miercuri, 31 decembrie 2025

Constituția și referendumurile se încalcă sub scuza necesității...

În 2019 am denunțat referendumul lui Klaus Iohanis pe justiție ca fiind exclusiv politicianist, strict electoral, populist și, mai ales contraproductiv pe termen lung.

Atunci majoritatea s-a lăsat încă o dată dusă de nas și a crezut că votează pentru principii când în realitate doar întărea capitalul electoral al lui Klaus Iohanis și atât.
E perioada în care se impusese un moratoriu parlamentar și guvernamental pe orice modificare la codurile penale. Adică exact acel moratoriu care a dus în cele din urmă la apariția problemei prescripției raspunderii penale, pentru simplul considerent că până în 2022 nimeni nu a avut curaj sau posibilitatea politică de a modifica reglementarea prescripției în Codul penal așa cum ceruse CCR încă din 2018 (obligația trebuia îndeplinită, constituțional, în 45 de zile, s-a făcut după exact 1374 de zile!)
Referendumul din justiție a interzis, prin întrebarea a doua, ordonanțele de urgență în domeniul organizării judiciare.
Ieri, Guvernul a emis o ordonanță de urgență exact în dome
niul organizării judiciare (Legile 303/2022 si 304/2022), într-o situație în care chiar era obligat să reglementeze de urgență. Solicitarea e a CSM, iar Ministerul Justiției și Consiliul Legislativ au ignorat neconstituționalitatea crasă, pentru că urgența chiar o impunea.
Trăim în țara în care constituția și referendumurile se încalcă sub scuza necesității.
Asta pentru că avem o populație manipulată extrem de ușor de politicieni sub acoperirea mantrei populiste a "independenței justiției". ONG-urile care în 2019 incriminau cu mânie orice modificare a codului penal și umpleau Piața Victoriei de mulțimi revoltate sunt exact cele care acum doresc să le umple din nou pentru mize exact contrare, împotriva justiției, dar desigur în numele aceleiași mantre rostite obsesiv, independența justiției.
Cei care susțineau agresiv Referendumul lui Iohanis, pentru că lovea în Liviu Dragnea și în PSD și îi asigura acestuia al doilea mandat, tac acum, pentru că Ilie Bolojan e al lor. Doamne ferește să fi fost un premier PSD-ist, urgia se pornea!
(Adrian Toni Neacșu, avocat, pe Facebook)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu