial”, a explicat Scântei.
În concluzie, judecătoarea CCR dă vina pe alte
autorități și instituții ale statului, de la CSAT, ministerul de interne,
președinția de atunci și șefii serviciilor secrete. Acum câteva zile, ministrul
de Interne Predoiu a dat-o și el la întors, afirmând că interferențele străine
în procesul electoral nu sunt clare, iar e de rolul CCR să anuleze alegerile,
nu de ministerul condus de el și de „doi și un sfert”. Este clar că sistemul
este în vrie și încep vinovații să dea vina unii pe alții. Mai ales, candidatul
votat de români, Călin Georgescu, a spus că va urma „o toamnă grea, în adevăr”
pentru români. Așa că sistemul se află în plin proces de cosmetizare și
negocieri pentru un nou „23 august”, nu neapărat pentru a salva România în fața
lumii și ordinii internaționale, ci măcar să-și păstreze privilegiile
supra-legale de castă supra-privilegiată peste majoritatea românilor tăiați și
sărăciți. Nu m-ar mira o viitoare nuntă prezidențială la o mănăstire ortodoxă
și tot mai multă cenușă în cap pusă de liderii politici și instituționali
participanți la anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. E o
corectură politico-democratică necesară pentru salvarea statului român, care
este în junk la capitolul democrație în lume. În curând vom asista la noul „23
august”. Dacă șefii serviciilor istorice și autoritățile centrale ar fi avut
consilieri istorici autentici, nu de genul lui Boia, nu s-ar fi ajuns aici.
Lucrurile se derulează repede înaintea de „toamna grea, în adevăr”. E care pe
care… iar România trebuie salvată de la dezmembrare, înainte ca Putin să se
întâlnească cu Trump la Orban acasă la Budapesta.
Ionuț
Țene


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu