Amintire din anul 2008. Între oamenii de seamă care au trecut pragul redacției noastre a fost și Pătru Godja zis Pupăză. (În foto, cel cu clop). A venit cu desaga pe umăr să ne vadă și să ne facă un dar: un fus cu țurgălău. (Fusul cu nod care scoate sunete când gospodina îl învârte, pentru a nu adormi). Pupăză era din Valea Stejarului, la casa lui, turiștii făceau coadă pentru a-l vedea cum sculptează și pentru a lua de la el o ”cheie a dracului” (nod din lemn, ale cărui piese se desfac ușor și se pun la loc numai cu mare meșteșug). În jurul unei oiegi cu horincă, pe care tot el a scos-o din desagă, au început poveștile pe care le-ai fi ascultat trei zile, după care ai fi continuat să le asculți, fără să te plictisești, încă alte multe zile. Un om cu darul vorbirii cu umor și înțelepciune. Interlocutor pe măsură i-a fost colegul de redacție Gheorghe Peter, pe care-l mădăream Petăruț. (În fotografie, cel cu ochelari). Ne spune că atât de bine a învățat să sculpteze în lemn, încât ar sculpta și cu dosul palmei. Hâtru cum este, pe butoaiele în care ar încape cel mult cinci litri de horincă, a încrustat versurile ”Horincuță, be-te-aș, zău/ Da nu am bani în jașcău”. Și iar a mai ciocnit un pahar de horincă cu Petăruț, sigheteanul său. Tot cu vorbe de duh ne vorbește și despre invenția lui: bota fermecată. În capătul botii a făcut o scobitură, atât de mare încât să încapă doi deți de horincă. Scoate dopul din capătul botii și ne îndeamnă să bem horincă și din bota lui. Porțile cioplite de Pupăză nu au număr. Numărul țărilor pe care le-a vizitat, unde a dus și lucrări în care a încrustat geniul popular, se ridică la 13. Iese ușor din lumea glumelor cu tâlc și ne spune pe ton serios: ”Înainte de-a tăia stejarul, eu spun rugăciune, îmi fac cruce și îi cer iertare. Și îi promit lemnului că îi voi da viață”. Da, Pupăză, sculptorul popular de geniu, dădea viață lucrărilor sale. ”Plimbându-mă„ prin arhiva mea cu fotografii, m-am oprit la aceasta pe care o postez azi. Mi-e dor de Pupăză și Petăruț și nu știu cum aș face să-i trec Styxul înapoi, pentru a reînvia șirul povestirilor.
Text
și fotografie de Alec PORTASE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu