Astăzi împlinesc 30 de ani și, pentru prima dată, nu simt nevoia să cer nimic. Nu am o listă de dorințe, nu am obiective pe care să le strig către Univers și nici rugăciuni pentru lucruri care îmi lipsesc. Astăzi simt doar recunoștință.
Privesc în urmă și văd un drum extraordinar. Nu perfect, dar extraordinar. Un drum cu suișuri și coborâșuri, cu momente în care am râs până la lacrimi și momente în care am învățat lecții grele. Și, privind acum tot ce a fost, nu aș schimba nimic.
Primii 18 ani ai vieții mele au fost un dar. Am crescut într-o familie care mi-a oferit iubire, siguranță și rădăcini puternice. Mama și tata mi-au oferit mai mult decât o casă; mi-au oferit valori, încredere și curajul de a-mi lua zborul atunci când a venit timpul. Astăzi înțeleg mai bine ca oricând cât de mare este binecuvântarea de a avea părinți pe care să îi poți suna în fiecare zi, să le auzi vocea și să știi că sunt acolo. De-a lungul anilor, au fost refugiul meu, puterea mea și locul în care am găsit întotdeauna liniște, indiferent de cât de complicată părea viața.
Apoi a venit Clujul.
Orașul care trebuia să fie doar locul în care îmi fac facultatea a devenit pentru mulți ani acasă. Acolo am trăit poate cea mai frumoasă perioadă pe care un student o poate avea. Ani plini de libertate, prietenii, aventuri, descoperiri și amintiri care mă vor însoți toată viața.
Clujul nu doar că m-a primit, ci m-a adoptat. Acolo am crescut, m-am format și am devenit omul care sunt astăzi. Acolo am devenit profesor și am avut privilegiul de a face ceea ce iubesc. Am petrecut opt ani într-un oraș care mi-a oferit oportunități, experiențe și oameni minunați. Am cunoscut suflete frumoase, am legat prietenii care rezistă și astăzi, am trăit zile și nopți memorabile și am învățat că viața trebuie trăită cu inima deschisă. Clujul va avea mereu un loc special în sufletul meu pentru tot ceea ce mi-a oferit și pentru omul care m-a ajutat să devin.
Dar, undeva în suflet, exista un vis.
Un vis care mă chema acasă.
Un vis care a crescut odată cu mine, în fiecare lecție predată, în fiecare elev care mi-a trecut pragul clasei și în fiecare moment în care am simțit că pot construi ceva al meu. Iar pe acest drum am avut norocul să întâlnesc oameni care au crezut în mine și care mi-au fost alături atunci când aveam nevoie de încurajare și încredere.
Privind în urmă, îmi dau seama că niciun vis nu se împlinește singur. În spatele fiecărei reușite există oameni care te inspiră, te încurajează, îți oferă o vorbă bună atunci când ai nevoie și îți amintesc cine ești atunci când începi să te îndoiești de tine. Sunt recunoscătoare pentru toți cei care au făcut parte din parcursul meu și care au ales să creadă în mine, uneori chiar mai mult decât am crezut eu însămi. O parte din ceea ce sunt astăzi li se datorează și lor.
În 2022 am luat una dintre cele mai importante decizii ale vieții mele: să mă întorc acasă și să construiesc ceva al meu. Nu aveam garanții. Nu aveam certitudini. Aveam doar credință, muncă, ambiție și convingerea că trebuie să încerc.
Au urmat ani de muncă, provocări, emoții și multe momente în care am învățat să am răbdare cu procesul. Dar privind acum în urmă, îmi dau seama că fiecare pas a avut rostul lui.
Iar 2024 a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți ani din viața mea. Un an în care Dumnezeu mi-a arătat că niciun vis pentru care muncești cu adevărat nu este în zadar. Dacă ar fi să numesc câteva dintre cele mai mari realizări ale primilor mei 30 de ani, printre ele s-ar afla cu siguranță două visuri profesionale care cândva păreau foarte îndepărtate: să devin titular în învățământ și să îmi deschid propriul centru de limbi străine.
Astăzi le privesc pe amândouă cu aceeași recunoștință. Una mi-a confirmat că sunt profesorul care mi-am dorit să fiu, cealaltă mi-a demonstrat că am curajul să construiesc ceva al meu. Împreună, reprezintă ani de muncă, sacrificii, emoții, răbdare și credința că tot ceea ce este menit pentru tine va veni la momentul potrivit.
Astăzi pot spune că unul dintre aceste visuri poartă un nume: The English Corner.
Ceva ce cândva exista doar în imaginația mea este acum realitate. Au existat nopți nedormite, griji, obstacole și momente în care totul părea mai greu decât îmi imaginasem. Au fost zile în care oboseala era mai mare decât puterea, dar visul era mai mare decât frica. Și tocmai de aceea am mers înainte.
The English Corner nu este doar un centru de limbi străine. Este dovada că visele pot deveni realitate atunci când sunt susținute de muncă, perseverență și credință. Este dovada că merită să ai curajul să o iei de la capăt și să construiești ceva în care crezi cu toată inima.
Și dacă pe plan profesional Dumnezeu m-a binecuvântat cu împlinirea unor visuri, pe plan personal m-a învățat răbdarea.
Au existat încercări, dezamăgiri și momente în care nu înțelegeam de ce anumite lucruri nu funcționează așa cum îmi doresc. Au existat oameni care au venit și au plecat, povești care au început frumos și s-au terminat înainte să fie timpul lor. Dar astăzi înțeleg că fiecare experiență a avut un rost.
Fiecare pas m-a adus mai aproape de omul potrivit.
Mai aproape de sufletul alături de care am ales să îmi petrec viața, să construiesc o familie și să scriu cele mai frumoase capitole ale existenței mele. Astăzi știu că iubirea nu înseamnă perfecțiune, ci liniște. Înseamnă să găsești acel om lângă care te simți acasă, indiferent unde te afli.
La 30 de ani înțeleg că fericirea nu înseamnă să ai totul. Fericirea înseamnă să realizezi cât de mult ai deja.
Să ai părinți pe care îi iubești.
Să ai o familie sănătoasă.
Să ai oameni dragi pe care îi poți îmbrățișa.
Să ai un loc pe care îl numești acasă.
Să ai visuri devenite realitate.
Să ai pe cineva alături când vii seara după o zi lungă.
Să poți ridica telefonul și să auzi vocile celor pe care îi iubești.
Într-o lume care ne învață mereu să vrem mai mult, eu aleg astăzi să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am. Pentru sănătate. Pentru familie. Pentru oamenii care îmi sunt aproape. Pentru lecțiile care m-au format. Pentru toate ușile care s-au închis și care, fără să înțeleg atunci, m-au condus către cele care trebuiau să se deschidă.
La 30 de ani nu îi mai cer lui Dumnezeu nimic.
Îi mulțumesc.
Îi mulțumesc pentru părinții mei.
Îi mulțumesc pentru familia mea.
Îi mulțumesc pentru Cluj și pentru anii care m-au format.
Îi mulțumesc pentru oamenii pe care i-a așezat în drumul meu.
Îi mulțumesc pentru curajul de a mă întoarce acasă.
Îi mulțumesc pentru titularizare.
Îi mulțumesc pentru The English Corner.
Îi mulțumesc pentru iubirea pe care am găsit-o.
Îi mulțumesc pentru toate încercările care m-au făcut mai puternică.
Și îi mulțumesc pentru că mi-a oferit infinit mai mult decât am avut vreodată curajul să cer.
Astăzi nu sărbătoresc doar 30 de ani de viață.
Sărbătoresc fiecare om care m-a iubit, fiecare experiență care m-a format, fiecare lecție care m-a făcut mai înțeleaptă și fiecare binecuvântare care m-a adus aici.
30 de ani de viață.
30 de ani de credință.
30 de ani de iubire.
30 de ani de curaj.
30 de ani de recunoștință.
Și, mai presus de toate, sentimentul că cele mai frumoase capitole ale poveștii mele abia acum încep.
„Domnul a făcut pentru mine lucruri mari și de aceea sunt plină de bucurie.”
(Psalmul 126:3)
prof. Diana ROGOZ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu