La hotarul dintre ani, când timpul pare să se oprească pentru o clipă și sufletul omului își caută din nou rostul, Biserica ne așează înainte o lumină puternică și blândă deopotrivă: Sfântul Vasile cel Mare.
Nu este o întâmplare. Noul an nu începe cu zgomotul lumii, ci cu chipul unui om care a învățat lumea să se îndrepte spre Dumnezeu prin rânduială, milă și adevăr.
Sfântul Vasile s-a născut într-o vreme frământată, în secolul al IV-lea, când Biserica era tânără, dar încercată de erezii, prigoane și dezbinări. A crescut însă într-o casă în care credința nu era doar rostită, ci trăită.
Mama sa, Sfânta Emilia, a fost temelia acestei creșteri tainice. O femeie de o credință adâncă, care și-a crescut copiii ca pe niște rugăciuni vii. Din ea s-au născut sfinți, episcopi, mărturisitori, dar mai ales o inimă mare, capabilă să poarte durerile lumii.
Vasile a fost strălucit învățat, cunoscător al filozofiei și al științelor vremii, dar a ales să pună mintea în slujba inimii. A înțeles că adevărata cunoaștere nu se oprește în biblioteci, ci coboară în suferința omului. Ca episcop al Cezareei Capadociei, a devenit reformatorul Bisericii nu prin rupturi, ci prin întoarcerea la esență: rânduială, disciplină, slujire.
El a așezat viața monahală pe temeiuri clare, a organizat comunități în care rugăciunea se împletea cu munca și ascultarea, a apărat dreapta credință împotriva arianismului cu fermitate, dar fără ură.
A lăsat Bisericii Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, una dintre cele mai adânci și mai cutremurătoare rugăciuni euharistice: un dialog al omului mic cu Dumnezeu cel nemărginit.
Dar poate cea mai vie moștenire a sa rămâne iubirea față de cei săraci. A ridicat așezăminte pentru bolnavi, flămânzi, orfani, adevărate „cetăți ale milei”, cum nu mai existaseră până atunci. Pentru Sfântul Vasile, credința care nu se vede în pâinea oferită celui flămând era o credință neterminată.
În umbra lui stă Sfânta Emilia, mama care a știut să modeleze caractere, nu doar destine. Ea ne amintește că sfințenia începe în familie, în rugăciunea spusă încet, în exemplul tăcut, în răbdarea de zi cu zi. Dacă Sfântul Vasile a fost mare în fața lumii, a fost pentru că a fost mic și ascultător în fața mamei și a lui Dumnezeu.
Urmările vieții sale se simt și astăzi. Ori de câte ori Biserica caută rânduială fără rigiditate, adevăr fără violență, milă fără slăbiciune, Sfântul Vasile este acolo, ca un reper sigur. Iar la început de an, el ne șoptește că timpul nou nu se măsoară în zile, ci în felul în care alegem să iubim.
De aceea, 1 ianuarie nu este o simplă sărbătoare din calendar. Este o chemare. Să începem anul cu inimă curată. Cu minte luminată. Cu mâini deschise și întinse.
Așa cum ne-a învățat Sfântul Vasile cel Mare, fiu al Emiliei, fiu al Bisericii, părinte al milostivirii și al rânduielii sfinte.
G.D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu