luni, 8 decembrie 2025

MIND Monday - despre... AJUTOR

 

Bună Dragos Gelu,

Sunt multe feluri în care ne putem defini:
„suntem ceea ce mâncăm”„suntem ceea ce gândim”
Dar există o perspectivă pe care o ignorăm deși ne influențează poate cel mai mult:
suntem ceea ce facem în mod repetat.

Astăzi te invit să te privești prin lentila obiceiurilor tale.

Obiceiurile sunt ca apa: invizibile, silențioase, dar modelatoare.
Așa cum apa sapă în timp forma stâncilor, tot așa obiceiurile îți sapă direcția vieții.
Îți influențează alegerile, deciziile, reacțiile și rezultatele — chiar dacă nu le vezi, nu le simți și nu te gândești la ele zi de zi.

Iar partea dificilă este că, dacă nu le faci conștiente, te conduc ele pe tine.

Știi deja:
- un obicei prost nu dispare doar pentru că l-ai observat
- schimbarea cere intenție, efort și consecvență
- cea mai grea etapă nu este începutul — ci perseverența, până când obiceiul nou devine a doua natură.

De fapt, orice schimbare reală urmează un proces:
Conștientizare → Decizie → Instalare → Întărire

Eu însămi am eșuat de multe ori la ultima etapă, renunțând cu puțin înainte de a vedea transformarea.
Ce am învățat?
Ceea ce nu pot face singură, pot face cu sprijinul cuiva.
Uneori, adevărata maturitate este să recunoști că ai nevoie de ajutor și să știi cui să îl ceri.

Exercițiu de coaching: „Obiceiul care te redefinește”

Ia 10 minute, un caiet și răspunde sincer la aceste întrebări:

  1. Care este obiceiul care, dacă l-ai instala, te-ar face profund mândru/mândră de tine?
  2. Ce îți aduce în prezent obiceiul pe care vrei să-l schimbi? (chiar și un „obicei prost” are un beneficiu ascuns)
  3. Ce pierzi dacă îl păstrezi încă 6 luni?
  4. Cine ai deveni dacă ai instala noul obicei?
  5. Care este primul micro-pas pe care îl poți face în următoarele 24 de ore?
  6. De ce suport extern ai avea nevoie ca să nu renunți înainte ca obiceiul să se întărească?

Alege un răspuns profund la întrebarea de mai sus și transformă-l într-un angajament pentru următoarele 30 de zile.

O întrebare pentru tine:

Care este acel obicei care te-ar apropia cel mai mult de versiunea ta cea mai bună?

Cu prietenie,
Bianca


Am creat acest newsletter ca o sursă permanentă de idei și întrebări. Folosind constant această sursă, mintea ta se va îmbogăți cu gânduri noi, care vor conduce spre acțiuni și comportamente noi, care vor genera schimbări pozitive ce îți vor îmbogății viața.

Dacă îți place acest newsletter, fă-l cunoscut și prietenilor tăi! Dacă faci asta, eu îți mulțumesc!

Te poți dezabona oricând...

Cu prietenie,

Bianca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu