marți, 17 martie 2026

Paradoxuri care guvernează universul uman


 Stimați membri ai redacției,

Vă transmit atașat, în vederea publicării, cel mai recent articol al meu, intitulat: „Paradoxuri care guvernează universul uman: Între adevărul care ucide și minciuna care salvează”.

Lucrarea propune o analiză interdisciplinară și actuală a conceptului de PARADOX, explorând modul în care acesta modelează domenii fundamentale: de la istoria tragică a lui Giordano Bruno și Constantin Brâncoveanu, până la dilemele etice ale clonării, inaptocrația politică și transformarea omului în „artefact” prin intermediul nanotehnologiilor.

Articolul este structurat pentru a răspunde standardelor academice, incluzând rezumat (abstract) și cuvinte cheie atât în limba română, cât și în limba engleză, fiind susținut de o bibliografie diversificată.

Consider că tema abordată va prezenta un interes deosebit pentru cititorii dumneavoastră, oferind o perspectivă inedită asupra mecanismelor logice și sociale care ne guvernează existența contemporană.

Rămân la dispoziția dumneavoastră pentru orice detalii suplimentare sau eventuale ajustări editoriale.

Cu deosebită stimă,

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

Telefon: 0722-956.600

E-mail: n.grigorie@yahoo.com
                                                                  ******

Paradoxuri care guvernează universul uman:

între adevărul care ucide și minciuna care salvează

(Paradoxes Governing the Human Universe:

Between the Truth that Kills and the Lie that Saves)

 

17.03.2026                                                                                              Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa

 

„Paradoxul umanităţii. Îţi faci prieteni minţind şi îţi faci duşmani spunând adevărul.”

(Aculin Levitzki[1]).

„Îţi salvezi viaţa minţind şi eşti omorât spunând adevărul” poate să fie considerat

„paradoxul vieţii prin minciună și al morții prin adevăr”, cel mai bun exemplu în acest

sens fiind cu privire la „concepția heliocentrică şi asupra infinității universului”, față de care

Galileo Galilei a mințit pentru şi-a salvat viaţa, iar Giordano Bruno a fost omorât pentru că a spus adevărul, ambele afirmaţii fiind făcute în faţa aceleiaşi inchiziţii criminale. (N. Grigorie Lăcriţa)

 

Cuprins.

1. Noţiunea de paradox

2 Paradoxul geocentrismului şi al heliocentrismului

3. Paradoxul (filozofic al) mincinosului sau paradoxul lui Epimenide.

4. Paradoxul  (filozofic al) identității sau Nava lui Tezeu

5. Paradoxul identității fiinţelor umane FECUNDAREA ÎN VITRO

6. Paradoxul identității fiinţelor umane obţinute prin CLONARE

7. CONSECINŢELE reproducerii de fiinţe umane în afara relaţiilor sexuale

8. Paradoxurile ÎN LOGICĂ

9. Paradoxurile ÎN ȘTIINȚĂ

10. Paradoxurile ÎN MATEMATICĂ

11. Paradoxurile ÎN RELIGIE

12. Paradoxurile ÎN LITERATURĂ

13. Paradoxurile ÎN ECONOMIE

14. Paradoxurile ÎN POLITICĂ

15. Paradoxul vieţii prin minciună și al morții prin adevăr

16. Paradoxuri amuzante

Anexa nr. 1. Sensul şi conţinutul unora dintre noţiunile folosite în acest articol

 

Rezumat. Lucrarea de față explorează noțiunea de „paradox” ca pe un concept polivalent, a cărui semnificație și conținut se adaptează specificului fiecărui domeniu al vieții economice, sociale sau științifice. Dincolo de simpla „absurditate” a unei afirmații, studiul demonstrează cum istoria a fost adesea un teatru al contradicțiilor: teorii oficiale susținute milenii întregi s-au dovedit ulterior false, în timp ce idei blamate ca fiind „nebunii”, precum heliocentrismul, au devenit pilonii științei moderne. Articolul analizează acest „impas logic” prin prisma unor figuri precum Galileo Galilei, Giordano Bruno și Constantin Brâncoveanu, reliefând „tragicul paradox al salvării vieții prin minciună și al condamnării la moarte pentru adevărul spus”. De la rigoarea matematicii și ironia poeziilor, până la provocările bioetice ale clonării și „inaptocrația” politică, în articol se realizează o radiografie a mecanismelor care ne guvernează universul. În final, este vizată transformarea omului în „artefact industrial” în contextul nanotehnologiilor, oferind cititorului un instrument de reflecție asupra modului în care logica și realitatea se exclud sau coexistă în mod paradoxal.

Abstract. This paper explores the notion of "paradox" as a polyvalent concept, whose meaning and content adapt to the specific nature of every field of economic, social, or scientific life. Beyond the simple "absurdity" of a statement, the study demonstrates how history has often been a theater of contradictions: official theories supported for millennia later proved false, while ideas blamed as "insanities," such as heliocentrism, became the pillars of modern science. The article analyzes this "logical impasse" through figures like Galileo Galilei, Giordano Bruno, and Constantin Brâncoveanu, highlighting the "tragic paradox of saving one's life through lying and being condemned to death for the spoken truth." From the rigor of mathematics and the irony of poetry to the bioethical challenges of cloning and political "inaptocracy," the article provides an X-ray of the mechanisms governing our universe. Finally, it addresses the transformation of the human being into an "industrial artifact" within the context of nanotechnologies, offering the reader a tool for reflection on how logic and reality either exclude each other or paradoxically coexist.

 

Cuvinte cheie: paradox; heliocentrism; paradoxul mincinosului; identitate umană; fecundare in vitro; clonare; inaptocrație; nanotehnologie; artefact uman. Keywords: paradox; heliocentrism; liar's paradox; human identity; in vitro fertilization; cloning; inaptocracy; nanotechnology; human artifact.

 

1. Noţiunea de paradox

 

Un paradox este o ciudățenie; o absurditate a unei afirmații, a unei situații, este o părere, o opinie care este contrară unui adevăr unanim recunoscut la un moment dat.

Impresia cu care se alege o persoană atunci când ia cunoştinţă de „impasul logic dintr-un paradox” este aceea de:

1) amuzament; de „prestidigitaţie verbală” cu cuvinte şi cu idei adevărate şi/sau false; de scamatorie făcută cu artă şi cu tehnică, cu cuvinte şi cu idei logice şi ilogice, cu „adevăruri false” şi cu „minciuni mincinoase”;

2) de joc de cuvinte şi de idei cu două judecăți contradictorii

Noţiunea de „paradox” este foarte diferită, acesta fiind şi motivul pentru care nu există o concepţie unitară în definirea acesteia.

Diferenţele, în definirea acesteia, sunt foarte mari şi ca urmare „al sensului, al conţinutului” său foarte diferit de la un domeniu de activitate la altul al vieţii economice, sociale etc.

În zecile de dicţionare[2], cuvântul „paradox” cunoaşte numeroase definiţii, precum:

1) enunț contradictoriu și în același timp, demonstrabil;

2) părere, opinie absurdă, contrară unui adevăr unanim recunoscut la un moment dat;

3) ciudățenie; enormitate, absurditate a unei afirmații, a unei situații;

4) situație în care două idei, elemente, fenomene etc., deși ar trebui să se excludă reciproc, coexistă.

5) fapt despre care se poate demonstra atât că este adevărat, cât și că este fals;

6) raționament aparent just care duce la concluzii contradictorii, ce nu pot fi considerate nici adevărate, nici false;

7) părere contrară opiniunii generale;

8) lucru care la un moment dat pare absurd, dar ulterior (uneori peste sute sau mii de ani) se dovedeşte că este adevărat.

Pe parcursul istoriei au existat însă şi mai multe enunţuri, afirmaţii, raţionamente, „opinii oficiale”:

1) atât care au susţinut ca fiind adevărată o anumită teorie, dar care ulterior (uneori peste sute şi chiar mii de ani) s-a dovedit falsă,

2) cât şi care au considerat, blamat o anumită teorie, ca fiind falsă, absurdă, dar care ulterior (uneori peste secole şi chiar peste milenii) s-a dovedit ca fiind adevărată.

Provocarea este de a descoperi ce anume s-a greşit în raţionamentele false ale paradoxurilor.

În toate domeniile vieţii există numeroase paradoxuri imposibil de rezolvat.[3]

Impresia cu care se alege o persoană atunci când ia cunoştinţă de „impasul logic” dintr-un paradox este aceea de: amuzament; de „prestidigitaţie verbală” cu cuvinte şi cu idei adevărate şi/sau false; de scamatorie (făcută cu artă şi tehnică) cu cuvinte şi cu idei logice şi ilogice, cu „adevăruri false” şi cu „minciuni mincinoase”; de joc de cuvinte şi de idei cu două judecăți contradictorii.

Exemplele ce urmează sunt edificatoare în acest sens.[4]

 

2. Paradoxul geocentrismului şi al heliocentrismului

 

Un foarte bun exemplu de teorie care mii de ani a fost considerată absurdă, dar care ulterior (peste mii de ani) s-a dovedit că este adevărată, este „paradoxul geocentrismului şi al heliocentrismului”.

După facerea lumii, mii de ani a existat teoria geocentrică, care considera că Pământul este o planetă fixă, plată, amplasată în centrul Universului, în jurul căreia se rotesc toate celelalte planete şi Soarele. Această teorie datează, de peste 2.000 de ani, începând cu primele scrieri Sacre, preluate în Sfânta Scriptură (Biblie), în care se găseşte şi astăzi.

Galileo Galilei a fost condamnat de biserică (în anul 1633) pentru susţinerea teoriei heliocentrice, considerată de inchiziţie ca erezie, de care savantul s-a dezis în faţa autorităţilor religioase pentru a-şi salva viaţa, dar de care, în convingerile sale, nu s-a dezis niciodată cu adevărat; cu toate acestea, el a fost obligat să stea în arest la domiciliu până la sfârșitul vieții. „Spiritul este, fără voia lui, mai nobil decât trupul. Pe când mâna lui Galilei semna mărturisirea că pământul nu se învârteşte, spiritul şoptea fără voia lui: «E pur si muove!»”, adică „Și totuși se mișcă” sau „Și totuși se învârte”). (Constantin Tsatsos în Aforisme şi cugetări).

Giordano Bruno (n. ianuarie 1548– d. 17 februarie 1600, italian, erudit filozof, teolog, umanist, matematician, poet și teoretician al universului), a fost condamnat și ars pe rug de Inchiziție pentru concepția sa heliocentrică şi asupra infinității universului, idei considerate eretice.

În urma acestei condamnări nedrepte și criminale, numele lui Giordano Bruno a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului. „Pe mine mă puteţi arde, dar adevărul spuselor mele nu-l puteţi distruge. Secolele viitoare mă vor înţelege şi mă vor preţui !” au fost ultimele cuvinte ale lui Giordano Bruno pe data de 17 februarie 1600 înainte de a fi ars pe rug de criminala inchiziţie în Piața Campo dei Fiori la Roma.

Modul în care (1) Galileo Galilei şi-a salvat viaţa minţind pentru a-şi salva viaţa şi (2) Giordano Bruno a fost omorât spunând adevărul, în faţa aceleiaşi inchiziţii criminale, sunt cea mai bună confirmare pentru ceea ce poate să fie considerat „paradoxul vieţii prin minciună sau prin adevăr” conform căruia „Îţi salvezi viaţa minţind şi eşti omorât spunând adevărul”.

Nicolaus Copernic (n. 19 februarie 1473 – d. 24 mai 1543) este considerat cel care a dat o fundamentate temeinică (în anul 1543) teoriei heliocentrică potrivit căreia Pământul se roteşte în jurul Soarelui, care se află în centrul Sistemului Solar, care la rândul său face parte din Calea Lactee, una dintre numeroasele galaxii din Univers, teorie care ulterior a fost dovedită ştiinţific.

 

3. Paradoxul (filozofic al) mincinosului sau paradoxul lui Epimenide

 

Epimenide, care era cretan, a scris într-un poem al său: „Cretanii, întotdeauna mincinoși, fiare ale răului, burtoși leneși. Dacă afirmația sa că toți cretanii sunt mereu mincinoși este o minciună, atunci înseamnă că toți cretanii spun adevărul, iar afirmația lui Epimenides este adevărată.”

Deci, dacă o minciună este mincinoasă, atunci înseamnă că nu s-a minţit, ci s-a spus adevărul, sau, altfel spus, „adevărul se poate spune şi printr-o minciună mincinoasă”.

Generalizând, „paradoxul mincinosului” poate fi exprimat, sintetic, astfel:

 

„Dacă cineva spune:

«Eu mint», minte sau spune adevărul.

Dacă ceea ce spune este fals, atunci spune adevărul, dacă este adevărat, atunci este fals.

Deci, ca enunţ, afirmaţia «Eu mint» trebuie interpretată ca o dovadă a „falsităţii propoziţiei”.

Aceasta, în schimb, ca intenţie, ea trebuie înţeleasă ca o recunoaştere a minciunii spuse.”.

 

Într-o altă exprimare:

Dacă cineva care spune «Eu mint» este fals, atunci spune adevărul,

Dacă cineva care spune «Eu mint» este adevărat, atunci nu spune adevărul.

Dacă cineva care spune «Eu mint», niciodată nu vei şti dacă spune adevărul sau minte, iar un asemenea om este „fals”, iar această afirmaţie trebuie interpretată ca „o dovadă a falsităţii propoziţiei”.

 

Paradoxul mincinosului preocupă filozofii de aproape 2.500 de ani[5], atât pentru a înţelege cât mai bine viaţa, în general, şi pe cea politică, în special, cât şi pentru a dezvolta gândirea critică (benefică).

Paradoxul mincinosului, prin care se afirmă că „Îţi faci prieteni minţind şi îţi faci duşmani spunând adevărul” a ajuns să fie considerat „Paradoxul umanităţii”.

Mai mult chiar, istoria oferă numeroase exemple de adevăruri conform cărora „Îţi salvezi viaţa minţind şi eşti omorât spunând adevărul”

Întrebarea, fundamentală care se pune este următoarea: afirmaţia „Îţi faci prieteni minţind şi îţi faci duşmani spunând adevărul” este adevărată sau este falsă ?

Părerile nu numai că sunt împărţite, dar se merge până acolo încât sunt tot mai multe puncte de vedere care susţin că această afirmaţie exprimă tot mai mult adevărul lumii în care trăim, fapt pentru care îşi merită numele de „paradoxul umanităţii”.

Viaţa a demonstrat că, în general, oamenii aflaţi la putere, în politică, în afaceri (şi, pe zi ce trece, tot mai mulţi oameni de rând), trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea după unele „adevăruri axiomatice”, confirmate de viaţă, care nu mai trebuie demonstrate, precum:

1) printre „prieteni duşmănoşi şi duşmani prietenoşi”,

2) „una gândeşte, alta spune şi altceva face”, şi mai afirmă cu aroganță că e cinstit,

3) „vorba a fost dată omului spre a-şi ascunde gândurile”; acest mod de gândire „paradoxal” se aplicată din toate timpurile (chiar de la Cain, primul copil al lui Adam şi Eva, care şi-a omorât fratele, pe Abel, fără ca acesta să aibă vreo vină), dar a fost formulat ca făcând parte din „arta politică” de către Talleyrand, Richelieu, Voltaire, Edward Young, Oliver Goldsmith etc.

Viaţa a demonstrat că sunt numeroase situaţiile în care, chiar şi ca om cinstit, nu poţi să spui adevărul pentru a nu-ţi face duşmani, şi chiar pentru a nu plăti cu viaţa, în anumite cazuri.

Galileo Galilei, pentru a-şi salva viaţa, a fost obligat să mintă inchiziţia, prin a se dezice de concepţia sa heliocentrică, de care însă nu s-a dezis niciodată cu adevărat în convingerile sale.

Giordano Bruno însă nu a putut accepta să spună o minciună, nici chiar şi pentru a-şi salva viaţa, fapt pentru care a şi fost omorât de inchiziţie (prin arderea pe rug).

Umanitatea ar fi avut enorm de mult de câştigat dacă şi Giordano Bruno ar fi acceptat să mintă inchiziţia, dar pentru Giordano Bruno adevărul a fost mai presus decât viaţa sa.

Deci, în timp ce Galileo Galilei şi-a salvat viaţa minţind, Giordano Bruno a fost omorât pentru că nu a putut minţi.

Este o foarte bună şi incontestabilă dovadă a „paradoxului umanităţii” care confirmă faptul că istoria este plină de exemple de oameni, numeroşi geniali, mari patrioţi etc., dintre care „unii şi-au salvat viaţa minţind, iar alţii au fost omorâţi spunând adevărul”.

Un exemplu edificator pentru români este cel al lui Constantin Brîncoveanu, care a fost omorât, împreună cu cei patru fii ai săi, pentru că nu a putut minţi că se leapădă de credinţa sa creştinească şi că îmbrăţişează credinţa stăpânirii otomane.

 „Îţi salvezi viaţa minţind şi eşti omorât spunând adevărul” poate să fie considerat „Paradoxul vieţii prin minciună sau prin adevăr”.

 

4. Paradoxul  (filozofic al) identității sau Nava lui Tezeu[6]

 

Este un experiment mental în metafizica identității care ridică următoarea problemă: dacă o navă (sau un obiect în general), în care toate componentele sale au fost înlocuite, mai rămâne (în mod fundamental) același obiect ?

Problema începe să devină, în viitor, foarte serioasă şi în ceea ce priveşte „Paradoxul identității fiinţei umane”.

Aceasta fie şi numai din următoarele „evoluţii ale fiinţei umane”:

1. Tot mai multe persoane se nasc în afara unei relaţii sexuale.

2. Reproducerea se separă tot mai mult de sexualitate: sexualitatea va ţine de domnia plăcerii, iar reproducerea de cea a laboratoarelor.

3. Lumea nu va mai fi decât o justapunere de masturbări.

4. Fecundarea în vitro, care este o „sexualitate artificială”, se practică pe scară tot mai mare şi prin tehnici tot mai sofistificate.

5. Clonarea reproductivă de fiinţe umane (crearea de copii identice).

 

5. Paradoxul identității fiinţelor umane FECUNDAREA ÎN VITRO

 

Fertilizarea în vitro (FIV) înseamnă crearea embrionului în afara unui act sexual natural, în afara corpului uman, într-un laborator, într-o eprubetă, după următoarea „tehnologie”:

1. Se stimulează hormonal ovarelor, după care sunt extrase ovocitele (celulele germinative feminine) din ovarele femeii respective, notată cu „F1”.

2. Aceste ovocite se pun în contact (la fertilizare) cu spermatozoizii într-un laborator, într-o eprubetă, în vitro, cu spermatozoizii donaţi de un bărbat donator, care este, în general, anonim, notat cu „B1”.

3. Spermatozoizii vor fecunda ovocitele şi astfel se va obţine un embrion, care va fi transferat (în general la 72 ore de la concepţie) în uterul unei femei numită „mamă purtătoare”, notată cu „F2”, unde acesta (embrionul) va continua să se dezvolte, rezultând „sarcina”.

O „mamă purtătoare”, care este o „mamă surogat”, o „mamă de împrumut”, este o femeie care acceptă, în urma unui acord (plătit), să rămână însărcinată cu obiectivul de a da naștere unui copil care va fi crescut de o altă familie sau persoană ca fiu propriu. Este o „maternitate de substituție” în baza unui contract sau a unei „înțelegeri de gestație”. Embrionul, respectiv fătul, care este purtat în pântece de către „mama purtătoare” nu are nicio legătură genetică cu copilul pe care îl poartă.

4. După naştere, „mama purtătoare” predă copilul „mamei crescătoare”, notată cu „F3”, care, ca şi bărbatul său, nu are nicio legătură genetică cu copilul pe care îl creşte.

Întrebarea care se pune este următoarea: care este identitatea acestui copil ?

Răspunsul la această întrebare este „paradoxul identității fiinţei umane fertilizarea în vitro”.

 

6. Paradoxul identității fiinţelor umane obţinute prin CLONARE

 

Clonarea este o forma de reproducere tot în afara relaţiilor sexuale, tot în afara corpului uman, adică într-un laborator, într-o eprubetă.

Un copil produs prin clonare este duplicatul genetic al unei persoane existente.

Clona nu va fi nici fiica sau fiul, nici sora sau fratele geamăn al persoanei clonate, ci va intra într-o nouă categorie.

Clonarea reproductivă va transforma copiii clonaţi şi oamenii, în general, în obiecte care pot fi construite pentru a prezenta anumite caracteristici, şi anume „copii la comandă”.

 

7. CONSECINŢELE reproducerii de fiinţe umane în afara relaţiilor sexuale

 

Aceste „evoluţii”, de reproducere (concepere) de fiinţe umane în afara relaţiilor sexuale, în afara fiinţei umane, vor face ca:

„Până la urmă, fiinţa umană va fi fabricată ca un artefact pe măsură, într-un uter artificial având caracteristici alese anterior.

Fiinţa umană va deveni atunci un obiect de piaţă”.

[…] „Graţie formidabilelor progrese pe care le putem aştepta de la nonoştiinţe, fiecare va spera chiar să-şi transfere într-un alt corp conştiinţa de sine, să-şi procure propriul dublu, dar şi copii ale fiinţelor iubite, bărbaţi şi femei de vis, hibrizi fabricaţi cu trăsături particulare selectate astfel încât să corespundă unor obiective precise.

Unii vor căuta chiar să depăşească specia umană printr-o formă de viaţă şi de inteligenţă diferită, superioară.

În această ultimă versiune a hiperimperiului, moartea va fi amânată până la dispariţia ultimei clone a sinelui care va avea conştiinţă de sine, chiar până la uitarea tuturor clonelor rezultate din propria fiinţă de către toate celelalte clone rezultate din altcineva.

Apoi omul fabricat în sfârşit ca un artefact, nu va mai cunoaşte moartea: după modelul tuturor produselor industriale, el nu va mai putea muri, pentru că, de fapt, nu s-a născut niciodată”[7].

Această „ultimă omucidere a oamenilor transformaţi în maşini” nu va avea loc numai dacă omenirea va avea capacitatea să conştientizeze, de pe acum, asupra faptului că această ultimă „dezvoltare” a sa va fi şi ultima.

În Anexa nr. 1 sunt redate unele dintre noţiunile folosite în acest material.

 

8. Paradoxurile ÎN LOGICĂ

 

Un paradox logic este o contradicție care are statutul unei concluzii corecte logic și, în același timp, reprezintă un raționament care duce la concluzii care se exclud reciproc.

Eroarea logică a paradoxului se explică prin alegerea greșită a premizelor logice, de exemplu atunci când vine vorba de obiecte care nu sunt clar definite.[8]

„Dacă  lupţi, poţi să pierzi, dacă nu lupţi, ai pierdut deja.” (Anonim)

 

9. Paradoxurile ÎN ȘTIINȚĂ

 

Cu toate că folosesc logica drept instrument al cunoașterii, paradoxurile în știință sunt generate atât de unele contradicții în abordarea teoretică a aceleiaşi probleme, cât şi de unele contradicții dintre abordările teoretice şi cele practice, pe aceeaşi temă.

Aceste contradicţii (= paradoxuri) sunt cauzate de mai mulţi factori, precum: erorile logice în construirea judecăților; imperfecțiunea metodelor științifice existente; acuratețea insuficientă a instrumentelor folosite în experimente; inadecvarea idealizării acceptate, adică axiomatizarea greșită a teoriilor etc.

Paradoxurile ştiinţifice stimulează noi cercetări, ajută la o înțelegere mai profundă a teoriei, a postulatelor sale „evidente” și, deseori, duce la revizuirea completă a acesteia.[9]

 

10. Paradoxurile ÎN MATEMATICĂ

 

Paradoxurile matematice sunt: raţionamente care conduc la concluzii absurde ca urmare a unor greşeli ascunse; enunţuri contradictoriu şi, în acelaşi timp demonstrabile; afirmaţii care pot fi demonstrate şi ca adevărate şi ca false.[10]

Este însă un adevăr axiomatic faptul că demonstraţia unei absurdităţi nu poate fi corectă.

Problema de a se găsi unde s-a strecurat greşeala este pasionantă.

Demonstraţia unei absurdităţi conţine întotdeauna o „hibă”.

A căuta şi a găsi „hiba”, este un exerciţiu pe cât de plăcut şi de amuzant, pe atât de greoi şi de util, căci reprezintă un bun examen al cunoştinţelor matematice şi un excelent antrenament al spiritului de observaţie şi de analiză.

 

11. Paradoxurile ÎN RELIGIE

 

În fiecare din cele circa 4.300 de religii câte există în lume[11] sunt paradoxuri, în unele mai multe, în altele mai puține.

Fie și numai din simpla citire a acestor versete, oricare dintre oamenii raționali și umani trăiește puternice sentimente de ură și de dispreț nu numai față de dogmele respective, dar și față de religia care le conține.

Biblia conţine și ea mai multe dintre asemenea paradoxuri biblice, dintre care în cele ce urmează se prezintă numai următoarele:

1. Luca 14:26: „26 „Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu.”

2. Matei 5, 44: „44 Dar Eu vă spun: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,”

Deci, textele din Biblie, redate anterior, ne îndeamnă:

1) să urâm pe cei mai dragi nouă, pe cei care ne-au dat viață și pe cei cărora le-am dat viață, și aceasta în condițiile în care Biblia ne spune că „Dumnezeu este iubire”!? (1 Ioan 4:8;16)

2) dar să iubim pe vrăjmaşi noștri, pe cei care ne blestemă, să facem bine celor ce ne urăsc și să ne rugăm pentru cei ce ne asupresc și ne prigonesc.

Față de asemenea dogme, comentariile sunt de prisos.

„Paradoxul creștinismului: să renunți la tot ce ai realizat prin muncă în favoarea celor care toată viața trăiesc în sărăcie din lenevie.”

 

12. Paradoxurile ÎN LITERATURĂ

 

Poeţii, în momentele lor de „contemplare vie” au reuşit o justă reflectare, prin ironie, a unor aspecte esenţiale ale vieţii.

Paradoxurile în literatură sunt şi acestea pe cât de numeroase, pe atât de diverse, de la cele mai frumoase, amuzante, haioase, în care se spun mari „adevăruri prin ironie”, până la cele care ridică probleme fundamentale ale existenţei fiinţei umane.

Exemplele ce urmează sunt edificatoare în acest sens.  

Poezia „Satira Epocei”, de Alexandru Macedonski.

Sunt numeroase părerile care consideră că „paradoxurile societăţii româneşti, prin care se spun şi mari adevăriri”, sunt destul de bine exprimate în această poezie, redată mai jos.

Ca să te-nsori

Te-nsori cu plată,

Iar ca să mori,

E şi mai lată;

Ca să trăieşti,

Ce cheltuieşti?...

Ca să boleşti,

Cu ce plăteşti?

Cum stăm acuma,

E groasă gluma:

Nu poţi să mori,

Nici să te-nsori,

Nici să boleşti,

Nici să trăieşti!

 

Am considerat că, la paradoxurile din literatură, se impune să fie prezentate şi următoarele versuri, pe cât de haioase, de absurde, de paradoxale, pe atât de frumoase.

 

Într-o noapte întunecoasă

Când soarele lucea pe cer

Pe o stradă lungă-scurtă

Se ducea un om venind

Era mare-mititel,

Avea păr dar era chel.

N-avea cap şi n-avea gură,

Şi mergea singur vorbind,

Și-n tăcerea lui profundă

Se-auzea bolborosind

 

Un poet cu barca-n casă

Se plimba ca un boier

Vedea oameni de hârtie

Şi cu dinţi de caşcaval,

Dansau rumba pe o sârmă,

Şi mâncau carne de cal.

 

La lumina lămpii stinsă

Când citeam o carte nescrisă

Un poet citea-n picioare,

Stând pe burtă-ntins la soare.

Alţi doi oameni de hârtie

Cu mustăți din mult mărar

Jucau hora pe câmpie

Si râdeau de un măgar.

Măgarul striga la lună,

Dormind legănat de vânt

Luminat în multă beznă

Cerând raiul pe pământ

 

13. Paradoxurile ÎN ECONOMIE

 

Economia, în general, are şi ea numeroase paradoxuri.[12]

Economia României are însă şi mai multe paradoxuri, dintre care îmi permit să formulez următoarele:

1. Veniturile, din salarii, din pensii, cresc, dar puterea de cumpărare din acestea scade.

2. Laptele obţinut prin truda românilor este mai ieftin decât apa extrasă de străini din zăcămintele noastre.

3. Din 1990 şi până în prezent „am muncit puţin, dar am trăit bine” prin sporirea datoriei şi prin vânzarea bogăţiilor acumulate în regimul trecut, când „am muncit mult, dar am trăit prost”. România postdecembristă este într-o continuă petrecere „muncind puţin, dar trăind bine”, lăsând enormele datorii contractate să le plătească generaţiile viitoare, care vor fi obligate să „muncească mult şi să trăiască prost”. Datoriile şi cheltuielile făcute în perioada postdecembristă vor reduce nivelul de trai al urmaşilor noştri şi vor face ca firmele româneşti să aibă o influenţă şi o importanţă aproape inexistentă în afacerile mondiale.

4. România postdecembristă s-a mândrit şi se mândreşte cu prieteni duşmănoşi şi cu duşmani prietenoşi, care ne-au secătuit de bogăţiile materiale şi imateriale, ale subsolului şi ale solului.

5. Numai în România a fost posibil „paradoxul” ca mii de firme, în special cu capital străin, să se înregistreze, timp de 15 – 20 de ani, cu nerealizări de profit (cu pierderi de profit, cu cheltuieli mai mari decât veniturile), dar de îmbogăţit să se îmbogăţească rapid şi exorbitant.

6. România a ajuns paradoxul Europei: se câștigă mai bine la stat decât la privat. În statele dezvoltate, situaţia este invers: se câștigă mai bine în mediul privat.

Dar nu numai economia României are multe paradoxuri, ci şi societatea românească are numeroase paradoxuri. O discuţie pe această temă este foarte complicată şi ar necesita un spaţiu destul de mare.

 

14. Paradoxurile ÎN POLITICĂ

 

Este foarte greu să vorbeşti despre paradoxurile din gândirea şi din activitatea oamenilor care „una gândesc, alta spun şi alta fac”.

Consider că următoarele citate (dintre sutele care există pe această temă) definesc destul de bine paradoxurile din politică.

„Nu contează cine votează. Contează cine numără voturile”. (Iosif Stalin).

 „Inaptocraţia este un sistem de guvernământ în care cei mai incapabili de a guverna sunt aleşi de către cei mai incapabili de a produce, şi care împreună cu ceilalţi membrii ai societăţii cei mai puţin în stare să se întreţină singuri, sunt recompensaţi cu bunuri şi servicii care au fost plătite prin confiscarea avuţiei şi muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă”. (după Jean d'Ormesson: Un nou cuvânt în dicţionarul Larousse al limbii franceze).

„Cleptocraţía este un Guvern ai cărui membri caută, în primul rând, să obţină avantaje personale (materiale, sociale, politice etc.), pe seama celor în numele cărora guvernează”. (Conform DEX).

„Schimbare politică. Alţi ciobani, alţi câini, aceleaşi oi”. (Valeriu Butulescu - Frunze fără ram.).

„Paradoxul democraţiei, prin alegeri libere: oameni fără demnitate devin demnitari”. (Valeriu Butulescu).

„Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (Mihai Eminescu despre politică).

 

16. Paradoxul vieţii prin minciună și al morții prin adevăr

 

„Paradoxul umanităţii. Îţi faci prieteni minţind şi îţi faci duşmani spunând adevărul.” (Aculin Levitzki[13]).

„Îţi salvezi viaţa minţind şi eşti omorât spunând adevărul” poate să fie considerat „paradoxul vieţii prin minciună și al morții prin adevăr”, cel mai bun exemplu în acest sens fiind cu privire la „concepția heliocentrică şi asupra infinității universului”, față de care Galileo Galilei a mințit pentru şi-a salvat viaţa, iar Giordano Bruno a fost omorât pentru că a spus adevărul, ambele afirmaţii fiind făcute în faţa aceleiaşi inchiziţii criminale. (N. Grigorie Lăcriţa)

 

16. Paradoxuri amuzante

 

„Surdul a auzit cum mutul a povestit, că orbul a văzut, cum şchiopul alerga foarte rapid.” (Proverb evreiesc)

„Când împlineşti anii - stingi lumânări, iar când mori - ţi se aprind lumânări?!” (N.G.L.)

„Paradoxul sclavului în lumea liberă: să fii sclav, cu voia ta, într-o lume liberă” (N.G.L.)

„Să plângi dacă versurile mele te-au putut face să râzi. Să râzi dacă ele te-au făcut să plângi.” (Paradox celebru de Tristan Corbiere)

Paradoxul stabilirii „Gradului de rudenie” al numitului Fericitu Yok.

Subsemnatul Fericitu Yok, domiciliat în strada Degeneraților nr. 666, cu intrarea în cotă indiviză cu Satan, cu deosebit respect solicită ajutor în clarificarea următoarei probleme:

„În anul 2000, m-am căsătorit din dragoste cu văduva prietenului meu de suflet Ciufutu, o femeie foarte frumoasă, care avea o fată de 18 ani.

Tatăl meu, după căsătoria mea, ne-a vizitat de mai multe ori, ca până la urmă, să se îndrăgostească de fiica mea vitregă, cu care, în cele din urmă, s-a căsătorit, fără să-mi ceară consimţământul, dar pe care, mai târziu, i l-am dat.

Deci, fiica mea vitregă, mi-a devenit mamă vitregă, iar tatăl meu, ginerele meu, eu fiind în acelaşi timp socrul tatălui meu.

Soţia tatălui meu, adică fiica mea vitregă, care în acelaşi timp este mama mea vitregă, a născut un băiat, care este nepotul meu, fiindcă eu sunt soţul mamei fiicei mele vitrege, dar acest băiat este şi fratele meu, fiind făcut de tatăl meu.

În acelaşi timp, soţia mea a devenit bunică, deoarece este mama soţiei tatălui meu, iar eu sunt nepotul soţiei mele.

Nu mult mai târziu, soţia mea a născut un băiat care a devenit cumnat cu tatăl meu, fiind frate vitreg cu soţia tatălui meu şi cu această calitate este şi unchiul meu.

Copilul meu este fratele mamei vitrege, iar prin mama mea vitregă, soţia mi-a devenit bunică şi eu am devenit bunicul meu propriu.

Având în vedere cele de mai sus, vă rog să-mi precizaţi:

1. Copilul meu, care în acelaşi timp este unchiul meu, cumnat cu tata şi frate cu mama mea vitregă, are dreptul la alocaţie de stat pentru copii?

2. Pentru aceste persoane, care sunt înregistrate în evidenţa organelor fiscale fără venituri impozabile, care se află în întreţinerea mea, doresc să ştiu:

2.1. Cum se stabileşte gradul de rudenie pentru fiecare cu fiecare?

2.2. Care este gradul meu de rudenie cu fiecare?

2.3. Dacă în stabilirea gradului de rudenie pentru fiecare are importanţă faptul că avem toţi aceeaşi grupă de sânge albastru, cum numai Regii au, fapt pentru care foarte multe persoane doresc să intre în nobila noastră familie ?

2.4. Care dintre aceste persoane au dreptul să beneficiez de moştenire după decesul meu?

2.5. Dacă aceste persoane, pe care eu le consider membre ale familiei mele, au dreptul la asigurări sociale de sănătate gratuite în condiţiile în care numai eu muncesc cu carte de muncă la o fabrică de împachetat fum ?

3. Pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile legale la moştenire după decesul meu, pe care eu vreau să le declar de pe acum ca moştenitori legali, cum trebuie să procedez pentru a nu crea disensiuni în această familie a mea, foarte unită până în prezent?

Cu speranţa că voi primi un răspuns clar şi pe bază de temei legal, vă mulţumesc etern, atât înainte, cât şi după moarte.”

 

Anexa nr. 1

 

Sensul şi conţinutul unora dintre noţiunile folosite în acest articol

 

În ceea ce priveşte unele dintre noţiunile folosite în acest material, din studiul literaturii de specialitate se deduce că sensul şi conţinutul acestora este următorul:

Sintagma „fiinţa umană fabricată ca un artefact”, aceasta are sensul de „fiinţa umană fabricată artificial, de origine artificială”.

Hiperimperiul este folosit cu sensul de „un sistem de deconstrucţie a tuturor serviciilor publice, a pieţelor, apoi a democraţiilor şi, în sfârşit, a statelor şi a naţiunilor, după care toate vor fi integrate într-o singură lume planetară, fără structuri statale”.[14]

Nonoştiinţele şi nanotehnologiile.

Noţiunile „nanoştiinţe” şi „nanotehnologii” erau considerate, până în urmă cu numai câţiva zeci de ani, de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Astăzi acestea au devenit o realitate.

Nanotehnologiile reprezintã ingineria la o scară foarte mică. Acestea pot fi aplicate în numeroase domenii, cum ar fi sănătatea şi medicina, tehnologia informaţiei şi comunicaţiile, energia şi mediul înconjurător. Ele funcţionează la nanoscară - scara moleculelor individuale. Pe piaţă există deja peste 1.000 de produse care folosesc nanomateriale.[15] Într-un sens restrâns, nanotehnologia reprezintă orice tehnologie ce se bazează pe abilitatea de a construi structuri complexe respectând specificații la nivel atomic folosindu-se de sinteza mecanică. Structurile nanometrice nu numai că sunt foarte mici, ajungându-se chiar până la scara atomică, dar ele posedă unele proprietăți total deosebite și neașteptate, în comparație cu aceeași substanță luată la nivel macroscopic.[16]

Un nanometru (notat cu „nm”) reprezintă a miliarda parte (10-9) dintr-un metru, adică 0,000 000 001 metri sau a milioana parte dintr-un milimetru. Cu alte cuvinte: „Un nanometru este mai mic decât un mãr la fel cum un măr este mai mic decât planeta Pământ”.

Nanotehnologiile gestionează materiale cu dimensiuni în scara nanometrilor, aproximativ între 1 şi 100 nm. Această scarã este denumită nanoscară.

Nanoştiinţa este ştiinţa lucrurilor foarte mici.

Nano este prefixul pentru unităţile cu dimensiunea10-9 .

Un nanometru este a miliarda parte dintr-un metru, respectiv a miliona parte dintr-un milimetru.

Nanoscala este definită în mod normal ca având între1 nm şi100 nm.

 

Bibliografie

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_paradoxuri, conţine o „Listă de paradoxuri”

http://www.citatepedia.ro/index.php?id=292285

https://www.protv.ro/divertisment/7-paradoxuri-imposibil-de-rezolvat.html şi https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_paradoxuri

https://playtech.ro/2015/paradoxurile-faimoase-care-iti-vor-da-mintea-peste-cap/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Paradox

https://ro.wikipedia.org/wiki/Paradox).

http://depmath.ulbsibiu.ro/educamath/em/vol3nr1_2/buzatu/buzatu.pdf.

https://www.shtiu.ro/cate-religii-sunt-in-lume-cate-religii-sunt-in-romania-22916.html

https://www.resursecrestine.ro/eseuri/75210/100-de-paradoxuri-din-domeniul-religios-sau-ce-fac-oamenii-in-raport-cu-ce-a-zis-dumnezeu-ca

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7743390-cateva-paradoxuri-din-economie-modul-care-romania-vizata-ele.htm

http://nanopinion.archiv.zsi.at/ro/about-nano/ce-sunt-nanotehnologiile.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nanotehnologie

Wikipedia. List of Paradoxes / Listă de paradoxuri. (ro.wikipedia.org/wiki/Listă_de_paradoxuri)

Citatepedia. Paradoxes in Quotes / Citate despre paradox. (citatepedia.ro)

ProTV. 7 Paradoxes impossible to solve / 7 paradoxuri imposibil de rezolvat.

Playtech. Famous Paradoxes / Paradoxuri faimoase.

Buzatu, G. Paradoxes in Mathematics / Paradoxurile în matematică. (ulbsibiu.ro)

Resurse Creștine. 100 Paradoxes in Religion / 100 de paradoxuri în religie.

Hotnews. Paradoxes in the Romanian Economy / Paradoxuri din economia României.

NanOpinion. What are nanotechnologies? / Ce sunt nanotehnologiile?

Attali, Jacques. A Brief History of the Future / Scurtă istorie a viitorului, Polirom Publishing House, 2016.


[2] DEX online este transpunerea completă pe Internet a peste 30 de dicționare ale limbii române, cel mai important dintre acestea fiind DEX '09. Proiectul, care a adunat eforturile a peste 200 de utilizatori, a fost inițiat de către Cătălin Frâncu în anul 2001. Accesul și utilizarea proiectului DEX online este gratuită. (a se vedea https://ro.wikipedia.org/wiki/DEX_online). Toţi cei care utilizează „DEX online” consideră că este de strictă necesitate să existe „online”, gratuit, şi „Dicționarul explicativ al limbii române” elaborate de Academia Română. Se consideră că acest lucru trebuie să fie o obligaţie pentru Academia Română fie şi numai în baza următoarelor prevederi din „Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române”: 1) este instituţie de interes public naţional [art. 1 alin. (3)]; 2) se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografice obligatorii [art. 8 alin. 1 lit. b)]; 3) editează opere din domeniul științelor, literelor și artelor, precum și publicații periodice [art. 8 alin. 1 lit. f)]; 4) finanțarea activității Academiei Române se asigură (în principal) de la bugetul de stat [art. 9 alin. 1].

[3] Vezi, spre exemplu, https://www.protv.ro/divertisment/7-paradoxuri-imposibil-de-rezolvat.html şi https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_paradoxuri.

[4] Pe Internet sunt numeroase Site-uri care prezintă zeci de paradoxuri, iar pe https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_paradoxuri se prezintă o „Listă de paradoxuri”, „De la Wikipedia, enciclopedia liberă”.

[5] Eubulide din Milet, un filosof contemporan şi adversar intelectual al lui Aristotel, se consideră că a dat o formă mai explicită celebrului „paradox al mincinosului”, derivat dintr-un paradox mai vechi, din secolul al VI-lea î.e.n., respectiv din cel al lui Epimenide Cretanul, un profet, filosof și poet din secolul VI sau VII Î.Hr.  (vezi  https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_paradoxuri , https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_paradoxuri)

[6] Vezi, spre exemplu https://playtech.ro/2015/paradoxurile-faimoase-care-iti-vor-da-mintea-peste-cap/, care prezintă mai multe paradoxuri „faimoase”.

[8] În logică sunt dezbătute două tipuri principale de „paradoxuri logice” (diferite), respectiv „aporia” și „antinomia” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Paradox ). Aporia se caracterizează prin prezența unui argument contrar opiniei evidente, general acceptate, a bunului simț. Antinomia are sensul de prezența a două judecăți contradictorii, la fel de demonstrabile.

[9] Exemple de paradoxuri în știință sunt: Paradoxul lui Russell, Paradoxul Banach, Paradoxul Tara, Paradoxul Garai, Paradoxul Smale, Paradoxul Hausdorff, Paradoxul EPR, Paradoxele cosmologice (https://ro.wikipedia.org/wiki/Paradox).

[14] Noţiunea de „Hiperimperiu” vezi Jacques Attali. „Scurtă istorie a viitorului”, Editura Polirom, 2016, Capitolul 4: Primul val al viitorului: hiperimperiul, pg. 176 – 221.


at

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu