Viespile și albinele Ucrainei

                                  de Gheorghe Pârja

De vreo lună sunt conectat la lectura unor cărți de excepție. Este vorba despre „Jurnalul unei epoci”, autor prietenul meu din Chișinău, Leo Butnaru, poet, prozator, eseist, traducător. Jurnalul este alcătuit din 11 volume, fiecare însumând peste 450 de pagini. Inepuizabilă și glorioasă alcătuire! Leo scrie despre întâmplări și oameni, despre provincii și țări. Despre cărți și autori. Așa mi-a sugerat să caut o carte despre evenimentele triste din țara vecină. Din păcate, a trebuit să înceapă acest bezmetic război în Ucraina pentru a ne interesa mai îndeaproape de Ucraina și chiar de Rusia.

Cu Ucraina aveam o fereastră deschisă prin prietenii români din dreapta Tisei și Bucovina de Nord, cu ucraineni din Ujgorod, ori Lvov. Doresc a spune că nu eram total străin de țara cu care ne învecinăm. De când cu invazia rusească într-o țară liberă, independentă, pe lângă știrile de pe frontul morții și al ruinei, am descoperit și idei despre gândirea unor lideri ucraineni și ruși. Așa am aflat despre unul dintre cei mai importanți scriitori ucraineni, care în ultimele luni a devenit o portavoce a războiului din Ucraina pentru presa și comunitatea internațională. La Viena, Oslo, Londra, Paris și, recent, la București, Andrei Kurkov a explicat ce se întâmplă în țara lui, pentru că, socotește el, „rolul scriitorului este să transmită informația corectă.”

Se vorbește tot mai mult și despre forța cuvintelor, nu numai despre cea a armelor. Numai că prin cuvinte se înalță o lume, pe când armele ucid oameni și răvășesc așezări. Nu sunt prea mulți scriitori care încearcă să explice lumii întregi ce se întâmplă în Ucraina, dar mai ales care sunt motivele acestei agresiuni. Scriitorul are un har al premoniției. A scris, în urmă cu două decenii, despre un conflict între Rusia și Ucraina, înainte să devină realitate, în romanul „Ultima iubire a președintelui”, despre un bărbat ajuns din întâmplare președinte de țară, iar atunci când candidează pentru al doilea mandat este otrăvit, chiar în timpul campaniei electorale. Nu moare, dar va suferi grave afecțiuni ale pielii.

La un an de la apariția cărții, a fost otrăvit Victor Iuscenko, pe când era în campania de alegeri. Tot în această carte, președintele Putin îl amenință pe un președinte ucrainean că o să taie furnizarea gazului. Romanul „Albinele gri”, apărut și în limba română, și prezentat de autor la București, se referă la prima etapă a războiului din Ucraina, care a început în anul 2014, odată cu anexarea Crimeei și escaladarea tensiunilor din Donbas. Autorul aduce în prim-plan povestea a doi apicultori, care exprimă liniștea socială, calmul oamenilor, tocmai ce lipsește acum Ucrainei, deoarece primii locuitori ai acestor locuri au cules mierea sălbatică înainte să macine grăunțele. Serghei este un reprezentant tipic al Donbasului, un locuitor al zonei gri și înainte de război, deoarece Donbasului i-au lipsit, întotdeauna, culorile. Serghei este foarte atașat de satul în care trăiește. Pentru oamenii din Donbas, regiunea lor este religia lor.

Există un patriotism local, dar și o ierarhie de origine militară. Donbasul a fost condus și controlat, de-a lungul timpului, de oligarhi ruși și de mafia locală, iar Kievul nu a putut, sau nu a dorit, să intervină. Donbasul este locuit de oameni harnici, ca albinele. Cei mai mulți sunt vorbitori de limba rusă, trăiesc cu nostalgia Uniunii Sovietice, întreținută de Federația Rusă. Așa putem înțelege starea actuală a teritoriului râvnit total de ruși. Acum, Donbasul aparține trecutului, deoarece, din punct de vedere industrial, este distrus. Orașele și satele sunt bombardate, iar Mariupol nu mai există. Este ireal, dar ăsta este adevărul! Rusia distruge regiuni cu populație vorbitoare de limbă rusă, pentru a o „apăra” de naționaliștii ucraineni.

Acest război a fost posibil, deoarece celor din Vest nu le-a păsat că în Donbas se ucid oameni, că sunt bombardamente, că lunetiștii sunt la datorie. Până într-o zi când Putin a invadat Ucraina. Cam târziu, dar s-au trezit din indiferență. „Drama reală trăită acum e cât se poate de dură. Și foarte încâlcită. Și plină de sânge, precum groapa comună de la Bucea, în care au fost aruncate vreo 80 de cadavre, femei, copii, bărbați, bătrâni. Despre aceste orori este greu să scrii,” conchide autorul. Eu sunt siderat de întoarcerea războiului din Ucraina. Adică agresorul se pretinde agresat. Mă gândesc la împăratul Nero, care a dat foc Romei și i-a învinuit pe creștini. Și a pornit prigoana împotriva lor.

Închei cu un paradox al romancierului ucrainean: „Voi continua să-mi scriu cărțile în limba rusă, dar nu știu dacă le voi publica în rusă. Depinde de acest război. Chiar dacă am spus că Putin nu deține drepturile de autor asupra limbii ruse. Mă simt rușinat de faptul că vorbesc rusa, dar asta este limba mea maternă.” Cam asta este încâlceala din Ucraina. Cu viespile acestei realități dure. Doar albinele atinse în aripile lor își duc drama zborului.