La bustul Scriitorului și Jurnalistului AL.FOLRIN ȚENE
În ‘942, în 13 a’ lu’ Cireșar,
La Drăgășani născutu-s-a, un copil cu mare har:
ȚENE SANDU-FLORINEL, din ‘Caterina și Ion!
Prin studiu, dar și efort, avea s-ajungă mare om!
A fost licean la „Teoretic”, în orașul dintre vii;
Apoi Școala Tehnică, bună în Tipografii!
A studiat la Baia Mare, tot ce e Filologie,
Cu sete și Patriotism și ce e Istorie!
A fost repartizat Profesor, la Școala din Tarna Mare
Unde viitoarea-i doamnă, preda ca Învățătoare!
Apoi, „Economie Aplicată”, la postuniversitare,
Dar și la Bruxelles făcut-a, „Europeana Integrare”!
Ca Poet a debutat, din clasa Xl-a de Liceu,
Scriind despre Societate, Patrie și DUMNEZEU!
De tânăr a fost Redactor, la „Stația de Radioficare”,
Promovând orice talent, încurajând orice-ncercare!
Pe Lazăr, Titina Nica, Preot Bălașa, Cochinescu,
Doru Moțoc, Traian D.Lungu, Velea, Dumitru, Mazilescu!
Țărnea, Costea Marinoiu, Diaconu și Istocescu
ALEXANDRU-FLORIN ȚENE și Lucian Avramescu!
A înființat multe Cenacluri: „Gib Mihăescu”-n Drăgășani,
Cu Mazilescu, Cochinescu, Radu Vasile, oameni rari!
„Cenaclul NORD”, la Baia Mare, „Vasile Sav”, „Silvestri Artur”,
Apoi urmat-a „Radu Stanca”, făcând Țării înconjur!
A fost Ziarist la Lotru (Șantier Hidroenergetic)
Unde a scris adevărul, realist, însă și etic!
La „Curierul…” de la Cluj, în schema Redacțională,
La „Confluențe Românești” și la „Cetatea Culturală”
La „Tribuna” (din Liceu), prematur a debutat;
Apoi la multe Reviste, fu Colaborator constant:
„Luceafărul”, „Contemporanul”, „Semănătorul” și „Făclia”
„Jurnalisticul Popas…”, „Mirajul…”, Scurtcircuitul…”, „Rotonda Valahia”!
Sau „Agora Literară”, „Confluențe Literare”,
„Povestea Vorbei” și-altele, pentru Arhive și Anale!
…….
Are 2 fii ce-l moștenesc, peste ce-i material:
Florin în Televiziune; Ionuț, Doctor-Istoric, ideal!
E membru UZPR, dar și Academician,
În ARA, la „Unchiul Sam”, dincolo, peste Ocean!
A fost multipremiat
Și pe drept elogiat!
Au scris adesea despre ȚENE, nu doar la modul respectuos,
Ci cu multe argumente, aduse pertinent, ritos!
Dan Deșliu și Beniuc, Bălăceanu, Istocescu,
Mircea Zaciu, Gavril Moisa, Geantă, Constantin Zărnescu!
Dumitru Velea, Gheorghe Stroia,
Dîrțu și Petre Petria!
Eugen Simion, Breslașu, Doru Moțoc, Paraschivescu
Ioan Barbu, Traian Lungu și familia Buicescu!
S-a spus de Învățații lumii, ce-au fost trecători sub Soare,
Că timpul-cu oamenii-nu are deloc răbdare…
Dar pentru ceea ce ei lasă, în domeniul Cultural,
Merită cu prisosință, semne în atemporal!
Astăzi la Biblioteca, din Municipiul Drăgășani,
Scriem „fila nemuririi”-spirituale, peste ani:
A fost așezată-n bronz, trăsătura facială,
A unui om ce-a lăsat urme, în România Culturală!
El înțeles-a foarte bine: a da mesaje-n scriere,
Înseamnă peste tot și toate, nu doar talent, ci dăruire!
ALEXANDRU-FLORIN ȚENE, pe lângă multă elocință,
Fost-a mai întâi de toate, Creștin, Român, deci o conștiință!
Acest bust care-l vedem, în tăcere-o să vegheze
Pe toți ce-or veni aici, să studieze, sau creeze!
El ne este și oglinda, a unei vieți dedicate,
Cuvântului, Țării, Credinței și-a tot ce e normalitate!
A îmbinat cu eleganță, analitica rigoare,
Cu sensibila trăire, în Operele Literare!
A construit în timp și spațiu, poduri de comunicare
Acolo unde cârcotașii, erau puși pe demolare…
A scrie despre FLORIN ȚENE, e-o mare temeritate
Pentru că trebui’ să-i cunoști, Operele publicate!
În goana spre consumerism, a dobândirilor ușoare,
Dânsul mereu a căutat și-a promovat ce-i de valoare!
Opera sa este scrisă, de-un spirit neobosit
Care va sta mărturie, ca un zid, de neclintit!
A căutat adevărul, în mod etic și moral
Chiar dacă unii detractori, i-au pus piedici amoral…
Acest bust, nu-i doar Omagiu, bun prilej de sărbătoare;
El este mai ales îndemn, spre generații viitoare,
De-a prețui, de-a cultiva, cuvântul peste ani și ani,
În Țară și în afară, cu rădăcini în Drăgășani!
Cei care-or privi statuia, adică pe dumneavoastră,
Vor vedea prin acest bust, alt univers, ca prin fereastră!
Maestre AL.-FLORIN ȚENE, noi facem o formalitate….
Dar Opera domniei voastre, vă trece în Eternitate!
♤ Autor: Paulian Buicescu-Munteanul;
♤ Documentare & Tehno-Redactare: Maricela-Paraschiva Buicescu.
PS: Au participat următorii membri UZPR: ALEXANDRU-FLORIN ȚENE, Titina Nica-Țene, Zenovia Zamfir, Cristina Nălbitoru, Rodica-Felicia Matei, Ștefania Marineanu, Valerica Predescu, Ana Vasile, Maricela-Paraschiva Buicescu, George Tulea, Sergiu-Ștefan Gorjan, Ion Nălbitoru, Marian Bărăscu și Paulian Buicescu.




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu