În urmă nu cu mult timp, președintele Republicii Franceze, globalistul Emmanuel Macron, era pe cai mari. Acum trei ani, trei ani și ceva, statul francez preluase practic ștafeta de la o Germanie care intrase în cădere liberă după trecerea în uitare a cancelarului Angela Merkel, pilota o Europă cu un singur motor — marele vis al lui Charles de Gaulle —, făcea și desfăcea jocurile în întreaga Europă. Și, în această calitate, s-a deplasat la Kremlin pentru a negocia nu o dată, ci de două ori, cu președintele Federației Ruse, la începutul războiului declanșat de acesta împotriva Ucrainei. Și praful s-a ales din toate demersurile lui Emmanuel Macron.
Au fost, desigur, așa cum semnalam mai sus,
importante demersuri de politică externă, cele mai relevante fiind circumscrise
tentativei președintelui Republicii Franceze de a negocia cu succes încheierea
războiului declanșat la ordinul lui Vladimir Putin împotriva unei Ucraine care
se pregătea de zor să intre în Uniunea Europeană și în NATO. Cei care știu cât
de cât istorie presupun că au fost uimiți văzându-l pe președintele Macron
rămas singur, la butoanele Uniunii Europene, la Kremlin, la capătul unei mese
lungi și având în spate, în mod umilitor, un tablou care evoca înfrângerea
Franței napoleoniene de către Petru cel Mare. Acesta s-a deplasat nu o dată, ci
de două ori în capitala Federației Ruse, exprimându-și speranța și credința că
liderul de la Kremlin va ceda în fața persuasiunii, dar și a măreției liderului
de la Paris. Nu a fost să fie. Emmanuel Macron s-a întors la Paris din cel mai
important demers diplomatic al carierei sale politice cu coada între picioare.
Iar Europa cu un singur motor, cel francez, a intrat în vrie, trăgând, într-un
fel sau altul, după ea întregul continent.
Indiscutabil, la trei ani distanță după ce a eșuat
în demersurile sale pacificatoare, Franța lui Emmanuel Macron a intrat într-o
criză profundă, care nu este numai de politică externă, ci, iată, și de
politică internă. Întreaga arhitectură de tip progresist și globalist, în baza
căreia Palatul Élysée dirijează politica internă și externă a Republicii
Franceze, s-a prăbușit. Iar acum nu asistăm decât la actul final al unui
sfârșit previzibil.
A eșuat și cea de-a cincea tentativă a încă
liderului de la Paris de a instala în fruntea guvernului un premier de stânga.
Acesta nu a rămas la butoane decât două zile și, culmea ridicolului, la
rugămintea șefului de la Palatul Élysée, a acceptat să-și amâne demisia, în mod
ridicol, cu câteva ore. Ca să ce? Pentru ca, între timp, plimbându-se ca Vodă-n
lobodă pe malul Senei, Emmanuel Macron să găsească o soluție. Dar o soluție nu
există.
Conform ultimului sondaj de opinie, dacă ieri ar fi
avut loc alegeri, R.N. ar fi obținut 32%, U.F.P. 25%, E.N.S. 15%, L.R. 12%,
alții din stânga 5% și alții din dreapta 2%. Un adevărat dezastru! O situație
literalmente fără ieșire. Numărul locurilor în Adunarea Națională este de 577,
iar o majoritate presupune o alianță care să strângă 289 de parlamentari.
Misiune, în acest moment, imposibilă. Întreaga stângă — repet, progresistă,
neomarxistă și globalistă — păstorită de Emmanuel Macron se destramă din toate
încheieturile.
Și atunci, ce mai rămâne dincolo de eșecul răsunător
și umilitor înregistrat de președintele Republicii Franceze la Kremlin, în urmă
cu trei ani și ceva, pe vremea când acesta se credea nu numai stăpânul Europei,
ci și unul dintre principalii arhitecți ai lumii, în tandem și nu secondându-l
pe Joe Biden? Soluționarea conflictului extrem de periculos din Europa, generat
de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a fost abandonată de către Macron și
lăsată exclusiv în mâna lui Donald Trump, cel atât de mult disprețuit și anatemizat
în trecut de liderul Republicii Franceze, care și-a imaginat câțiva ani că stă
ferm la butoanele Uniunii Europene.
Se rostogolește peste el situația internă. Franța se
confruntă, în urma administrației Macron, ca o consecință directă a gravelor greșeli
pe care acesta le-a comis în materie de politică internă, cu o criză economică
și financiară de mari proporții. Practic, nemaiîntâlnită cel puțin în ultimele
decenii. Republica multiculturală, progresistă, cea care și-a deschis porțile
cu o generozitate vecină cu prostia, în beneficiul milioanelor de imigranți
veniți din coloniile abandonate, pierdute și devenite, în cea mai mare parte,
ostile, sucombă sub ochii Europei și ai întregii lumi. Situația a scăpat
literalmente de sub control. Și dramatic este că nu se întrevede nicio soluție.
Teoretic, în litera și spiritul Constituției
Franceze, cel care zilele trecute se plimba buimac pe malul Senei nu dispune
decât de câteva soluții, fiecare mai proastă decât celelalte. Prima este ca,
după cel de-al cincilea eșec, să-l încerce pe al șaselea. Să mai nominalizeze
un personaj care să încerce, la fel de inutil, să strângă o majoritate pentru a
forma noul guvern. Evident, tot din rândul formațiunilor politice de tip
progresist, care au împins Republica Franceză spre un eșec care nu numai că
devine istoric, dar antrenează spre faliment întreaga Europă. Demersul ar fi cu
totul și cu totul inutil, singurul câștig constând în faptul că încă un
personaj al faimoasei Republici Franceze va fi apelat pe viață cu apelativul
„domnul prim-ministru”.
O altă soluție, care, dacă va fi adoptată, va fi și
ea sortită eșecului, este nominalizarea, în fine, a unei personalități de
dreapta. Din opoziție. Dar nici această variantă nu are sorți de izbândă.
Dezastrul real al Republicii Franceze este că, în acest moment, nici opoziția
nu este capabilă să strângă o majoritate. Mai poate decreta Emmanuel Macron
dizolvarea Adunării Naționale — a Parlamentului — și organizarea, spre
sfârșitul anului, a unor alegeri anticipate. Probabil că aceasta va fi soluția
de compromis. Pentru că, altfel, nu mai rămâne decât ceea ce solicită strada:
demisia președintelui Republicii Franceze și inițierea de noi alegeri
prezidențiale.
Oricare ar fi sfârșitul acestei drame naționale,
care reverberează în întreaga Europă, un fapt este cert: Emmanuel Macron a
eșuat lamentabil atât în demersurile sale de politică internă, cât și — ceea ce
este mai tragic pentru noi toți, europenii — în inițiativele de politică
externă. Cum, necum, în acest moment, România a ajuns, cum se spune în popor,
fiica ploii! Nici Bolojan și nici Nicușor Dan nu mai au niciun fel de protecție
în materie de politică externă. Și nici măcar în ceea ce privește politica
internă, care, până de curând, era butonată de la Palatul Élysée.
Cum Dumnezeu se va putea reseta în zilele următoare
România pentru a se repune pe alte șine de politică internă și externă? Echipa
de consilieri de la Cotroceni, nominalizată ieri, este — atenție — în
totalitate în contrasens cu evoluțiile politice la nivel european și global. Ca
să nu mai vorbim de faptul că aceste ultime nominalizări pun definitiv capăt și
parteneriatului, mai mult, mai puțin sau deloc strategic, cu Statele Unite.
Autor:
Sorin Rosca Stanescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu