Ioan Dragoș, la aniversare – 70

                                                        de Gheorghe Pârja

Cu Poetul Ioan Dragoș am o întâmplare miraculoasă. Era într-o seară de septembrie, când Poetul îmi propune o întâlnire inedită. Pur și simplu să stau la masă cu însuși Ulise. Întâlnirea a avut loc într-o bucătărie cosmică. La o masă erau trei scaune. Recunosc, am avut emoții marine. Ne-am pus la taifas. Fiecare cu poveștile lui. Eu am vorbit despre Valea Mătrăgunii, Ulise despre aventurile lui de pe mări și oceane, cu marile lui încercări, iar Poetul scria poeme. Apoi a vorbit prin vers. Așa s-a născut o admirabilă carte despre Ulise în acea bucătărie tapetată cu poeme. La despărțire, Ulise mi-a oferit un papirus din Ithaca, pe care era un text scris chiar de mine. L-am recunoscut. Un text potrivit pentru aniversarea Poetului Ioan Dragoș, din această lună septembrie. Așa că-l acordez ca pe o vioară.

Când zidesc un edificiu de cuvinte, și cred că el nu se învechește, îi reiau înfățișarea, având grijă să-l mai împodobesc precum sunt caii la nuntă. Așa am procedat și acum, deoarece Poetul Ioan Dragoș este o constantă valorică, din când în când fiind surprins de povara uimirii. Este ca un râu care nu are afluenți. De aceea curge constant prin poezia românească. După atâta vreme, petrecută prin lume, mi-am dat seama că în nomenclatorul de meserii, cea de scriitor nu există. Fiecare autor, care-și pune numele pe o carte, are o diplomă de absolvire dintr-un domeniu care-i asigură existența. Scriitorul, de obicei, nu trăiește din scris. Cu foarte puține excepții. Și atunci apare întrebarea: de ce scriem?

Răspunsul este cuprins într-un miracol. Deoarece scriitorul funcționează cu talent, har și chemare pe cărări necunoscute. Cu multă trudă, în tăcere. Pentru acest text, am vrut să-l întreb pe Poetul Ioan Dragoș, licențiat al Facultății de Drept, de ce scrie? Am renunțat, fiindcă singurul răspuns sunt cărțile publicate prin ani. Nu puține, ci multe, care au marcat timpul poetic românesc contemporan. Cu fiecare carte, scriitorul dă un examen. În fața cititorilor, a criticii, dar se privește și în oglindă. Cine se ia în serios, știe că fiecare dintre cele trei probe sunt extrem de severe. Ele îți arată calea și mirarea.

Poetul Ioan Dragoș a trecut prin rigoarea acestei justiții lirice. Trece și acum, deoarece creația nu încetează să-i bată la ușă. El s-a ivit în lumea poeziei românești ca un “delicat poet, capabil de inefabilă reflecție lirică.” Pașaportul de intrare în Țara Poeziei a fost semnat de criticul Nicolae Manolescu. Odată intrat pe teritoriul liric, Ioan Dragoș a început să ridice piramide de cuvinte, de idei. Eul liric, cu vocația modernității, este ispitit de idealitate care se reflectă într-un plan poliedric. O viață din pustie, dar și o ordine de cazarmă. A trecut, într-un fel unic, prăpastia dintre timpurile verbului, ca un adevărat cavaler al triunghiului. Adică har, talent și chemare.

Ca un om al dreptății, orice dezertare a spiritului, necesară poeziei, este notată într-o foaie de observație. Document necesar pentru navigarea pe valurile limbii române, pentru a nu coborî sub nivelul mării. Unde zace, în uitare, corabia lui Ulise. Celebrul erou a fost aruncat, de o furtună lirică, chiar în bucătăria autorului, unde m-am întâlnit cu el în acea seară de septembrie. Cred că era o zi de 13. Ca un constructor dibaci, Poetul Ioan Dragoș, înainte de orice înălțare poetică, întocmea un studiu de oportunitate. Grija asta l-a făcut cunoscut în mai multe teritorii lirice pentru iscusința cu care folosea uneltele, până în cele mai mici amănunte. Cu o intuiție, demnă de toată lauda, a știut să traverseze sezonul de presiune, însoțit de poeme premiate la concursuri de proză.

Ca un devotat slujitor al cuvântului, ca un consul la ambasada Poemului, a întocmit fișa postului pentru fiecare idee care s-a născut în fluxul și refluxul semințelor de busuioc. Așa am traversat și eu pădurea luxuriantă în care se înlănțuie lianele ademenitoare cu timiditatea rădăcinilor încâlcite. La umbra unui stejar, am devenit copistul unor aprecieri critice, spuse prin vreme, despre poezia lui Ioan Dragoș. Vorbeau cei pricepuți despre expresia pregnantă a versului izbitor, despre poeme lapidare și inteligente, despre metafora largă, protocolară, despre fișa clinică a realului. Și multe aprecieri ziditoare care nu încap în acest text.

Eu cred că poetul a fost matur din tinerețe, a montat fiecare cărămidă în poem, pentru splendoarea construcției. A impus în discursul liric o justiție a poemului, adică justa valoare a lui. Umbra lui Ulise mă face să cred că Ioan Dragoș are o Penelopă care țese, în continuare, cu măiestrie pânza creației lui. Poetul trudește în lumina inspirată a nopților. La umbra marilor maeștri. El este întruchiparea harului. Mă aflu în dreptul zilei de 13 septembrie. Este ziua când se sting incendiile din sufletul adolescenților cu stropii cuvântului. Este ziua când Poetul celebrează bogăția de fantezie lirică. Nu uit botezul poetic, săvârșit de scriitorul Geo Dumitrescu în urmă cu aproape o jumătate de veac în revista „Luceafărul”: „Sunt pagini în care se pășește cu dreptul în poezie, promisiuni consistente și perspective favorabile”.

Despre creația lui au scris critici cu simțul valorii: Nicolae Manolescu, Laurențiu Ulici, Petru Poantă, Radu Călin Cristea, Constanța Buzea, Valentin Tașcu, Z. Cârlugea, Dan-Silviu Boerescu, Augustin Cozmuța, Cristina Cîrstea. Lista este mai lungă. Pentru a înstruța acest text, cu un abur de pe stele, i-am recitit poemele unei antologii. Este un poet cu un univers poetic admirabil, un poet cult, care a știut să fugă de modele. Pentru mine, acesta este poetul adevărat. Cum Ioan Dragoș este. Dacă el se răsfrânge în tumultul prezentului, ochiul liric privește spre oglinzile inefabile, darul divin pentru poezia lui.

A venit pe lume în 13 septembrie, în urmă cu 70 de ani. La mulți ani, distinse prieten și confrate de Cuvânt! Îți spun cu două zile întârziere. Că astăzi mi-a venit rândul la scris. Îți apreciez mult, și discret, valoroasa ta aventură spre sărbătoarea Cuvântului. Și spre cinstirea Maramureșului liric. Al Nordului nostru Literar. Dacă-l vedeți într-o caleașcă trasă de fluturi, să-i cereți ultimul volum încă nescris. Că nașterea este un strigăt de luptă pentru poezie.