Plânge iarăși Țara

                                              de Aurelia OANCĂ

 

Plânge iarăși țara, plânge iar pământul,

Se adună norii care rup cuvântul,

Plânge tricolorul, plâng și ochii vii,

Au murit degeaba sute de copii.

 

 Au crezut că-i bine să fii ca afară,

Nu știau că totu-i aranjat de-o fiară,

Care-n stăpânire vrut-a să cuprindă,

Țara noastră sfântă, până sus la grindă.

 

 Am vrut libertate fără să cunoaștem,

Că s-a pus scânteia când abia ne naștem

Și-au strigat cu patos, tonul să ni-l dea,

Să ieșim în stradă, fără a vedea,

 

 Păpușari ce-n umbră, cu jersee rupte,

Așteptau ca țara cu noi să se lupte

Și-au pus mâna-n grabă pe timona țării,

S-o conducă-n valuri pe întinsul zării.

 

 Dar furtuni cumplite încă ne lovesc,

Pentru că-n credință-ncet ne prăbușesc,

Și-au făcut din țară un deșert pustiu,

Vrând să nimicească tot ce încă-i viu.

 

 Apoi să culeagă dintr-un trup rănit,

Toată frumusețea, tot ce am iubit,

Să răstoarne brazda, bogății să fure,

Iar ca trupul nostru, bice să îndure!

 

19.12.2025