Dragi prieteni, după o muncă asiduă de vreo patru săptămâni susținute, am reușit să fac o traducere care e de fapt mai mult o adaptare după piesa „Der Talisman” (Talismanul) de Johann Nepomuk Nestroy, scrisă la 1840 (!), într-un limbaj vienez care s-a cam stins, așa cum vocabularul din „Ciocoii vechi și noi” este azi o relicvă lingvistică. Lucrările lui Nestroy nu s-au mai tradus în limba română! Este o muncă sisifică la care umorul trebuie reinventat, semantica trebuie adaptată, personajele trebuie revitalizate în contextul percepției contemporane. Am adaptat tot materialul în dialectul transilvănean, cu regionalisme și arhaisme pline de umor și de conținut metaforic. Spre exemplu, grădinăreasa Flora vorbește cu grădinarul Plutz: „Flora: (către Plutz) Da’ nu-i tăce’? Ț-oi da io mintenaș vreo două iertăciuni păstă tolcer, de s-a mira dințaroșu’ cum zboară dinți fără haramfogău! Și-apoi nici un felcer nu ț-a mai tomni gura din care tăt boscorodești. Ni măh la el... ” Toată piesa este condimentată cu astfel de replici. De ce fac acest anunț aici? Am speranța că interesul pentru o premieră națională va fi destul de viu încât și această postare să creeze curiozitate. Cine dorește să parcurgă textul, îl pot trimite în format pdf, spre o lectură umoristică, plină de fior actoricesc. Postarea se adresează prietenilor mei actori și regizori, dar și publicului larg, dornic să reintre în lumea graiului autentic, neaoș, fără improvizații aduse din contemporaneitate. Sunt și momente în versuri:
Lumea asta-i de glazură
Sub miere să ascunde ură.
Nu ce zîce omu’ sau ce face!
Lumea tătă să preface!
Ce-i amu prilej de fală,
Mâine-i pricină morală,
Să judecă îmbrăcămintea,
Nu ce are omu-n cap, nu mintea!
Păru’ de pă creștet îi valoare,
Pusă la îndoială însăși de culoare.
Păru’ negru, galbăn sau roșcat,
Face și legea și verdictu’-i dat!
Lumea asta-i o spoială,
Îi subțâre tencuială...
Că nu judecata dreaptă,
Te suie mai în sus o treaptă!
Minciuna și ipocrizîia
Își ieu din glod fățărnicia,
Că-i numa’ tină și mocirlă
Când să face cioara mierlă.
Și bogații prefăcuți
N-o cetit, da’ îs știuți.
Trag învățăminte strâmbe,
Le suflă cu larmă-n drâmbe,
Și trompeți și dobe mari,
Surle-n piață la samsari,
Tăt neamu’ și tăt omu’ ca să știe,
Învățăturile dintr-o prostie!
Că de fapt, haina și cu păru’ la culoare,
Nu pot vrednicia-n veci să o măsoare!
Păru’ roșcat îi o mirare!?
O vicleană înfățișare!?
Că-i asămănată cu vulpea roșcată,
Cu vulpea hunshută, șireată?
Da’ cum să fie omu’ în fățărnicie,
Că nu-i născut el pă slugărnicie,
Pântru păru’ care i-o crescut,
Când mă-sa-n lume l-o făcut...
Și cu ce-am rămas de la balu’ mascat?
Cu hainele; luate pă-ncercat!
Am un rând de haine nepurtate,
Pot intra la altă curte, într-o altă societate!
Nah, deci, ca să zic, în cursul nopții am tras cortina și am răsuflat. Acum am făcut și aici acest anunț! Piesa va fi trimisă la mai multe teatre din Ardeal; dacă vreun regizor va putea aduna o trupă de actori care să fie crescuți în grai, dacă vreun teatru de pe la noi se va „încumeta” la o premieră națională, vă anunț cu mult entuziasm! Big smile!
Mihai NAE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu