de Aurelia OANCĂ
Plânge iarăși țara, plânge iar pământul,
Se adună norii care rup cuvântul,
Plânge tricolorul, plâng și ochii vii,
Au murit degeaba sute de copii.
Au crezut
că-i bine să fii ca afară,
Nu știau că totu-i aranjat de-o fiară,
Care-n stăpânire vrut-a să cuprindă,
Țara noastră sfântă, până sus la grindă.
Am vrut
libertate fără să cunoaștem,
Că s-a pus scânteia când abia ne naștem
Și-au strigat cu patos, tonul să ni-l dea,
Să ieșim în stradă, fără a vedea,
Păpușari ce-n
umbră, cu jersee rupte,
Așteptau ca țara cu noi să se lupte
Și-au pus mâna-n grabă pe timona țării,
S-o conducă-n valuri pe întinsul zării.
Dar furtuni
cumplite încă ne lovesc,
Pentru că-n credință-ncet ne prăbușesc,
Și-au făcut din țară un deșert pustiu,
Vrând să nimicească tot ce încă-i viu.
Apoi să
culeagă dintr-un trup rănit,
Toată frumusețea, tot ce am iubit,
Să răstoarne brazda, bogății să fure,
Iar ca trupul nostru, bice să îndure!
19.12.2025

Am ajuns deja mai rau ca-n decembrie 1989! 70% din romani o duc mai prost! N-ai siguranta zilei de maine, nu poti sa-ti dai copiii la facultate daca n-ai bani! Tara a dost acaparata de noii securisti care au pus mana pe banii lui Ceausescu si camarila lui! Vedeti ce pateste Georgescu pentru ca spune lucrurilor pe nume?! Felicitari poetei pentru curajul de-a scrie aceste versuri!
RăspundețiȘtergere