Salonul de Carte Bookfest revine la Cluj-Napoca în perioada 18 – 21 iunie, aducând în fața publicului aproximativ 10.000 de volume, cele mai noi apariții editoriale și oferte promoționale atractive.
Ajuns la cea de-a XIII-a ediție, Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca va avea loc la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” și va putea fi vizitat zilnic, între orele 10.00 și 20.00.
Unele dintre cele mai importante edituri din România îi așteaptă pe cititorii clujeni cu cele mai apreciate cărți ale momentului, disponibile la prețuri promoționale. Editurile participante anunță reduceri cuprinse între 10% și 55% pentru numeroase titluri din oferta prezentată la salon.
Vizitatorii vor avea acces la o selecție variată de cărți pentru toate vârstele și preferințele de lectură, de la literatură contemporană și volume de non-ficțiune până la cărți pentru copii, auxiliare educaționale și publicații de specialitate.
Printre expozanții prezenți la această ediție se numără: editura ARI, Grupul Editorial Art, Cuantic, Grupul Editorial Corint, Gama, Gemstone Books, editurile Humanitas și Humanitas Fiction, editura Junimea, Grupul Editorial Litera, Napoca Star, editura Niculescu – Oxford University Press și editura Polirom.
Intrarea va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la evenimentele programate pe durata acestuia. Bookfest Cluj-Napoca va putea fi vizitat de joi (18 iunie) până duminică (21 iunie), între orele 10.00 și 20.00.
Despre Bookfest
Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest din 2026 (București, 3 – 7 iunie 2026) au fost prezenți peste 150 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 500 de evenimente, de la lansări și dezbateri la evenimente interactive. Invitatul de Onoare al ediției din 2026 a fost Bulgaria. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia, Italia, Republica Moldova și Portugalia.
Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.
Radu Ștefan

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu