Unul dintre cei mai cunoscuți rugbyști din Baia Mare este Vasile Lucaci sau Bebe, cum îl știe toată lumea. A jucat doar pentru Baia Mare, a fost și antrenor la echipa din Baia Mare. Mi-l aduc aminte de foarte multă vreme, chiar de pe vremea când eram în liceu, deși totul e destul de vag. Normal, au trecut 40 de ani de atunci.
Un vecin de bloc, știind că-mi place sportul, mi-a zis să mă duc cu el la rugby. Vecinul meu era titular în echipa de juniori a CSȘ 2 Baia Mare, pregătită la acea vreme de antrenorii Negruț și Sima. M-am dus și eu, cu inima deschisă, am participat la destule antrenamente, am alergat de m-am luat dracii de la sală până la podul de la Cătălina (nu toată lumea alerga până la capăt, unii se mai fofilau). M-am ales și cu o poreclă, Flamingo, care suna Flamiengo după cu, spunea antrenorul Sima.
Aveam vestiarul unde este acum sediul clubului Minaur (sigur, spațiul acela era mult mai restrâns). Acolo era și vestiarul seniorilor și cel al juniorilor. Chiar și terenul de rugby era puțin mai în dreapta de locul în care este acum. La un moment dat “a pușcat” mândria în mine când mi-au făcut legitimație. Odată cu ea se primea și o cărticică, cu regulamentul jocului de rugby. Am stat destul la echipă, dar n-am jucat niciun meci, nici măcar o secundă. Au jucat însă alții pe legitimația mea. Sunt convins că m-aș găsi în multe meciuri dacă ar există o arhivă cu foile de arbitraj.
Unul dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului era cel dintre CSȘ 2 Baia Mare și Electro. Habar n-am acum cum îi zicea clubului exact. În schimb știu că ținea de Liceul Electro nr. 4, cel aflat vis-a-vis de Colegiul “Mihai Eminescu”, iar antrenor era dna Ioana Bodea. Acolo juca Bebe Lucaci și era adversarul echipei mele. Generația aia a mea a cucerit medalia de argint națională, însă n-am prea văzut vreun jucător de la noi în prima echipă mai apoi. Au mai fost la Divizia B, pentru că există atunci și o echipă a doua. Singurul pe care l-am văzut peste ani a fost Bebe Lucaci. Eu n-am cucerit nimic, deci nu mă laud că am fost vicecampion.
Știu că Bebe s-a născut în satul Săsar și e de același campionat cu mine (adică din 69). A jucat multă vreme pe înaintarea echipei din Baia Mare, mulți ani de efort susținut, fără foarte multă protecție, fără timpi de legare în grămadă, fără multe altele. După ce a agățat “ghetele în cui”, a devenit antrenor, lucrând foarte mulți ani cu Eugen Apjok.
Bebe Lucaci a făcut parte din echipa care a câștigat primul titlu național pentru Baia Mare, are multe alte medalii și titluri în calitate de jucător și de antrenor, fie că a fost vorba de campionat, Cupa României, Cupa Regelui, la rugby în 7, în Challenge Cup.
Lotul echipei campioane în 1990 (în acel an s-a făcut eventul): Csoma, Melniciuc, Szabo, Vasile Lucaci, Gheorghe Nelu, Ebu, Ailenei, Cristian Ciorăscu, Sandu Ciorăscu, Sorin Ciorăscu, Pujină, Predescu, Nistor, Zaharia, Duma, Ovidiu Șugar, Ștefiuc, Seceleanu, Florescu, Nichitean, Ion Vasile, George Sava, Dan Zupcsek, Bucșa, Osiac, Cîrstea, Vasilache, Nicolae Fulina, Pascale, Ciolpan, Gheorghe Demian, Ioniță. Antrenori: Florin Popocici și Rada Trnyancsev
În mai 1995, Bebe a fost inclus în lotul României, echipa prezentă la cea de-a treia ediție a Cupei Mondiale, care a avut loc în Africa de Sud. N-a apucat însă să debuteze, dar a făcut-o un an mai târziu pentru România, în 1996, la un meci cu Belgia (atunci au debutat la Națională și Mihai Ungur și Eugen Apjok) - scorul a fost 83-5.
Bebe a fost mulți ani în staff-ul tehnic al celor de la CSM Știința (sau cum s-a numit echipa). Am vorbi de foarte multe ori cu el la telefon, pentru că el îmi dădea formația probabilă, el îmi spunea ce s-a întâmplat la meciurile din deplasare. Dacă nu vorbea cu mine, o făcea cu fostul meu coleg, nea Dumitru Marian.
Vasile Lucaci este antrenor emerit din 2014, iar în 2010 Consiliul local al comunei Recea i-a conferit, titlul de “Cetătean de onoare”. S-a retras din lumea tumultoasă a sportului de performanță, iar acum are grijă de el și de sănătatea lui.
Mircea GRUMAZ (Din volumul în lucru „Serenade sportive”).

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu