La ora actuală, în România, există o ciudată dihotomie. Pe de o parte avem nulitățile de la putere, minoritare și servind exclusiv interesele străine, care, pentru a-și justifica avantajele și măsurile tembele pe care le iau, ne amenință cu rușii. Dăm bani Ucrainei cu nemiluita pentru a nu fi vecini cu rușii, dăm Republicii Moldova energie pe gratis ca să nu cumva să se infiltreze rușii acolo, ne distrugem economia pentru că rușii, creștem birurile pentru că trebuie să cumpărăm arme care să ne protejeze de ruși s.a.m.d. Și, undeva pe-acolo, „nu-i citiți pe Diaconu și pe cei ca el pentru că sunt plătiți de ruși”. Admirabil, extraordinar! Aproape că te podidesc lacrimile văzând de unde răsar „suveraniștii adevărați”. Toată șleahta de imbecili a lui Soroș, toate scursurile idioate cu creierii prăjiți de propagandă, toate mormanele de proști care repetă inept orice slogan care li se dă, de la „muie PSD” la „vaccinul e sigur”, ei bine, toți ăștia sunt acum cu valorile naționale care trebuie apărate de „agresiunea rusă”. Care agresiune n-a fost, nu e și nu va fi!
Trecem acum în tabăra cealaltă, cei care li se opun
ăstora. Acolo, la extremă, vedem un alt curent: cei care se roagă să vină
rușii. Așadar, în această tabără temerea jigodiilor de la putere este temei de
„crescut aripi”. Oamenii aceia însă nu sunt nebuni și cu atât mai puțin
trădători de țară. Însă, din punctul lor de vedere, asta ar fi singura soluție
prin intermediul căreia s-ar putea salva țara de corupția generalizată care o
mănâncă de vie. Este, dacă vreți, „soluția Maestrul și Margareta” prin care
Bulgakov sugera o ieșire din iadul comunist, cu ajutorul diavolului. Ceva
similar se sugerează inclusiv în romanul „Sectanții” al lui Mamleev, anume acea
disperare față de sistemul opresiv în care chiar și diavolul devine digerabil,
interacțiunea cu el trăgându-te în afară, dându-ți posibilitatea să
experimentezi ceva mai puțin toxic decât crâncena realitate. Fix așa este ceea
ce percep acești oameni: sistemul corupt și dement este atât de intruziv încât
orice soluție e mai bună. Oamenii au ajuns să îmbrățișeze inclusiv ideea
propriei lor morți dacă știu că prin asta va muri perversul sistem împreună cu
stâlpii săi.
Dihotomia despre care vorbim este însă falsă. Și, ca
să înțelegeți exact, vă voi face o paralelă cu o situație imaginară. Un om vrea
să se însoare cu o fată deosebit de frumoasă, care-i luminează zilele de
fiecare dată când apare în proximitatea sa. Omul nostru este însă cuprins de
două sentimente: pe de o parte e îngrijorat că dacă apare vreo problemă în
organizarea nunții, aceasta i-ar putea produce dezamăgiri teribile ființei cu
care vrea să se căsătorească, iar, de partea cealaltă, se teme ca nu cumva
minunata ființă, după căsătorie, să se transforme într-o bașoaldă cicălitoare
și nesuferită. Ambele temeri ale sale însă sunt false întrucât el nu ține cont
de un element cât se poate de clar și evident: sub nicio formă, acea fată
frumoasă pe care o visează el, nu vrea să se mărite cu el, având o relație
intensă cu altcineva, prezumtiva căsătorie fiind doar rod al dorinței și
imaginației sale. Așadar, întregul scenariu al căsătoriei se petrece strict în
mintea lui! Iar asta îl supune unei intense activități mental-emoționale
absolut inutile.
Cam la fel e și cu amenințarea rușilor. Dihotomia pe
care o întâlnim în societatea noastră este una falsă întrucât pornește de la o
fantezie, anume aceea că rușii vor să cucerească pe cineva. Dacă Putin ar fi
vrut să cucerească Ucraina oare s-ar mai fi auto-iluzionat în inutilele
acorduri Minsk în care a sperat că ucrainenii și europenii se vor ține de
cuvânt? S-ar mai fi retras de la periferia Kievului în urma Acordului de la
Istanbul? Cât de tembel trebuie să fii ca să crezi că o țară care se întinde pe
două continente, care are resurse naturale pe care nu le poate exploata singură
și care are propriile sale probleme interne, s-ar înhăma să mai cucerească și
alte teritorii. De ce? Ca să ce? Se vede de la o poștă că e retorică ieftină,
demnă de proști precum Mucușor, Bolojan, Ursula și restul idioților care ne
invadează spațiul public, agresându-ne cu imbecilitatea lor.
„Dar rușii au mai făcut-o în trecut? Ai uitat ce s-a
întâmplat după Al Doilea Război Mondial?” – vor urla imediat tefeleii ca din
gură de șarpe. Păi ce s-a întâmplat, isteților, după Al Doilea Război Mondial?
S-a stabilit o lume bipolară. Inițial multipolară, întrucât la masa
învingătorilor se aflau și Franța și Anglia, imediat ulterior transformându-se
într-una bipolară întrucât cele două participante s-au transformat de bunăvoie
în servante ale SUA, cedându-și ceea ce obținuseră către SUA. Uitați oare că
noi am fost cedați rușilor de către „anglo-franco-americani”? Dar de ce s-a
întâmplat așa? Pentru că în orice aranjament îți stabilești zone tampon în
jurul granițelor tale. Iar Europa de Est a fost o zonă tampon. Vă întreb însă o
chestiune esențială: nu e ciudată isteria cu „ocupația rusească” despre care
vorbesc mai marii zilei în condițiile în care România a fost singura țară din
Europa de Est care nu a avut baze militare rusești pe teritoriul său??? Culmea,
această isterie este întreținută de odraslele celor care au fost aduși de ruși
pe tancuri și instalați aici cu forța, fiind îndepărtați din pozițiile cheie
după ce armata rusă a părăsit teritoriul României! De-aici și ura lor viscerală
față de Ceaușescu!
Există un capitol interesant al istoriei, cel în
care, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Stalin este întrebat de
camarazii săi: „De ce să ne oprim la Berlin când drumul e deschis până la
Canalul Mânecii?”. Întrebării, Stalin i-a răspuns scurt: „Ar fi o aventură;
poporul sângerează, armata e epuizată!”. Cu alte cuvinte, esența era simplă:
interesul lui Stalin ținea de popor și armată, iar aventura nu era justificată
întrucât, pentru același popor și aceeași armată deja avea un „cordon de
siguranță” asigurat de poziția înaintată a Armatei Roșii.
Dacă atunci nu era vorba de stăpânire – studiați
câte concesii era obligată să facă URSS în comerțul CAER – de ce ar mai fi acum
vorba despre stăpânire? Cine e nebun să ia în primire un teritoriu cu o
populație ostilă? Asta mergea în Evul Mediu, când îi treceai pe toți prin foc
și sabie, nu mai merge acum! S-a văzut ce brânză a făcut URSS-ul în Afganistan,
ulterior văzându-se ce brânză au făcut SUA în Afganistan. La ce să ocupi un
teritoriu? Să-ți secătuiești apoi resursele doar pentru a-l ține?
De ce credeți că Rusia s-a mulțumit de trei ori cu
negocierile de pace cu Kievul? Două Acorduri Minsk plus cel de la Istanbul, în
urma cărora a răsuflat ușurată că scapă de beleaua unui război? Presupunând că
armata ucraineană s-ar retrage de pe poziții, credeți că Rusia ar ocupa
Ucraina? Aiurea, mai mult de Odessa și linia Niprului nu ar merge, iar de-a
lungul Niprului nu s-ar instala, ci ar crea republici cărora le-ar garanta
independența și granițele. De ce? Pentru că nu are sens să-ți iei alte belele
pe cap în condițiile în care cu totul altele sunt prioritățile momentului.
Dacă există o disperare a Rusiei, aceea nu este că
pierde războiul din Ucraina, ci că acest conflict inutil o face să bată pasul
pe loc. Așadar, amenințarea că „vom fi vecini cu Rusia” e o imbecilitate
absolut ineptă. Culmea, ni se spune că pentru a nu ne învecina cu Rusia trebuie
să trimitem trupele noastre în Ucraina unde … se vor învecina cu Rusia! Cât de
prost trebuie să fii astfel încât să înghiți o asemenea brașoavă?
Mai e un element care trebuie clarificat: cine e
vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat înainte de 1989 în România? Rușii? Da,
putem spune că, atâta timp cât armata sovietică s-a aflat aici, rușii au fost
de vină. Nu trebuie însă să uităm că și atunci, mulți dintre cei care se aflau
la putere, alături de „vorbitorii în limbi” erau români sadea, așa cum șefii de
pușcării, în majoritatea lor, erau tot români sadea. Dar trecem peste acea
perioadă și ne întrebăm: de cine era condusă România, nu de români? Acum cine
asuprește România, cine o supune unui regim de slugărnicie infectă față de
interesele străine, nu românii? Mucușor nu e român? Bolovan nu e român?
Ciolacu, Ciucă, Cîțu, băsescu, boc, ăștia n-au fost români? Coldea nu e român?
Toți idioții de-atunci și de-acum au fost și sunt români. Așadar, indiferent de
forma de ocupare a țării, vinovați nu-s străinii, ci uneltele autohtone care,
mult prea repede, măresc miza pentru a fi ei la butoane. Așadar, buba majoră nu
e acolo, ci aici.
Revenind acum la situația internațională și la
dihotomia noastră internă, n-avem a constata decât că, asemeni omului care vrea
să se însoare, noi nu conștientizăm că Rusia nu are absolut niciun gând să
cucerească pe cineva pentru că scop mai idiot decât acesta nu există în
contextul actual. A pretinde că ditamai colosul visează la „raiul
carpato-danubiano-pontic” nu poate fi decât un semn de prostie. Ceea ce însă se
poate întâmpla, dacă tot insistăm, este să ne distrugă. Asta da, se poate: dacă
într-adevăr devenim deranjanți pentru ei, chiar și din poziția noastră de
purice obraznic, ne putem trezi cu câteva rachete care să ne întoarcă pe undeva
prin comuna primitivă. Dar altfel, să vină aici și să-și pună conducere, să-și
aducă trupe și să facă alte eforturi, niciodată! De ce?
Ceea ce nu înțelegem e că lumea s-a schimbat
radical. Cu totul altele sunt imperativele momentului. Este pentru prima dată
în istorie când „sculele” pentru a face o societate aproape perfectă, sunt pe
masă, la vedere, disponibile absolut oricui. În momentul în care le înțelegi,
le poți pune să lucreze pentru tine. Dacă însă rămâi ca un prost, tributar
trecutului, pe care oricum nu l-ai înțeles, ceea ce rezulta e simplu de intuit.
Autor:
Dan Diaconu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu