Este o vorbă din bătrâni care spune că ploaia aduce belșug, iar curcubeul noroc. Pe o vreme ploioasă, la început de toamnă 2025, am plecat împreună cu Jeni Dicu, Luci și Vasile Trușcă spre Drăgășani, orașul dintre vii, orașul cu parfum de nostalgii, cum a mai fost denumit, locul de obârșie al domnului scriitor, renumit și apreciat Om de cultură, Al. Florin Țene. La zi de mare sărbătoare culturală, Ziua Limbii Române, jurnalistul, neobositul scriitor vâlcean, era onorat în urbea sa natală, un eveniment de mare importanță pentru cultura vâlceană, dar nu numai. Această manifestare de suflet, o recunoaștere normală a muncii depuse de domnul Țene în slujba scrisului, a culturii, a constituit pentru domnia sa, un moment profund emoționant. În sala de spectacole, devenită neîncăpătoare pentru drăgășenenii veniți să-și cunoască și să-și aprecieze personalitățile, familia Titina și Al Florin Țene, însoțiți de cei doi fii ai lor, Florinel și Ionuț, ca doi stejari falnici, de familia Cristina Eufrosina și Ion Bolocan, au pășit cu sfială și modestie, așa cum sunt în general Oamenii valoroși. Într-un cadru festiv, emoționant și plin de semnificație, domnul primar Costinel Stoica a oferit diplome și titluri de „Cetățean de Onoare” pentru trei fii ai municipiului Drăgășani, personalități de excepție care au contribuit remarcabil la promovarea valorilor românești pe plan național și internațional. Domnul Gheorghe Condei, reputat cercetător și creator al soiului de strugure de masă „Victoria” – cel mai cunoscut soi românesc din lume, omologat în 1978 – a fost distins post-mortem pentru contribuțiile sale extraordinare în domeniul viticulturii. Domnul profesor Constantin Ceaușu și-a dedicat întreaga viață și activitate artei și culturii muzicale românești, dar a reprezentat cu mândrie Drăgășaniul peste hotare. Domnul AI. Florin Țene, este cunoscut ca scriitor prolific și figură emblematică a literaturii române contemporane – poet, dramaturg, filosof, jurnalist și istoric În calitate de Președinte al Ligii Scriitorilor Români și membru al Academiei Americane Române de Artă și Știință, acesta a promovat cu devotament valorile literare autentice. Despre opera vastă a domnului Țene s-a scris și se va scrie multă vreme. A fost și este apreciat atât în țară cât și peste hotare. Am avut șansa să cunosc familia Țene cu mulți ani în urmă, să descopăr doi oameni pe cât de talentați pe atât de modești. Se spune că locurile natale sunt locuri sfinte pentru fiecare dintre noi. Născut și crescut în Drăgășani, căsătorit cu doamna Titina, care a copilărit în localitatea Șușani, petrecând o parte o parte a tinereții pe acele meleaguri pline de viță de vie și ,, vin de razachie ’’, domnul Florin Țene a purtat și poartă în prea plinul inimii sale frumusețea și nostalgia acelor meleaguri de poveste. Ori de câte ori vorbește despre orașul copilăriei, ochii i se umezesc de bucurie și emoție. Dorul de locurile pe unde odinioară și-a purtat pașii, banca unde a iubit prima dată, liceul unde a învățat carte pentru a-și împlini visele, locul casei părintești unde acum este o fântână , le-am vizitat împreună și am ascultat poveștile de o viață ale familiei Titina și Al. Florin Țene. În scrierile domnului Țene ,, orașul dintre vii ”, este descris și împodobit în cele mai alese cuvinte. Așezat în dreapta Oltului, botezat de romani Alutus, municipiul Drăgășani, a fost castru roman Rusidava, localitate ce s-a aflat pe unul din drumurile romane care făcea legătura între castrul roman Sucidava (Celei – județul Olt), castrul roman Rusidava în raza municipiului de azi, castrul roman Arutela (Călimănești – județul Vâlcea) și continua către Transilvania. Acest drum și traseul său este atestat de Tabula Pentingeriana (hartă romană ).Mai târziu această localitate, a devenit, de-a lungul vremurilor, “Podgoria Voievodală a Banilor Oltenilor”, cum specifică scriitorul Teodor Barbu în volumul “ Drăgăşani între legendă și adevăr“( Editura Kitco, 2014).
Numele acestei localități este consemnat, pentru prima oară, în hrisovul din 7
iunie 1535, scris în limba slavonă, din timpul voievodului Vlad Vintilă din localitatea
Slatina. Drăgășaniul este cunoscut pentru viticultura sa, dar și pentru felul
în care îmbină tradiția cu modernitatea, menținându-și în același timp valorile
culturale și istoria sa diversă. Cunoscând dragostea familiei Țene pentru
aceste meleaguri de poveste, am depus la Primăria Drăgășani un dosar cu opera
marelui scriitor Al. Florin Țene și propunerea de a fi declarat cetățean de
onoare. Când Dumnezeu voiește, Omul reușește. În primăvara anului 2025, cererea
noastră a fost analizată și aprobată. Din motive obiective ceremonia de
acordare a distincției care certifică această onoare, s-a amânat până pe data
de 31 august 2025. Nimic întâmplător, la această dată este sărbătorită Ziua
Limbii Române, eveniment inițiat și realizat cu ani în urmă de cei trei mari
Oameni de cultură : Corneliu Leu, Al. Florin Țene și Ligia Diaconescu. Festivitatea
de premiere a fost bine gândită și frumos organizată. Eu împreună cu Luci
Trușcă am avut onoarea de face „o laudatio” domnului Al. Florin Țene. O poetă,
Titina, un istoric – cercetător, Ionuț, un operator de imagine la o televiziune
națională, Florin, nepoți și nepoate, sunt comorile domnului Țene. De-a lungul
anilor, a primit numeroase distincți și diplome, dar privindu-i chipul radiind
de bucurie pe scenă la Drăgășani, am înțeles cât de important era pentru domnia
sa, acel moment. Înconjurat de familiei, împreună cu prietenii, alături de
oameni de cultură, domnul Al. Florin Țene era cu adevărat fericit și împlinit. Evenimentul
a fost întregit de momente artistice deosebite, susținute de tinere talente de
la Clubul Copiilor – recitaluri de poezie, cântece și dansuri tradiționale care
au adus emoție și bucurie în rândul participanților. Privesc încântată
spectacolul iar în minte îmi răsună versurile poeziei – Poetul, de Al. Florin
Țene :
S-a întors poetul în satul natal
Cu toate păsările lui zburătoare
Acelaşi râu îi aduce la mal
Amintiri din clipe arzătoare.
S-a întors poetul pe strada copilăriei
Şi e o altă adresă pe casa lui
Bronzul toamnei sună în frunza viei
Şi galbrnul scrisorilor a trecut în gutui.
…Ceaţa timpului, val după val,
peste nuci încet se lasă
prin inimile oamenilor din satul natal
trece poetul, amintire, spre casă…
Frumoasă clipă, minunat moment !
Zenovia Zamfir



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu