În urmă cu șase ani, m-a invitat să-l însoțesc într-un loc, unde să ne mai alinăm dorul de Cavnic. Unde el a muncit, ca geolog, câteva decenii. Și unde eu am trăit ani frumoși ai copilăriei și adolescenței. În curtea Minei Bolduț, cu tot aspectul ei dat de distrugeri, am pășit ca într-o biserică... Ne-a însoțit Virgil Medan, prietenul nostru căvnicar. Apoi am urcat și la Puțul Mălnaș, cel săpat cu sudoare câtă n-ar curge pe râul Cavnic nici în zece ani... Puțul a fost distrus de către inconștienți, a fost astupat cu pietre și pământ săpate cu escavatorul... Am urcat și la Gaidoș, unde brazii își scuturau cetina de vuietul strigătelor ”Hai Minerul!” (Echipa de fotbal a Cavnicului). A vrut să revadă și Calvaria. (Prima fotografie. În a doua fotografie, prietenul despre care scriu aici este primul din dreapta și am făcut-o de ziua lui Nicolae Dicu, împlinea 85 de ani, fost director al Minei Cavnic și al Centralei Minelor, fost și ministru al Minelor).


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu